Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Traseul primei etape din Giro a fost modificat! Tadej Pogacar are motive să jubileze

Nicu Savin

Actualizat 26/03/2024 la 14:12 GMT+2

Cu 5 săptămâni înainte de startul Turului Italiei, organizatorii au anunțat o mică modificare în traseul primei etape. Aceasta era oricum una dificilă pentru sprinteri, dar acum e clar că favoriții la general sau puncheurii puternici vor avea prima șansă la victorie, pentru că o cățărare scurtă și explozivă apare cu puțin timp înainte de finish.

Tadej Pogacar.

Credit imagine: Getty Images

Giro D'Italia va pleca la drum pe 4 mai, cu o etapă lungă de 136 de kilometri între Venaria Reale și Torino. Conform traseului anunțat inițial de organizatori, punctul de atracție al rundei inaugurale e la mijlocul traseului, pe ascensiunea Superga (8.2 km / 4,3%), prezentă mereu în clasica Milano-Torino. În prima parte a drumului figurează o cățărare de categoria a 4-a, Berzano San Pietro (2,8 km / 5,3%), iar cu 20 de kilometri înainte de final apare cea mai mare dificultate a zilei, Maddelena (6,5 km / 7%).
Cu doar 5 săptămâni înainte de începutul competiției, organziatorii au anunțat o schimbare extrem de importantă în configurație etapei de deschidere. Cele 3 cățărări amintite vor rămâne la locurile lor, dar înspre final apare o a 4-a, San Vito, care are o lungime de numai 1,41 kilometri, dar o pantă medie de 10%. Ascensiunea se termină cu numai 2,8 kilometri înainte de finish, astfel că cine va rămâne în urmă nu va mai avea timp să recupereze prea mult pe coborâre.


Tadej Pogacar, avantajat de schimbarea traseului în prima etapă din Giro

La prima vedere, schimbarea operată de organizatori pare să fie ideală pentru Tadej Pogacar. Slovenul era oricum printre favoriții la victorie în runda de deschidere, dar acum e și mai clar că va avea prima șansă, deoarece cățărarea scurtă și explozivă de la final i se potrivește mănușă. Rutierul de la UAE va merge pentru prima dată în carieră în Giro și Turul Franței în același an, iar strategia sa nu poate fi decât una simplă dacă vrea să performeze în ambele competiții. În Italia, Pogi nu va avea o concurență serioasă și câștigarea tricouolui roz ar trebui să fie o formalitate. Totuși, slovenul va trebui să-și conserve energia și ar putea face asta luând un avans consiederabil în prima săptămână, după care să stea la cutie și doar să răspundă provocărilor, dacă acestea vor exista.
De aceea, e de așptat ca prima etapă să fie deja bifată în caietul de sarcini al lui Pogacar și e din ce în ce mai sigur că slovenul va da totul pentru a îmbrăca triciul roz încă din prima zi, de ce nu, cu un avans serios față de contracandidații săi la câștigarea generalului. Probabil că cei mai importanți adversari pentru Pogacar în etapa cu finish la Torino vor fi cei de la Visma Lease a Bike. Olandezii nu vor avea om de general în Giro, cel puțin nu cu pretenții la tricoul roz, astfel că vor vâna etape, în special cu Olav Kooij și Wout Van Aert. Belgianul ar putea avea șanse bune la un succes în prima rundă, dacă va reuși să stea aproape de Pogacar pe cățărarea de la final.
Traseul complet din Giro 2024
4 mai, etapa 1: Venaria Reale-Torino - 136 km
5 mai, etapa 2: San Francesco al Campo–Santuario di Oropa (Biella) - 150 km
6 mai, etapa 3: Novara-Fossano - 165 km
7 mai, etapa 4: Acqui Terme-Andora - 187 km
8 mai, etapa 5: Genova-Lucca - 176 km
9 mai, etapa 6: Viareggio-Rapolano Terme - 177 km
10 mai, etapa 7: Foligno-Perugia - 37,2 km (contratimp individual)
11 mai, etapa 8: Spoleto-Prati di Tivo - 153 km
12 mai, etapa 9: Avezzano-Napoli - 206 km
14 mai, etapa 10: Pompei-Cusano Mutri (Bocca della Selva) - 141 km
15 mai, etapa 11: Foiano di Val Fortore-Francavilla al Mare - 203 km
16 mai, etapa 12: Martinsicuro-Fano - 183 km
17 mai, etapa 13: Riccione-Cento - 179 km
18 mai, etapa 14: Castiglione delle Stiviere-Desenzano del Garda - 25,8 km (contratimp individual)
19 mai, etapa 15: Manerba del Garda-Livigno (Mottolino) - 223 km
21 mai, etapa 16: Livigno-Santa Cristina Val Gardena (Monte Pana), 202 km
22 mai, etapa 17: Selva di Val Gardena-Passo Brocon - 154 km
23 mai, etapa 18: Fiera di Primiero-Padova - 166 km
24 mai, etapa 19: Mortegliano-Cima Sappada - 154 km
25 mai, etapa 20: Alpago-Bassano del Grappa - 175 km
26 mai, etapa 21: Roma-Roma - 126 km

Giro D'Italia 2024 va avea loc în perioada 4-26 mai și toate cele 21 de etape vor fi transmise în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo