Giro 2021 se anunţă un spectacol legendar. 7 etape care vor face diferenţa în clasamentul general

Au mai rămas mai puţin de 24 de ore până la startul Giro 2021, primul mare tur al anului. Ediţia aceasta se anunţă una foarte deschisă, iar eurosport.ro a selectat 7 etape care nu trebuie ratate. Poate că nu în toate se vor înregistra mari diferenţe, dar în fiecare dintre ele se poate pierde Turul Italiei.

The Giro d'Italia trophy - the "Trofeo Senza Fine" - pictured during the 2020 race

Credit imagine: Getty Images

Aceasta va fi cea de-a 104-a ediție a Turului Italiei și a 90-a de când tricoul roz a devenit semn distinctiv pentru lider, respectiv câștigătorul competiției la general. Startul se va da în Piemont, pentru a se marca 160 de ani de la unificarea Italiei.
Pe parcursul celor 21 de etape, rutierii vor parcurge un total de 3450 de kilometri. Cursa va începe cu un contratimp scurt, de numai 8 kilometri, pe un traseu plat, sâmbătă, la Torino. Tot cu o probă contracronometru se va și încheia Turul Italiei, tot pe un traseu fără dificultăți, dar ceva mai lung: 30,4 kilometri, la Milano.
picture

Giro 2021

Credit imagine: Eurosport

Se anunţă spectacol total în Giro 2021

Așadar, nu vom avea parte de contratimp în cățărare, ceea ce înseamnă că diferențele între rutierii de general se vor face în munți. 6 din cele 21 de etape se vor încheia cu finish în cățărare, cea mai atractivă dintre cele cu final în ascensiune fiind cea de-a 13-a, care se va încheia pe Zoncolan (14,1 km/8,5 %-ultimii 2 kilometri cu pantă de 13%), una dintre cele mai renumite ascensiuni din ciclismul mondial.
Etapa regină va fi etapa a 16-a, una în care se va urca pe rând pe Passo Fedaia, Passo Pordoi și Passo di Giau în Dolomiți. înainte de coborârea până la sosirea din Cortina d´Ampezzo, stațiunea care va organiza Jocurile Olimpice de iarnă din 2026. În această etapă va fi atinsă și Cima Copi (cel mai înalt punct atins pe parcursul competiției) - Passo Pordoi (2.231 m).
În a 3-a săptămână vom avea parte de cățărări mai puțin cunoscute în Alpi, dar care ar putea fi decisive pentru stabilirea clasamentului general: Sega di Aia (etapa a 17-a), Alpe di Mera (granița cu Elveția-etapa a 19-a) și Valle Spluga (etapa a 20-a).
Una dintre cele mai așteptate etape de la această ediție va fi cea de-a 11-a, în Toscana, între Perugia și Montalcino. Aceasta va fi asemănătoare clasicei Strade Bianche, deoarece va avea multe porțiuni de drum neasfaltat. Jumătate din ultimii 70 de kilometri ai cursei vor fi parcurși pe drumuri grele, ceea ce s-ar putea transforma într-un coșmar pentru mulți rutieri cu pretenții de general, mai ales dacă vremea va fi potrivnică.
Și etapa a 9-a are un finish extrem de interesant, ultimii 2 kilometri fiind tot pe pavate, dar acolo nu se vor putea face, teoretic, mari diferențe între rutierii de general, așa cum s-ar putea întâmpla în cea de-a 11-a.

Etapele cheie din Giro 2021

Etapa 11 - Perugia - Montalcino
Strade Bianche e văzută de mulţi drept al 6-lea "monument" al ciclismului, însă istoria scurtă nu o recomandă pentru un asemenea titlu. Chiar şi aşa, tot mai mulţi fani adoră cursa italiană, iar organizatorii Giro nu puteau rata prilejul să ne ofere o replică a clasicei în Turul Italiei.
Bernal a arătat anul acesta că se descurcă excelent - a sosit pe 3 într-un Strade Bianche câştigat entuziasmant de Mathieu Van der Poel -, astfel că e de văzut cum se vor comporta favoriţii în această etapă. Nu e o rundă în care să câştigi Giro 2021, dar cu siguranţă îl poţi pierde.
picture

Etapa 11

Credit imagine: Eurosport

Etapa a 14-a - Citadella - Monte Zoncolan
Dacă spui Monte Zoncolan, e suficient pentru iubitorii ciclismului. Una dintre căţărările mitice din Giro, dar care de această dată va fi abordată de pe alt versant decât de obicei. Unul mai blând, dar chiar şi aşa vom avea 14,1 kilometri cu o pantă medie de 8,5%.
Ar trebui să ne aşteptăm la diferenţe de zeci de secunde şi poate chiar minute între cei mai puternici din pluton şi rutierii cu aspiraţii, dar care nu prind o zi bună.
picture

Etapa 14

Credit imagine: Eurosport

Etapa a 16-a - Sacile - Cortina D'Ampezzo
O rundă care se termină în coborâre, dar care e una incredibil de grea. Specialiştii vorbesc chiar de cea mai complicată zi din ciclism pe 2021, pentru că avem de-a face cu o diferenţă de nivel de 5294 metri. Passo Pordoi şi Passo Giau sunt incredibil de grele luate individual, dar succesiunea lor (în meniu e şi Passo Fedaia) fac ca rutierii să simtă plumb în picioare pe final.
Avem, practic, în aproximativ 70 de kilometri două căţărări de categoria întâi şi Cima Coppi (toate cele trei ascensiuni se află la peste 2000 de metri altitudine).
picture

Etapa 16

Credit imagine: Eurosport

Etapa a 17-a - Canazei - Sega di Ala
Vine după a doua zi de pauză, iar căţărarea de final e una incredibil de abruptă. Vorbim de 11,5 kilometri cu 9,6% pantă medie. Rutierii de general cu motoare diesel, precum Buchmann, vor avea probleme.
picture

Etapa 17

Credit imagine: Eurosport

Etapa a 19-a - Abbiategrasso - Alpe di Mera
O altă etapă cu o căţărare de final abruptă. Faptul că s-au strâns aproape 3 săptămâni de cursă îi va determina pe mulţi să capoteze.
picture

Etapa 19

Credit imagine: Eurosport

Etapa a 20-a - Verbania - Valle Spluga
Pe hârtie, ascensiunea de final nu e atât de complicată, dar vorbim din nou de o înlănţuire de 3 căţărări - toate de a întâia - în mai puţin de 70 de kilometri. Oboseala îşi va spune cuvântul fără doar şi poate.
picture

Etapa 20

Credit imagine: Eurosport

Etapa a 21-a - Senago - Milano
În 2020, contratimpul din ultima etapă a fost decisiv, iar lucrurile pot sta la fel şi acum. Landa, de exemplu, va pierde poate şi două minute în raport cu Remco Evenepoel, un specialist al probei. Nu ştim dacă belgianul va rezista munţilor şi va fi încă în lupta pentru general, dar există şi alţi ciclişti cu un contratimp bun, care pot pune diferenţe mari faţă de rutieri precum liderul lui Bahrain sau Dan Martin, de exemplu.
picture

Etapa 21

Credit imagine: Eurosport

Giro 2021 se va desfăşura în perioada 8 - 30 mai şi va putea fi urmărit zi de zi pe Eurosport şi Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo