Louis Meintjes, victorie în etapa a 9-a din Vuelta! Remco Evenepoel și-a surclasat rivalii, la general
Publicat 28/08/2022 la 17:36 GMT+3
Louis Meintjes (Intermarché-Wanty-Gobert) a câștigat etapa a 9-a din Vuelta, din evadare. La general, Remco Evenepoel - tricoul roșu - le-a dat o lovitură grea rivalilor, descurcându-se impecabil pe o cățărare de final abruptă, care în teorie nu ar fi trebuit să îi convină.
Meintjes si sblocca a 30 anni: vince a Les Praeres, rivivi l'arrivo
Credit imagine: Eurosport
Etapa a 9-a din Vuelta a fost ultima în nordul Spaniei și se anunța una extrem de importantă pentru general, pentru că aveam în meniu câteva cățărări extrem de abrupte.
Finalul a fost pe Les Praeres, un adevărat zid (3,9 kilometri, cu pantă medie de 12,6%!). Primii 2,5 kilometri ai acestei ascensiuni au o pantă medie de 15%, astfel că ne așteptam la artificii între oamenii care țintesc tricoul roșu.
Specialiștii anticipau că evadarea va avea un cuvânt greu de spus, astfel că foarte mulți rutieri - unii cățărători explozivi - au fost interesați să anime runda încă din start. Astfel, evadsarea i-a conținut inițial pe Samuele Battistella (Astana Qazaqstan), Edoardo Zambanini (Bahrain Victorious), Dylan van Baarle (Ineos Grenadiers), Louis Meintjes (Intermarché-Wanty-Gobert), Filippo Conca (Lotto Soudal), Thymen Arensman (Team DSM), Jimmy Janssens, Robert Stannard (Alpecin Deceuninck), José Manuel Diaz Gallegos (Burgos-BH) și Simon Guglielmi (Arkea Samsic).
Arensman era cel mai bine clasat la general, fiind al 11-lea, la 3 minute și 18 secunde în spatele tricoului roșu. Olandezul a renunțat însă la evadare rapid, conștientizând că prezența lui acolo va îngrădi libertatea atacanților zilei.
În cele din urmă, etapa a fost câștigată de Louis Meintjes, care a mers impecabil, drămuindu-și perfect resursele de energie. Al 7-lea în Turul Franței în acest an, sud-africanul de 30 de ani nu a răspuns atacurilor lui Jimmy Janssens și Samuele Battistella, din ultimii 15 kilometri, convins că pe zidul de la final va avea cele mai proaspete picioare. Și așa a fost, Meintjes depășindu-i pe pantele de peste 20% din ultimii 3 kilometri fără probleme pe colegii de evadare.
Meintjes, un rutier mai degrabă defensiv în trecut, care se mulțumea cu locuri în TOP 10 în Marile Tururi, a arătat că s-a transformat total în 2022. După ce a atacat în numeroase rânduri în Le Tour, acum sud-africanul și-a trecut în palmares prima victorie de etapă într-un Mare Tur.
Remco Evenepoel, reprezentație în Vuelta, pe Les Praeres
Lansat excelent de Julian Alaphilippe, Remco Evenepoel a dat recital pe o cățărare scurtă și abruptă, care, în teorie, nu i s-ar fi potrivit foarte bine.
Belgianul a mărit ritmul încă de la începutul ultimei ascensiuni și nimeni nu a putut să îi țină piept, deși Enric Mas a fost cel mai aproape. Prima sa "victimă" mare a fost Primoz Roglic, slovenul câștigător de 3 ori la rând a Vueltei venind la 52 de secunde de liderul QuickStep.
Remco Evenepoel are acum peste un minut avans față de locul doi la general, în contextul în care urmează contratimpul de marți, în care tânărul belgian se va distanța și mai mult de rivali (inclusiv de Roglic, care are la rândul său un contratimp bun).
Belgianul a făcut un pas important spre câștigarea tricoului roșu, dar discuția în ceea ce îl privește e mai complexă, în contextul în care nimeni nu știe cum va rula acesta în a 3-a săptămână, în rundele mari de munte. Dar, pentru moment, Remco arată impecabil și a devenit clar marele favorit la câștigarea Vueltei 2022.
Clasamentul etapei
Clasamentul general
/origin-imgresizer.eurosport.com/2022/08/28/3440452.png)
Clasament general Vuelta
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo