Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jay Vine, un nou succes de etapă în Vuelta 2022. Evenepoel, Roglic și Mas, "meci egal" la general

Cristian Mihală

Publicat 27/08/2022 la 19:17 GMT+3

Jay Vine (Alpecin-Deceuninck) a reușit a doua victorie de etapă în Vuelta 2022, după ce a dus la capăt o evadare care a părut mult timp ținută în chingi de pluton. La general, Remco Evenepoel, Primoz Roglic și Enric Mas, primii 3 clasați, au făcut meci egal.

Jay Vine bejubelt seinen Etappensieg am Colláu Fancuaya

Credit imagine: Getty Images

Etapa a 8-a din Vuelta părea una extrem de complicată, fiind probabil cea mai grea de până acum, în contextul în care existau 6 cățărări repertoriate în cei doar 155 de kilometri ai rundei. Finalul a fost pe Colláu Fancuaya, o cățărare de 10,2 kilometri (pantă medie de 7,8%). Ultimul kilometru va fi extrem de abrupt, astfel că se creau toate premisele unor diferențe între oamenii de general.
Jay Vine, Marc Soler, Alexey Lutsenko, Mikel Landa, Rein Taaramäe, Lucas Hamilton, Bruno Armirail și Mads Pedersen au fost atacanții zilei, dar aceștia au fost ținuți la respect de Quick-Step, fără prea mult efort.
Într-o astfel de etapă, cățărarea finală era cea decisivă, iar Movistar și Ineos au trecut la trenă cu 14 kilometri înainte de final, când evadarea mai avea 3 minute și 42 de minute avans. Judecând după cât de complicată era ultima ascensiune, mulți se gândeau deja că bătălia pentru victoria finală se va da din grupul favoriților, dar Jay Vine a avut din nou alte planuri.

Jay Vine, într-o ligă proprie, în evadările din Vuelta 2022

Australianul de 26 de ani și-a lăsat treptat în urmă toți colegii de evadare și, cu 5,8 kilometri înainte de final, l-a "pierdut" din roată și pe Pinot, ultimul coleg dintre atacanții zilei, ducându-se spre al doilea succes de etapă din Vuelta. Sportivul de la Antipozi a făcut o cursă extrem de inteligentă până acum, pierzând voit minute în primele runde, pentru a nu fi un pericol pentru pluton. Astfel, are parte de foarte multă libertate, aceasta traducându-se până acum în două succese de etapă din evadare.
Remco, Roglic, Mas și Carlos Rodriguez au părut cei mai proaspeți dintre cei care luptă pentru tricoul roșu, primii 3 fiind imposibil de separat la capătul acestei runde. Simon Yates a pierdut 13 secunde în raport cu aceștia, astfel că ecarturile mari preconizate nu și-au găsit acoperirea în logica cursei.
Clasamentul de etapă în Vuelta
Clasamentul general, după etapa a 8-a
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo