Reacții în valuri în rândul piloților din Formula 1, după prima zi pe Madring! Leclerc și Verstappen, la poluri opuse! Russell e îngrijorat
De Nicu Savin
Publicat 11/09/2026 la 22:23 GMT+3
Marele Premiu al Spaniei a început vineri, când au avut loc primele două sesiuni de antrenamente libere. După o zi încărcată, reacțiile au curs în valuri din partea piloților privind dificultatea circuitului stradal de la Madrid, iar părerile sunt împărțite. Leclerc s-a arătat foarte încântat de circuit, Russell a transmis riscul de accidente e mare, iar Verstappen nu a ascuns că nu îi place.
Max Verstappen (Red Bull) sur le Madring vendredi
Credit imagine: Getty Images
Etapa a 14-a a sezonului în Formula 1 se desfășoară în Spania, la Madrid, pe un circuit stradal care e inclus în premieră în calendar. După ce au testat circuitul de 5,4 km pe simulator, piloții au pilotat astăzi pentru prima dată pe circuitul din capitala Spaniei, unul care îmbină natura implacabilă a unui circuit stradal cu numeroase viraje de viteză medie și mare.
Mercedes a dominat primele două sesiuni de antrenamente, George Russell fiind cel mai rapid în FP1 și Kimi Antonelli câștigând FP2. După o zi foarte încărcată, reacțiile au curs în valuri din partea piloților privind dificultatea circuitului Madring, iar părerile sunt foarte împărțite.
Printre primii care și-a spus opinia a fost Oscar Piastri, care a subliniat că pericolul de accidente există la tot pasul: "Sincer, este mai dificil decât alte circuite. Există multe secțiuni aici unde nu doar atingi ușor zidurile, ci te îndrepți spre ele în timp ce virezi și trebuie să le eviți. Asta face totul destul de provocator. Toată lumea încă se acomodează cu ritmul, dar când reușești să prinzi un ritm bun pe un tur, este destul de plăcut.".
George Russell a avertizat și el că Madring este un circuit "cu risc foarte ridicat" și a adăugat că depășirile vor fi "foarte dificile", o părere împărtășită de toată lumea din paddock.
Paddock-ul e împărțit, după prima zi de la Marele Premiu al Spaniei! Circuitul de la Madring, considerat foate dificil de majoritatea piloților
Charles Leclerc a fost printre piloții care s-au declarat foarte încântați de ce au găsit la Madrid: "A fost palpitant să conduc astăzi pe circuitul din Madrid. Este un circuit stradal solicitant, genul care îmi place de obicei, iar acesta nu face excepție. Am fost destul de impresionat de nivelul de aderență existent deja, având în vedere că este o pistă complet nouă, pe care nu s-a depus încă prea mult cauciuc.".
Cel mai extaziat a fost Sergio Perez, care e convins că echipele mai mici au o șansă în plus la un rezultat bun, pentru că atât calificările, cât și cursa, vor fi extrem de haotice: "E un circuit foarte tare, o locație excelentă. Mă bucur enorm să fiu aici, la Madrid. Cred că aceasta va deveni, cu siguranță, cea mai bună cursă din Europa. Va fi o sesiune de calificări haotică mâine și, evident, o cursă foarte haotică duminică, așa că se pot întâmpla multe.".
Max Verstappen a vorbit și el despre circuit și nu a ascuns faptul că nu îi place, dar a subliniat că el în general nu e un fan al circuitelor stradale.
"Da, nu știu ce să zic. Nu sunt un fan al circuitelor stradale, așa că asta nu se va schimba niciodată. Voi prefera întotdeauna să pilotez pe un circuit precum Spa. Totuși, cred că au făcut o treabă foarte bună în ceea ce privește modul în care au amenajat totul. Dar nu sunt un fan al circuitelor stradale.", a spus cvadruplul campion mondial.
Marele Premiu al Spaniei va continua sâmbătă, cu ultima sesiune de antrenamente libere (ora 13:30) și calificările (ora 17:00), iar duminică va avea loc marea cursă, cu începere de la ora 16:00.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo