Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lewis Hamilton, ironizat de compatriotul Ronnie O'Sullivan, după al 7-lea titlu mondial cucerit

Irina Aldea

Publicat 18/11/2020 la 19:29 GMT+2

Lewis Hamilton (Mercedes) a câștigat duminică Marele Premiu al Turciei, succes care îi asigură cel de-al șaptelea titlu mondial în Formula 1. Totuși, performanța lui nu a fost apludată de toată lumea.

Ronnie O'Sullivan & Lewis Hamilton

Credit imagine: Getty Images

Lewis Hamilton avea nevoie de o performanță mai bună decât a coechipierului său, Valtteri Bottas, pentru a se impune matematic în acest sezon de Formula 1. Britanicul a fost foarte dezamăgit de circuitul de la Istanbul cupă antrenamentele de vineri, iar în calificări a obținut abia al 6-lea timp. Cursa de duminică s-a desfășurat pe ploaie în mare parte, astfel că a avut o desfășurare deosebită. Plecat al 6-lea, Hamilton nu a riscat prea mult și în timpul cursei a profitat de greșelile piloților din fața sa, câștigând poziție după poziție.
În turul cu numărul 37, britanicul a urcat pe primul loc și nu a mai putut fi detronat până la finish. În acest sezon, Hamilton a câștigat zece Grand Prix-uri. Podiumul la Istanbul a fost completat de Sergio Perez (Racing Point), iar pe trei a încheiat Sebastian Vettel (Ferrari). Titlurile cucerite de Lewis Hamilton: 2008, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019 și 2020. Când a câștigat Michael Schumacher cele 7 titluri mondiale: 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 și 2004.

Lewis Hamilton, ironizat de compatriotul Ronnie O'Sullivan

După succesul de duminică, tot mai mulți englezi au cerut ca Hamilton să fie înnobilat cu rangul de cavaler. Ronnie O'Sullivan este de părere că acest titlu nu i se cuvine legendarului pilot de Formula 1, asta pentru că englezul este avantajat de monopostul Mercedes, care este "fără doar și poate dominant" în comparație cu rivalii săi.
"Dacă ai un monopost care îți poate oferi o secundă în plus la fiecare tură, în teorie tot ce trebuie el să facă e să-l întreacă pe colegul lui, Valtteri Bottas, care pare confortabil și fericit să iasă pe locul 2. Nu e la fel în Formula 1 așa cum e să zicem în tenis, acolo unde Roger Federer joacă la același standard cu toți adversarii lui. La fel și în cazul lui Eliud Kipchoge.
Da, e fantastic că Lewis a câștigat șapte titluri mondiale, dar dacă monopostul tău e pur și simplu mai rapid, atunci îți permiți să faci chiar câteva greșeli și tot să câștigi. E ca și cum ai conduce având o țigară într-o mână, iar în cealaltă mână volanul. Cred că sportul e acolo unde nu există avantaj. Nu m-aș fi simțit la fel de bine în legătură cu a mea carieră dacă buzunarele în care loveam eu erau mai mari decât ale adversarilor mei. Măcar în snooker toată lumea are același echipament. Nu-mi aleg adversarii sau masa la care joc", a spus Ronnie pentru Daily Star
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo