Unul dintre cei mai constanți cățărători din ultimii 5 ani, Landa nu a reușit niciodată să se ridice la nivelul calităților pe care le posedă. La Movistar, a avut alibiul că a fost mereu în umbra lui Quintana și Valverde, după ce în prealabil Astana și Sky nu îi oferiseră nici ele echipe dedicate în întregime.
Din 2020, Landa a semnat pentru Bahrain, formație care îi oferă tot sprijinul posibil, astfel că premisele sunt favorabile. Mai ales că anul trecut, în Turul Franței, Landa s-a clasat pe un excelent loc 4, o poziție excelentă în contextul în care Pogacar și Roglic sunt în altă ligă.
Acum, pentru 2021, spaniolul și-a fixat principal obiectiv Giro, singurul mare tur unde a reușit un podium, în 2015. Extrem de slab la contratimp, Landa agreează traseul de anul acesta din Turul Italiei și e extrem de fericit că echipa se va pune total în slujba sa.
Ciclism
Filippo Ganna și-a apărat titlul mondial la contratimp! Italianul l-a învins greu pe Wout Van Aert
19/09/2021 LA 15:09
"Avem un singur obiectiv, suntem all-in pentru Mikel Landa, în clasamentul general", a spus directorul tehnic de la Bahrain, Gorazd Stangelj, potrivit cyclingnews.com.

Echipă impresionantă în sprijinul lui Landa, în Giro 2021

Bahrain vine cu o formație extrem de puternică în Giro, probabil doar Ineos și Deceuninck Quick-Step fiind mai puternice. Pello Bilbao, locul 5 în Turul Italiei 2020, nu va fi neapărat un plan "B" pentru echipă, ci mai degrabă un ajutor de lux în munți. Ibericul e într-o formă excelentă, venind după un Tur al Alpilor în care s-a clasat pe doi la general, reușind și o victorie de etapă.
Dar nu doar Bilbao e un ajutor de nădejde pentru Landa în munți. Damiano Caruso va fi la fel de important, veteranul de 33 de ani demonstrând anul trecut cât de util poate fi. Atunci, în Le Tour, italianul nu doar că l-a sprijinit pe Landa în drumul spre locul 4 la general, dar a reușit și el o prezență în top 10 la general. Damiano e într-o formă bună, locul 7 din Turul UAE și locul 9 din Turul Romandiei recomandându-l.
Gino Mader și Rafael Valls sunt ceilalți cățărători din lotul lui Bahrain pentru Giro, astfel că optimismul lui Landa e de înțeles.
"Sunt mulțumit cu forma mea actuală. Am avut condiții excelente să pregătesc Giro și mă simt excelent. Cred că sunt în forma potrivită pentru a-mi îndeplini misiunea în cursa care reprezintă principalul meu obiectiv pe 2021. Mereu am performat bine în Turul Italiei. Giro e o cursă pe care o cunosc bine și am mare încredere în echipă. Suntem un grup incredibil și, deși vor fi trei săptămâni foarte grele, cred că ne putem atinge obiectivele", a explicat rutierul iberic.
Echipa lui Bahrain Victorious pentru Giro d'Italia
  • Yukiya Arashiro
  • Pello Bilbao
  • Damiano Caruso
  • Mikel Landa
  • Gino Mäder
  • Matej Mohorič
  • Rafael Valls
  • Jan Tratnik
Chiar dacă Landa are planuri mari pentru Turul Italiei, principalii favoriţi sunt, în opinia specialiștilor, Egan Bernal şi Simon Yates. Remco Evenepoel era văzut de experți al 3-lea favorit, dar tânărul belgian revine după accidentarea din Il Lombardia şi a spus că va merge în sprijinul colegului său de la Quick-Step, Joao Almeida (locul 4 din 2020).
Giro 2021 se va desfăşura în perioada 8 - 30 mai şi va putea fi urmărit zi de zi pe Eurosport şi Eurosport Player.
Ciclism
Campionatele mondiale de ciclism: 4 mari favoriți la medalii, la proba de contratimp
17/09/2021 LA 10:24
Ciclism
Gazzetta dello Sport: Roglic - out, Pogacar - in, la Mondiale, în proba de contratimp
13/09/2021 LA 13:28