Eurosport
Egan Bernal a câștigat etapa a 9-a din Giro 2021, după un atac superb pe final! Columbianul, în roz
De
Publicat 16/05/2021 la 16:57 GMT+3
Egan Bernal a demonstrat că este unul dintre marii favoriți la câștigarea Turului Italiei. Columbianul a câștigat etapa a 9-a după un atac furibund dat pe ultima porțiune a cățărării finale. Giulio Ciccone și Alksandr Vlasov au completat podiumul.
Egan Bernal | Giro d'Italia Stage 9
Credit imagine: Getty Images
Cea mai așteptată etapă de până acum din Turul Italiei a avut o desfășurare conform așteptărilor specialiștilor, oamenii de general ieșind în evidență. Evadarea s-a format cu greu și a fost foarte numeroasă, însumând 16 rutieri.
Atacanții și-au construit un avans de peste 3 minute, dar odată cu apropierea de finish mai mulți dintre ei s-au curățat, iar cei care au rezistat în frunte au început atacurile. Simon Carr (Education First) a fost primul care s-a desprins de grupul fruntaș, dar acesta a fost urmat la scurt timp de Geoffrey Bouchard (AG2R).
Cu aproximativ 10 kilometri până la finish, pe ultima cățărare a zilei (Campo Felice-5,7 km/5,8%), Bouchard l-a lăsat în urmă pe colegul său de evadare și a pus repede un avans de 20 de secunde față de grupul urmăritor, în care pe lângă Simon Carr mai veniseră Bauke Mollema (Trek Segafredo), Koen Bouwman (Team Jumbo-Visma) și Michael Storer (DSM).
Egan Bernal, voctorie superbă în etapa a 9-a din Giro 2021
Bouchard a fost ajuns pe ultima porțiune a cățărării de Koen Bouwman, dar Ineos a început să ducă o trenă furibundă în spate și avansul celor 2 a scăzut văzând cu ochii. În ultimul kilometru al cățărării, pe un drum neasfaltat, Egan Bernal a dat un atac de zile mari și niciunul dintre contracandidații săi nu a avut răspuns.
Columbianul a trecut lejer pe lângă Bouchard și Bouwman și a ajuns de unul singur la linia de sosire, cu 7 secunde înaintea lui Giulio Ciccone (Trek Segafredo), respectiv Aleksandr Vlasov (Astana), care au completat podiumul.
Clasamentul etapei a 9-a din Giro
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/05/16/3133779.jpg)
giro 9
Credit imagine: Eurosport
Bernal a demonstrat astăzi că a lăsat în urmă durerile la spate care l-au determinat să abandoneze din Turul Franței în 2020 și este fără îndoială principalul favorit să ajungă în roz la Milano. Aceasta a fost prima victorie a columbianului în 2021 și cea de-a 2-a a celor de la Ineos în acest Giro, după triumful lui Filippo Ganna la contratimpul din prima etapă.
Odată cu succesul de azi, Bernal a preluat și șefia clasamentului general, întrucât Valter Attila nu a făcut față pe final și a venit la 49 de secunde de columbian. Remco Evenepoel a terminat decent etapa, pe locul 4 și este al 2-lea în clasamentul tricoului roz.
Clasament general după etapa a 9-a
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/05/16/3133781.jpg)
general 9
Credit imagine: Eurosport
Mâine urmează o nouă etapă scurtă, de numai 139 de kilometri. Pe traseul dintre L’Aquila și Foligno este o singură cățărare repertoriată (Valico della Soma-6,8 km/5%), astfel că piuncheurii sau sprinterii care vor trece cu bine de aceasta vor avea prima șansă la victorie
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/05/16/3133758.jpg)
Traseul etapei a a10- a din Giro
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo