Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Max Verstappen are probleme de sănătate înaintea Mareului Premiu al Arabiei Saudite! Anunțul olandezului

Nicu Savin

Publicat 16/03/2023 la 14:47 GMT+2

Max Verstappen va ajunge mai târziu decât restul piloților în Arabia Saudită, acolo unde la aces final de săptămână va avea loc a 2-a etapă din Campionatul Mondial de Formula 1, pe ciruitul de la Jeddah. Olandezul a fost afectat un virus intestinal și și-a amânat zborul, dar a dat asigurări că se simte bine și vineri va fi pe pistă la primele antrenamente.

Max Verstappen

Credit imagine: Getty Images

Max Verstappen este campionul ultimelor două ediții din Formula 1 și modul în care a început actuala stagiune indică instaurarea unei hegemonii a olandezului în "Marele Circ". Pilotul Red Bull și-a surclasat rivalii în etapa inaugurală a stagiunii, în Bahrain, obținând co victorie clară și instalându-se pe primul loc în clasament.
În week-end-ul care urmează va avea loc etapa a 2-a a sezonului, în Arabia Saudită, iar Max Verstappen este considerat mare favorit la victorie. Totuși, olandezul ar putea fi perturbat de ceva probleme de sănătate cu care s-a confruntat în ultimele zile. Acesta a suferit de o gastroenterită, care nu i-a permis să zboare spre Arabia Saudită în același timp cu ceilalți piloți și membrii ai echipelor.
Conform celor de la Red Bull, Verstappen va ajunge la Jeddah în noapte a de joi spre vineri, astfel că va rata conferința de presă oficială, care va avea loc în cursul zilei de joi. FIA a înțeles situația delicată a olandezului și nu-l va sancționa pentru lipsa de la întrevederea oficială cu jurnaliștii.
La rândul său, Verstappen și-a liniștit fanii, spunând că se simte mai bine decât în zilele trecute și că va fi pe pistă la primele antrenamente de vineri.
"Mă simt din nou bine, după ce nu am fost în formă câteva zile din cauza unui virus intestinal. Din păcate, a trebuit să-mi amân zborul cu o zi, așa că nu voi fi pe pistă până vineri. Ne vedem la Jeddah!!", a scris Max pe contul personal de Twitter.

Max Verstappen va ajunge la Jeddah cu mai puțin de o zi înainte de primele antrenamente

Prima sesiune de antrenamente a Marelui Premiu din Arabia Saudită este programată vineri, de la ora 15:30 (ora României), iar cea de-a doua la ora 19:00. Sâmbătă va avea loc ultima sesiune de antrenamente (ora 15:30), dar și calificările (ora 19:00). Cursa propriu-zisă se va desfășura duminică, începând cu ora 19:00.
Chiar dacă problema lui Verstappen nu este îngrijorătoare, există posibilitatea ca aceasta să se agraveze, mai ales dacă pilotul va avea anumite restricții de hidratare din cauza virusului care l-a deranjat în zilele precedente. În Arabia Saudită e foarte cald, iar în mașină temperatura medie este de 30 de grade, astfel că piloții transpiră foarte mult. În cazul în care olandezul nu va fi apt să concureze, locul său pe circuit va fi luat de Daniel Ricciardo, care din acest an îndeplinește rolul de pilot de rezervă la Red Bull.
Max Verstappen a câștigat anul trecut la Jeddah, după o luptă plină de suspans cu Charles Leclerc. Monegascul are șanse mici să își ia revanșa în acest week-end, deoarece va primi o penalizare de minim 10 locuri pe grila de start, pentru că va opera schimbări la monopost (unitatea de control, va fi înlocuită a doua oară în acest sezon, iar regulamentul nu permite decât o modificare).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo