Oficial! Giro 2025 va începe în Albania! Surpriza anunțată de organizatori pentru prima etapă

Turul ciclist al Italiei 2025 (9 mai - 1 iunie) va avea startul pentru prima dată în istoria sa din Albania, unde primele trei etape se vor desfăşura pe 9, 10 şi 11 mai, au anunţat luni organizatorii, scrie AFP.

Giro d’Italia 2025 starter i Albanien

Credit imagine: Getty Images

Il Giro, a cărui ediţie 2024 a fost câştigată de slovenul Tadej Pogacar, va începe din Durres, principalul port al ţării, şi va ajunge în capitala Tirana, la capătul primei etape, în lungime de 164 kilometri. Dacă de obicei runda inaugurală era dedicată sprinterilor, e foarte posibil ca la viitoarea ediție un alt gen de rutier să preia tricoul roz, pentru că presupune două ascensiuni destul de dificile, ultima urmând a fi parcursă de două ori, spre finalul traseului.
"Am rupt clișeul etapei de deschidere pentru sprinteri. Prima etapă are un tur final provocator. Contratimpul are o secțiune grea la jumătatea drumului și mai multe viraje tehnice, iar etapa a treia are deja o cățărare importantă cu Qafa E Llogarase.", a declarat șeful RCS, Mauro Vegni, la prezentare.
A doua etapă va fi un contratimp de 13,7 km pe străzile din Tirana, înainte de a treia etapă pe pământ albanez, de 160 km, în jurul oraşului Vlore.
Celelalte etape din Turul Italiei vor fi anunţate pe data de 13 ianuarie.
Il Giro va începe pentru a cincisprezecea oară în istoria sa din străinătate, situaţie care s-a accentuat din 2010, cu starturi din Olanda (2010, 2016), Danemarca (2012), Regatul Unit (2014), Israel (2020) şi Ungaria (2022).
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo