Ayuso, demonstrație de forță în Giro! Ibericul a câștigat etapa a 7-a! Roglic, noul lider la general

Juan Ayuso (UAE) a câștigat etapa a 7-a din Giro, prima etapă montană de la actuala ediție. Ibericul a atacat în ultimul kilometru al cățărării finale și nu a primit răspuns din partea rivalilor. Isaac Del Toro (UAE) și Egan Bernal (Ineos) au completat podiumul, în timp ce Primoz Roglic a terminat pe locul 4. Slovenul a preluat șefia la general, deși nu și-a dorit acest lucru.

Așa a obținut Juan Ayuso prima victorie a carierei într-un mare tur. Ibericul, impresionant în Giro

Sursa video: Eurosport

După etapa cu probleme de joi, care a fost neutralizată timp de 20 de minute din cauza mai multor căzături generate de asfaltul umed, Giro 2025 și-a consumat astăzi prima rundă cu adevărat montană. Traseul dintre Castel di Sangro și Tigliacozzo a măsurat 168 de kilometri, iar rutierii au avut de înfruntat 4 cățărări repertoriate, dar, așa cum era de așteptat, lucrurile importante s-au lăsat așteptate până pe ultima dintre ele.
Evadarea s-a format cu greu, deoarece la prima tentativă Jay Vine a vrut să se infiltreze în grupul de frunte, iar Bora nu a fost de acord și a anihilat atacul. În cele din urmă, un grup de 7 rutieri s-a desprins și de această dată plutonul a acceptat.
Gianmarc Garofoli (Quick-Step), Cristian Scaroni (Astana), Paul Double (Jayco), Gijs Leemreize (PicNic), Manuele Tarozzi (Bardiani), Alessandro Tonelli (Polti) și Nicolas Prodhomme (Decathlon) au mers nestingheriți până spre final, dar niciodată avansul lor nu a fost atât de mare încât să reprezinte un pericol.

Juan Ayuso, prima victorie a carierei într-un mare tur! Roglic, noul lider la general în Giro

La intrarea pe ultima ascensiune (Marisa - 11,9 km / 5,6%) doar 4 evadați mai erau în fruntea cursei, dar aceștia au fost ajunși cu ușurință când mai erau 5 kilometri până la finish. Când panta a ajuns la 10% au început atacurile, dar niciun rutier nu a reușit să pună distanță față de adversari.
În ultimul kilometru, Juan Ayuso a decis să accelereze și el, iar atacul său i-a prins descoperiți pe ceilalți rutieri. Ibericul de la UAE s-a desprins din doar câteva pedale și nu a mai putut fi ajuns până la final, obținând a 14-a victorie a carierei și prima într-un mare tur.
Podiumul zilei a fost completat de colegul său de la UAE, Isaac Del Torro, și de Egan Bernal (Ineos), care au venit la 4 secunde. În același timp a sosit și Primoz Roglic (Bora), care a devenit noul lider în clasamentul general. Slovenul declarase înaintea rundei că nu vrea să preia tricoul roz, dar planurile nu i-au ieșit, el având acum 3 secunde în plus peste câștigătorul etapei de azi.
Sâmbătă va avea loc etapa a 8-a, între Giulianova și Castelraimondo. Traseul măsoară 197 de kilometri și presupune 4 cățări repertoriate, dar cea mai grea (Sassotetto - 13.1km, / 7.4% max) apare la jumătatea drumului, astfel că cine pierde timp acolo are suficient timp să revină. Ca atare, nu e de așteptat să se facă diferențe importante între rutierii de general.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo