Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Formula 1 2024 - cel mai lung sezon din istorie! 4 echipe vor încerca să oprească hegemonia Red Bull

Nicu Savin

Publicat 28/02/2024 la 14:15 GMT+2

Noul sezon din Formula 1 va începe joi, odată cu primele antrenamente de la Marele Premiu al Bahrainului. Va fi cel mai lung sezon din istoria Marelui Circ, care va cuprinde în total 24 de curse. Specialiștii consideră că Red Bull e încă mult în fața principalelor rivale, însă există câteva indicii că lucrurile ar putea fi ceva mai echilibrate față de anul trecut.

Formula 1 2024

Credit imagine: Eurosport

Pauza de iarnă din Formula 1 a fost mai tumultoasă ca niciodată, în special datorită evenimentelor din spatele cortinei, însă din această săptămână toată atenția se va îndrepta către circuite. Joi va începe cel mai lung sezon din istorie, care va avea 24 de curse dacă nimic deosebit nu va interveni pe parcurs. Prima va fi găzduită de Bahrain, pe circuitul de la Sakhir, și va avea loc sâmbătă, deoarece duminică este prima zi a sărbătorii Ramadamului pentru musulmanii din toată lumea.
2024 va fi ultimul an al lui Lewis Hamilton la Mercedes, britanicul urmând să concureze pentru Ferrari de anul viitor. Această situația generează mai multe întrebări la care vom afla răspuns abia în a doua jumătate a anului. În primul rând, fanii echipei germane se întreabă cine va deveni colegul lui George Russell din 2025, dar nu există niciun indiciu cert despre acest subiect, deși zvonuri apar în fiecare zi.
De asemenea, rămâne de văzut unde va ajunge Carlos Sainz, deoarece ibericul va fi cu siguranță asaltat de oferte, întrucât nu a fost cu nimic mai prejos decât Charles Leclerc în ultimii ani și e aproape sigur că va continua în Formula 1. În plus, există mulți alți piloți care își vor termina contractul la finalul anului și prestațiile lor din acest sezon vor fi decisive pentru viitor.

Formula 1 2024 | Red Bull vs restul lumii! Mercedes, Ferrari, Aston Martin și McLaren vor încerca să echilibreze balanța

Din punct de vedere sportiv, specialiștii sunt de acord că Red Bull este cu un pas înaintea tuturor celorlalte rivale. Testele din Bahrain au demonstrat acest lucru, însă există câteva indicii că echilibrul ar putea fi ceva mai mare față de anul precedent, când Red Bull nu a pus un om pe prima treaptă a podiumului decât la o singură cursă.
Chiar dacă sezonul propriu zis va începe abia în această săptămână, motoarele s-au tura încă de săptămâna trecută, în cele 3 zile de teste din Bahrain. Experții consideră că Verstappen și Perez "nu și-au încordat mușchii la maxim" la teste, dar chiar și așa sunt premise că celelalte echipe cu pretenții se află într-o poziție mai bună decât erau la începutul sezonului precedent.
Unul dintre lucrurile care au ieșit în evidență în urma testelor a fost sentimentul de progres din partea tuturor echipelor care încearcă să reducă diferența față de Red Bull. Indiferent dacă Red Bull a progresat sau nu, au existat semne încurajatoare pentru mulți piloțo atunci când și-au văzut propria situație. .
Charles Leclerc a numit testele de anul trecut cel mai rele din cariera sa, dar acum spune că noul monopost Ferrari și-a îmbunătățit manevrabilitatea și coerența, ceea ce permite o construcție pentru viitor de pe o bază mult mai solidă.
Situația e similară la Mercedes, unde atât Lewis Hamilton, cât și George Russell au raportat că sunt mult mai fericiți de monopostul W15 și de felul în care se conduce, în comparație cu acel W14 deranjant din sezonul trecut. La niciuna dintre echipe nu s-au văzut probleme majore care ar trebui abordate în urma testelor, iar asta ar trebui să însemne că se pot concentra doar pe îmbunătățiri și dezvoltarea mașinii, mai degrabă decât pe rezolvarea problemelor.
De asemenea, McLaren pare a fi într-o postură mult mai favorabilă față de începutul sezonului trecut. Norris și Piastri s-au chinuit pur și simplu în prima parte din 2023, dar lucrurile s-au îmbunătățit în a doua jumătate a anului și se pare că de acolo totul a evoluat în sens pozitiv pentru team-ul britanic. Nu în ultimul rând, Aston Martin se anunță o nucă tare și în acest an, chiar dacă specialiștii nu au remarcat un progres evident față de anul trecut. Acest lucru era totuși greu de realizat, având în vedere că progresul din 2023 a fost mai mare decât orice așteptare.

Formula 1 2024 | Schimbări importante în noul sezon

La fel ca în ultimii ani, 6 Mari Premii vor avea și curse de sprint, dar regulile se vor schimba. În 2024, calificările pentru cursele de sprint au fost mutate de sâmbăta și se vor disputa vinerea, zi în care au loc și antrenamentele. Sâmbăta va avea loc cursa de sprint, urmată de calificările pentru cursa propriu-zisă, care va rămâne în ziua de duminică.
Max Vestappen, unul dintre cei mai vehemenți critici ai curselor scurte, a salutat noul format, dar a subliniat că nu poate fi încântat de cursele de sprint: "Este un format mai bun față de sezonul trecu, aș spune, judecând după cum trebuie să abordăm weekendul. Dar nu sunt mai entuziasmat în ceea ce privește cursa de sprint. Dar, cel puțin, cred că e mai bine deoarece vom fi capabili să schimbăm mașina în weekend. Este mai logic și cum sunt organizate sesiunile dintr-un weekend. Cred că este mai logic cum este formatul acum. Pentru mine nu e deloc entuziasmant să concurez sau să câștig o cursă de sprint. Câteodată te blochezi. Știi că acel weekend e ruinat de la început și nu prea poți face mare lucru pentru a schimba ceva".
Sezonul 2023 a fost cel mai lung de până acum, cu 22 de curse, dar următoarea stagiune va găzdui nu mai puțin de 24 de Mari Premii. Astfel, se va bate recordul celui mai lung sezon, dacă toate cursele se vor desfășura.
Se intenționează reintegrarea unor circuite obișnuite cu Formula 1. Primul este Marele Premiu al Chinei, care nu s-a mai organizat de la izbucnirea pandemiei de Covid-19. Ultima cursă de la Shanghai a avut loc în 2019. Cursa de la Imola va reveni și ea în calendar după ce desfășurarea evenimentului a fost imposibilă în 2023, din cauza inundațiilor din regiune.
Odată cu extinderea calendarului de curse, Liberty Media a anunțat că vor fi două mari pauze pentru piloți. Pe lângă bine-cunoscuta perioadă de odihnă din vară, va mai apărea una între septembrie și octombrie. Astfel, echipele vor avea șansa de a-și dezvolta monoposturile pentru finalul sezonului.
Dacă în sezonul recent încheiat Liberty Media a programat pentru prima dată după 38 de ani o cursă într-o zi de sâmbătă, anul 2024 va aduce alte două astfel de întreceri. Primul Mare Premiu din Las Vegas s-a desfășurat sâmbătă seara și a fost un real succes. Pe acest model vor apărea alte două Mari Premii care își vor afla deznodământul mai repede.
Este vorba de primele două curse ale sezonului, din Bahrain, respectiv Arabia Saudită. În aceste cazuri s-a luat în considerare factorul religios, având în vedere faprul că Ramadanul va începe duminică, 10 martie. Astfel, cursa de la Jeddah va avea loc sâmbătă, pe 9, iar Marele Premiu al Bahrainului va fi mutat cu o zi mai devreme, ca piloții să aibă 7 zile de odihnă între întreceri.

Formula 1 2024 | Programul celor 24 de Grand Prix-uri din acest an

Prima cursă din noul sezon va avea loc sâmbătă, 2 martie, și se va termina duminicp, 8 decembrie. Agerpres a făcut o prezentare scurtă a fiecărui Mare Premiu:
1. Bahrain (Sakhir) - 2 martie
Prima cursă din Orientul Mijlociu sărbătoreşte cea de-a 20-a aniversare, fiind organizată într-o zi de sâmbătă, din cauza apropierii Ramadanului. Pista este abrazivă, vântul fiind de asemenea un factor perturbator. Lewis Hamilton a câştigat de cinci ori în Bahrain, iar Fernando Alonso este singurul pilot care a participat la cursa de debut, din 2004, şi este în continuare activ.
2. Arabia Saudită (Jeddah) - 9 martie
Sergio Perez a câştigat anul trecut, fiind unul dintre cele trei Mari Premii în care coechipierul său de la Red Bull, Max Verstappen, nu a reuşit să se impună. Circuitul de la Jeddah este unul dintre cele mai lungi şi mai rapide trasee urbane din acest sezon. Cursa din Arabia Saudită se va disputa tot sâmbăta.
3. Australia (Melbourne) - 24 martie
Albert Park este cursa de acasă a piloţilor australieni Oscar Piastri (McLaren) şi Daniel Ricciardo (RB), însă niciun reprezentant al ţării gazdă nu a câştigat vreodată în Australia. Lewis Hamilton a fost în pole position de opt ori (un record) la Melbourne, în timp ce recordul de victorii (11) este deţinut de echipa McLaren.
4. Japonia (Suzuka) - 7 aprilie
Anul trecut, cursa niponă a avut loc în septembrie. Red Bull a câştigat în 2023 titlul la constructori pe circuitul de al Suzuka, deţinut de Honda, cu cea de-a doua victorie consecutivă în Japonia a lui Verstappen. Anul acesta se împlinesc două decenii de la ultima victorie a echipei Ferrari pe acest circuit, prin legendarul Michael Schumacher.
5. China (Shanghai) - 21 aprilie
Absent din calendar din 2019, când Hamilton a câştigat pentru Mercedes, circuitul de la Shanghai găzduieşte pentru prima oară o cursă de sprint. Guanyu Zhou de la Sauber va fi primul pilot chinez de Formula 1 care va concura în în faţa propriilor suporteri.
6. Miami - 5 mai
A fost a cincea etapă a sezonului de anul trecut şi un moment cheie. Verstappen şi Perez aveau câte două victorii, dar la Miami a început o serie record de 10 victorii consecutive pentru Verstappen. Anul acesta, Miami găzduieşte pentru prima dată un sprint. Una dintre cele trei curse de acasă pentru americanul Logan Sargeant de la Williams.
7. Emilia Romagna (Imola) - 19 mai
Anulată anul trecut din cauza inundaţiilor, cursa italiană se derulează pe o pistă în sens invers acelor de ceasornic, rapidă, cu hopuri şi îngustă. Numit după fondatorul Ferrari, Enzo, şi fiul său Dino, circuitul de la Imola este, de asemenea, un memorial pentru triplul campion brazilian Ayrton Senna şi pentru austriacul Roland Ratzenberger, care au murit în weekendul cursei din 1994.
8. Monaco - 26 mai
Acum, probabil depăşit de noile locaţii mai strălucitoare, Monaco are istorie şi farmec, fiind domiciliul mai multor piloţi. Cea mai scurtă pistă este şi cursa cu cele mai multe tururi şi cu cele mai puţine depăşiri. Charles Leclerc de la Ferrari poate deveni primul monegasc care se impune în Principat.
9. Canada (Montreal) - 9 iunie
Cursa a fost programată după cele de la Monaco şi din Spania anul trecut. Un Grand Prix pe pământul natal pentru Lance Stroll de la Aston Martin, al cărui tată este şi proprietarul echipei. Hamilton a obţinut primul său succes din Formula 1 aici, aflându-se la egalitate cu Michael Schumacher ca număr de victorii la Montreal (7). Verstappen a câştigat ultimele două Mari Premii ale Canadei.
10. Spania (Barcelona) - 23 iunie
Marele Premiu al Spaniei dă startul unei serii de trei curse europene, alături de cele din Austria şi Marea Britanie. Verstappen a înregistrat prima sa victorie în Formula 1 aici, în 2016. Hamilton împarte recordul de şase victorii cu Schumacher, iar Fernando Alonso şi Carlos Sainz vor concura în faţa propriilor fani.
11. Austria (Spielberg) - 30 iunie
Cursa de pe teren propriu a echipei Red Bull, care va cuprinde un nou sprint. Cu doar 10 viraje, este cea mai scurtă cursă din punct de vedere al timpului. Verstappen a câştigat de patru ori la Spielberg, ceea ce atrage un mare contingent de suporteri olandezi.
12. Marea Britanie (Silverstone) - 7 iulie
Aflată în calendar încă de la primul sezon, din 1950, este cursa de acasă pentru pentru Hamilton, coechipierul său George Russell şi Lando Norris de la McLaren. Hamilton s-a impus la Silverstone de opt ori (un record) şi a fost de şapte ori în pole position, având 13 prezenţe pe podium.
13. Ungaria (Budapesta) - 21 iulie
Recordul de victorii în Ungaria (8) îi aparţine lui Hamilton, iar Verstappen a obţinut primul său pole postion aici, în 2019. Pe circuitul Hungaroring, Alonso a înregistrat prima sa victorie, în 2003.
14. Belgia (Spa-Francorchamps) - 28 iulie
Norris şi Verstappen au ambii mame belgiene, ceea ce face din Spa o cursă pe teren propriu pentru ei. Verstappen a câştigat de trei ori la rând în Belgia, o cursă cu cel mai lung tur de pistă din Formula 1 şi una dintre cele mai rapide.
15. Olanda (Zandvoort) - 25 august
Cursa de acasă a lui Verstappen. El a câştigat în fiecare an, după revenirea Grand Prix-ului batav în calendar, în 2021. Circuitul de la Zandvoort, în dunele de nisip de pe coastă, este un veritabil "old school" pentru Marele Circ.
16. Italia (Monza) - 1 septembrie
Templul vitezei din apropierea oraşului Milano este circuitul de casă al echipei Ferrari. Hamilton şi Schumacher împart recordul de cinci victorii fiecare pe un circuit cu lungi linii drepte şi 11 viraje.
17. Azerbaidjan - 15 septembrie
A avut loc anul trecut în aprilie anul trecut şi a fost câştigat de Perez, pentru a doua oară în trei ani. Circuitul stradal din Baku este în calendar din 2016, iar Sergio Perez este singurul pilot victorios aici de două ori.
18. Singapore - 22 septembrie
Singura cursă pe care Red Bull nu a reuşit să o câştige anul trecut, când victoria i-a revenit lui Carlos Sainz jr, de la Ferrari. Cursa de noapte, în condiţii de temperatură şi umiditate ridicate, reprezintă una dintre cele mai mari provocări fizice ale sezonului.
19. Statele Unite ale Americii (Austin) - 20 octombrie
Începutul celui de-al doilea "triple-header" al anului, Grand Prix-ul de la Austin va fi cuprinde un nou sprint. Toate cursele de pe pista ondulată din Texas, în sens invers acelor de ceasornic, au fost câştigate de ocupanţii primului rând al grilei de start. Tot aici, Sargeant a marcat singurul său punct de până acum în Formula 1, anul trecut.
20. Mexic (Ciudad de Mexico) - 27 octombrie
Verstappen a câştigat cinci dintre ultimele şase Mari Premii mexicane, anul trecut devenind primul pilot care s-a impus în 16 curse într-un singur sezon. Tot aici, Hamilton şi-a consfinţit titlurile de campion mondial în 2017 şi 2018.
21. Brazilia (Sao Paulo) - 3 noiembrie
Singurul circuit care a găzduit un sprint în fiecare an de la debutul formatului în 2021, Interlagos va avea din nou un sprint anul acesta.
22. Las Vegas - 23 noiembrie
Celebrul bulevard Strip şi-a făcut debutul în Formula 1 anul trecut, ca penultima cursă a sezonului şi într-o seară de sâmbătă. Un capac de scurgere care nu a fost bine fixat a făcut ravagii în antrenamente.
23. Qatar (Lusail) - 1 decembrie
Verstappen şi-a asigurat la Lusail al treilea său titlu mondial consecutiv, într-un sprint de sâmbătă, anul trecut. Qatarul a fost a 17-a etapă în 2023 şi a avut loc în octombrie, când căldura extremă s-a dovedit o problemă pentru cursa principală.
24. Abu Dhabi (Yas Marina) - 8 decembrie
Max Verstappen a terminat învingător în cursa din Emiratele Arabe Unite în ultimii patru ani, în circumstanţe controversate în 2021, când l-a învins in extremis pe Hamilton, obţinând primul său titlu mondial.

Formula 1 2024 | O singură schimbare de pilot față de începutul sezonului 2023

Marea Britanie are cei mai mulţi piloţi, trei, în ediţia 2024 a Campionatului Mondial de Formula 1, care va debuta sâmbătă 2 martie, pe circuitul Sakhir, cu Marele Premiu al Bahrainului.
Australia, Franţa şi Spania au câte doi reprezentanţi, în total 15 ţări fiind reprezentate în acest sezon la capitolul menţionat. Din Europa provin 12 piloţi, Asia are 3, America de Nord 3, iar Oceania 2.
Iată lista piloţilor şi a echipelor angajate în acest sezon al Campionatului Mondial:
1.Stake F1 Team Kick Sauber (Kick Sauber C44 Ferrari)
24. Guanyu Zhou (China)
Născut la Shanghai pe 30 mai 1999 (24 ani); Mari Premii iniţiate: 44; Cel mai bun loc final: 18 (2022, 2023); Cel mai bun rezultat: locul 8 (Canada 2022), Victorii: 0; Podiumuri: 0; Pole position: 0; Cel mai rapid tur: 2 (Japonia 2022 şi Bahrain 2023); Puncte: 12
77. Valterri Bottas (Finlanda)
Născut la Nastola pe 28 august 1989 (34 ani); Debut: 2012; Cel mai bun loc final: 2 (2019, 2020 cu Mercedes); Victorii: 10; Podiumuri: 67; Pole position: 20; Cel mai rapid tur: 19; Puncte: 1.797
2.Visa Cash APP RB F1 Team (RB VCARB 01 Honda RBPT)
3. Daniel Ricciardo (Australia)
Născut la Perth pe 1 iulie 1989 (34 ani); Mari Premii iniţiate: 239; Victorii: 8; Podiumuri: 32; Pole position: 3; Cel mai rapid tur: 16; Puncte: 1.317
22. Yuki Tsunoda (Japonia)
Născut la Sagamihara, Kanagawa, pe 11 mai 2000 (23 ani); Debut: 2021; Cel mai bun loc final: 14 (2021 şi 2023); Mari Premii iniţiate: 63; Cel mai bun rezultat: 4 (Abu Dhabi 2021); Cea mai bună poziţie pe grilă: 6 (Abu Dhabi 2023); Cel mai rapid tur: 1 (SUA 2023); Puncte: 61
3.BWT Alpine F1 Team (Alpine A524 Renault)
10. Pierre Gasly (Franţa)
Născut la Rouen pe 7 februarie 1996 (28 ani); Debut: 2017; Mari Premii iniţiate: 130; Cel mai bun loc final: 7 (2019 cu Aston Martin şi Red Bull); Victorii: 1 (Italia cu AlphaTauri); Podiumuri: 4; Cea mai bună poziţie pe grilă: 2 (Qatar 2021 cu AlphaTauri); Cel mai rapid tur: 3; Puncte: 394
31. Esteban Ocon (Franţa)
Născut la Avreux pe 17 septembrie 1996 (27 ani); Debut: 2014; Cel mai bun loc final: 8 (2017 şi 2022); Mari Premii iniţiate: 133; Victorii: 1 (Ungaria 2021 cu Alpine); Podiumuri: 3; Cea mai bună poziţie pe grilă: 3 (Italia 2017, Belgia 2022, Monte Carlo 2023); Puncte: 422
4.Aston Martin Aramco (Aston Martin AMR24 Mercedes)
14. Fernando Alonso (Spania)
Născut la Oviedo pe 29 iulie 1981 (42 ani); Debut: 2001; Campion mondial în 2005 şi 2006 (Renault); Mari Premii iniţiate: 377; Victorii: 32 (ultima în Spania 2013); Podiumuri: 106; Pole position: 22; Cel mai rapid tur: 24; Puncte: 2.267
18. Lance Stroll (Canada)
Născut la Montreal pe 29 octombrie 1998 (25 ani); Debut: 2017; Cel mai bun loc final: 10 (2023); Mari Premii iniţiate: 143; Cel mai bun loc pe grilă: 3 (Azerbaidjan 2017, Italia 2020, Bahrain 2020); Podiumuri: 3; Pole position: 1 (Turcia 2020 cu Racing Point); Puncte: 268
5.Scuderia Ferrari (Ferrari SF-24)
55. Carlos Sainz jr (Spania)
Născut la 1 septembrie 1994 (29 ani); Debut: 2015; Cel mai bun loc final: 5 (2021 şi 2022); Victorii: 2 (Marea Britanie 2022 şi Singapore 2023); Podiumuri: 18; Pole position: 5 (Marea Britanie, Belgia şi SUA 2022, Italia şi Singapore 2023); cel mai rapid tur: 3; Puncte: 982,5
16. Charles Leclerc (Monaco)
Născut la Monte Carlo pe 16 octombrie 1997 (26 ani); Debut: 2016; Cel mai bun loc final: 2 (2022); Mari Premii iniţiate: 123; Victorii: 5 (Belgia, Italia 2019, Bahrain, Australia şi Austria 2023); Podiumuri: 30; Pole position: 23; Cel mai rapid tur: 7; Puncte: 1.074
6.Moneygram Haas F1 Team (Haas VF-24 Ferrari)
20. Kevin Magnussen (Danemarca)
Născut la Roskilde pe 5 octombrie 1992 (31 ani): Debut: 2014; Cel mai bun loc final: 9 (2018); Mari Premii iniţiate: 163; Podiumuri: 1 (Australia 2014); Pole position: 1 (Brazilia 2022); Cel mai rapid tur: 2; Puncte: 186
27. Nico Hulkenberg (Germania)
Născut la Emmerich pe 19 august 1987 (36 ani); Debut: 2010; Cel mai bun loc final: 7 (2018); Mari Premii iniţiate: 203; Pole position: 1 (Brazilia 2010 cu Williams); Cel mai rapid tur: 2; Puncte: 530
6.McLaren F1 Team (McLaren MCL38 Mercedes)
4. Lando Norris (Marea Britanie)
Născut la Glastonbury pe 13 noiembrie 1999 (24 ani); Debut: 2018; Cel mai bun loc final: 6 (2021 şi 2023); Podiumuri: 13; Pole position: 1 (Rusia 2021); Cel mai rapid tur: 6; Puncte: 633
81. Oscar Piastri (Australia)
Născut la Melbourne pe 6 aprilie 2001; Debut: 2023; Cel mai bun loc final: 9 (2023); Mari Premii iniţiate: 22; Cel mai bun loc pe grilă: 2 (Japonia 2023); Cel mai rapid tur: 2: Puncte: 97
8.Mercedes-AMG Petronas F1 Team (Mercedes F1 W15)
44. Lewis Hamilton (Marea Britanie)
Născut la Tewin pe 7 ianuarie 1985 (39 ani); Debut: 2007; Campion mondial: 7 (2008, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019 şi 2020); Mari Premii iniţiate: 332: Victorii: 103; Pole position: 104; Cel mai rapid tur: 65; Puncte: 4.638,5
63. George Russell (Marea Britanie)
Născut la King's Lynn pe 15 februarie 1998 (26 ani); Debut: 2017; Cel mai bun loc final: 4 (2022); Mari Premii iniţiate: 104; Victorii: 1 (Brazilia 2022); Podiumuri: 11; Pole position: 1 (Ungaria 2022); Cel mai rapid tur: 6; Puncte: 469
9.Oracle Red Bull Racing (Red Bull RB20 Honda RBPT)
33. Max Verstappen (Olanda)
Născut la Hasselt (Belgia) pe 30 septembrie 1997 (26 ani); Debut: 2014; Campion mondial: 3 (2021, 2022 şi 2023); Mari Premii iniţiate: 185; Victorii: 54; Podiumuri: 98; Pole position: 32; Cel mai rapid tur: 30; Puncte: 2.586,5
11. Sergio Perez (Mexic)
Născut la Guadalajara (Jalisco) pe 26 ianuarie 1990 (34 ani), Debut: 2011; Cel mai bun loc final: 2 (2023); Victorii: 6 (2020, 2021, 2022, 2023); Podiumuri: 35; Pole position: 3; Cel mai rapid tur: 11; Puncte: 1.486
10. Williams Racing (Williams FW46 Mercedes)
23. Alexander Albon (Thailanda)
Născut la Londra pe 23 martie 1996 (27 ani); Debut: 2019; Cel mai bun loc final: 7 (2020); Mari Premii iniţiate: 81; Podiumuri: 2; Cel mai bun loc pe grilă: 4; Puncte: 228
Logan Sargeant (USA)
Născut la Fort Lauderdale pe 31 decembrie 2000 (23 ani); Debut: 2023; Cel mai bun loc final: 21 (2023); Mari Premii iniţiate: 22; Cel mai bun loc pe grilă: 6 (Las Vegas 2023); Puncte: 1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo