Hamilton, răspuns elegant la comentariile acide făcute de Verstappen în controversa de la Madrid
De Nicu Savin
Publicat 14/09/2026 la 16:56 GMT+3
Lewis Hamilton a avut o reacție elegantă când a fost rugat să comenteze reacția vehementă făcută de Max Verstappen în startul cursei de la Madrid, după ce i s-a cerut să-i cedeze poziția britanicului. Olandezul s-a conformat, dar a fost extrem de acid la radio, spunând că această cursă e de tot râsul, arătându-l cu degetul pe pilotul Ferrari, dar acesta nu a vrut să continue polemica.
Lewis Hamilton și Max Verstappen (Marele Premiu al Spaniei 2026)
Credit imagine: Getty Images
Lewis Hamilton a avut un week-end de coșmar la Marele Premiu al Spaniei. Britanicul a avut un start bun pe circuitul stradal de la Madrid, dar apoi a avut probleme la sistemul de frânare al monopostului și a fost obligat să abandoneze. Înainte de a se retrage din cursă, pilotul Ferrari a fost implicat într-un moment controversat, care l-a scos din sărite pe Max Verstappen.
Hamilton a plecat de pe locul 4 și a fost aproape de a-l depășit pe Verstappen în primul viraj, dar a renunțat la intrarea în primul viraj, pe măsură ce spațiul disponibil se îngusta. Britanicul a lovit puternic bordura, iar Verstappen a fost nevoit să iasă în zona de siguranță pentru a evita coliziunea și revenit pe pistă în fața pilotului Ferrari.
Lucrurile s-au desfășurat cu repeziciune în continuare, iar Verstappen a profitat de două erori ale lui Kimi Antonelli și a urcat pe locul 2, însă imediat a primit o veste cumplită la radio. Olandezului i s-a spus că trebuie să-i cedeze poziția lui Hamilton, pentru că altfel ar fi riscat o penalizare. Problema era că Max era obligat să-l lase să treacă mai întâi pe Antonelli, față de care nu greșise cu nimic, iar asta l-a enervat la culme.
"Lewis era cât pe ce să intre în mine, pierduse controlul. Dacă nu mă feream, pur și simplu intra în mine. Aș fi fost în față.", a spus Verstappen, dar răspunsul primit de la inginerul său de cursă, GianPiero Lambiase, a fost tranșant: "Credem că ar trebui să-i cedezi poziția lui Hamilton; asta înseamnă să-l lași să treacă și pe Antonelli.".
Cvadruplul campion mondial nu a fost de acord în primă fază, dar în cele din urmă s-a conformat, nu înainte de a face un nou comentariu acid: "Cum adică? Omule, despre ce naiba vorbiți? Ar fi intrat în mine. Despre ce vorbiți? Dacă rămâneam pe pistă, eram scos din cursă".
Verstappen s-a lăsat depășit de Antonelli, dar apoi a trebuit să aștepte câteva secunde pentru a-i ceda poziția lui Hamilton, care rula la o viteză mică, deoarece apăruseră acele probleme la sistemul de frânare. Având un ritm mult mai bun, Max l-a depășit apoi ușor pe britanic și nu s-a abținut să facă un nou comentariu ironic.
"Acum poate să-mi cedeze el poziția; e o porcărie nenorocită. Asta e o cursă Mickey Mouse, de tot râsul, o glumă proastă.", a spus Max, foarte furios.
Lewis Hamilton nu a dorit să intre în polemică cu Verstappen, după controversa de la Marele Premiu al Spaniei
La finalul cursei, jurnaliștii l-au informat pe Hamilton despre comentariile făcute de Verstappen, iar britanicul a avut o reacție elegantă, nedorind să intre într-un război al declarațiilor.
"Sincer, mi s-a părut o cursă destul de bună", a spus pilotul Ferrari, ca răspuns la mesajele acide ale lui Verstappen după ce s-a întâmplat.
Dincolo de momentul neplăcut de la început, Max Verstappen a făcut o cursă bună și a încheiat pe locul 2, egalându-și cele mai bune rezultate ale sale din acest sezon, obținute în Austria și în Ungaria.
"Cred că, dacă ne uităm la ritmul de cursă, este un rezultat excelent pentru noi. Desigur, știm că Lando a avut ghinion cu acel VSC. Așadar, cred că locul al doilea de astăzi este un rezultat incredibil pentru noi; se vedea clar cât de mult se apropia Lando de mine, dar aici nu poți depăși, așa că am reușit să-l țin în spate. Pentru noi, să terminăm pe locul al doilea este ceva incredibil.", a spus Verstappen la final.
După Marele Premiu al Spaniei, Lewis Hamilton rămâne pe locul 3 în clasamentul piloților, dar s-a îndepărtat la 101 puncte de liderul Kimi Antonelli, câștigător la Madrid, iar șansele sale la titlul mondial sunt pur teoretice. Max Verstappen e în continuare pe locul 6, dar s-a apropiat la 22 de puncte de ocupantul locului al 5-lea, Charles Leclerc.
Etapa a 15-a din acest sezon va avea loc în week-end-ul 24-26 septembrie, pe un alt circuit stradal, cel de la Baku.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo