Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Max Verstappen, pus în gardă de directorul cursei de la Abu Dhabi! Ce riscă olandezul dacă va provoca un accident

Nicu Savin

Publicat 09/12/2021 la 12:32 GMT+2

Max Verstappen a fost avertizat de Michael Masi, directorul cursei de la Abu Dhabi, că ar putea fi penalizat drastic dacă va provoca intenționat un accident în timpul ultimei etape a Campionatului Mondial de Formula 1.

Mercedes-Pilot Lewis Hamilton (l.) im Zweikampf mit WM-Rivale Max Verstappen im Red Bull

Credit imagine: Getty Images

Max Verstappen și Lewis Hamilton se află la egalitate de puncte înaintea ultimei curse a sezonului, care va avea loc al Abu Dhabi în week-end-ul care urmează. În cazul în care niciunul dintre piloți nu punctează în utima rundă, titlul de campion îi va reveni pilotului Red Bull, deoarece acesta are mai multe victorii în acest sezon.
În acest context, cei de la Mercedes se tem că olandezul ar putea provoca intenționat o coliziune între el și Hamilton, tocmai cu scopul de a-l scoate din cursă și a-și adjudeca astfel primul titlu de campion mondial.
Tensiunea este una uriașă între cele două tabere, dar Michael Masi, directorul cursei din Emiratele Arabe Unite a făcut un apel la calm și l-a avertizat oarecum pe Verstappen că o încălcare flagrantă a regulamentului nu va fi trecută cu vederea.
Citește și:

Max Verstappen, avertizat de directorul cursei de la Abu Dhabi

În cazul în care olandezul va provoca un accident, acesta riscă să-i fie scăzute puncte din clasament, astfel că ar putea pierde titlul la "la masa verde".
"Nu pot controla acțiunile celor doi piloți, doar ei pot face asta. Dar în cadrul regulamentelor există penalități, fie că este vorba de penalități de timp sau de poziții pe grilă. În plus, Codul Sportiv Internațional prevede că stewarzii pot să descalifice un concurent sau să-i scadă puncte în clasament.
Deci, da, lui Max i se pot scădea puncte, la fel ca oricărui alt concurent. Sperăm că nu va fi necesar, dar este unul dintre instrumentele disponibile. Voi reaminti tuturor echipelor și piloților aceste prevederi.
Sper că titlul mondial nu se va decide în camera stewarzilor, ci pe pistă, între cei doi piloți. Totul depinde de ei și de nimeni altcineva", a spus Michael Masi pentru Daily Mail.
Verstappen și Hamilton au concurat la limita regulamentului de multe ori în acest sezon. La ultima cursă, în Arabia Saudită, olandezul a fost la un pas să provoace un accident în momentul în care i s-a transmis să-i cedeze poziția de lider lui Hamilton, deorece depășise în prealabil limitele circuitului. Monoposturile celor doi s-au atins, dar nicio mașină nu a suferit avarii grave, astfel că ambii au terminat cursa în siguranță, Hamilton trecând primul linia de sosire și egalându-l la puncte pe rivalul său.
Lupta decisivă dintre Verstappen și Hamilton pentru titlul de campion mondial se va da în Emiratele Arabe United, pe circuitul Yas Marina. De notat că traseul de la Abu Dhabi îi era favorabil lui Verstappen în trecut, dar acesta a fost modificat substanțial, astfel că specialiștii îl văd pe britanic ușor favorit, asta și ținând cont de felul exemplar în care s-a comportat monopostul Mercedes la ultimele 3 curse.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo