Se anunță haos la Marele Premiu de la Miami! Formula 1 revine în Florida, în condiții neprielnice

Formula 1 revine la finalul acestei săptămâni, odată cu Marele Premiu de la Miami. Fanii sunt nerăbdători să vadă cum va arăta raportul de forțe după schimbările de regulament aplicate în pauza competițională de o lună, dar e posibil ca ostilitățile să fie mai mult influențate de vreme decât de aspectele tehnice. La ora cursei se anunță ploaie și furtuni în orașul din Florida.

La partenza del GP di Miami di Formula 1 con Verstappen davanti a tutti

Credit imagine: Getty Images

Formula 1 a intrat într-o pauză forțată în ultima lună, după ce Marile Premii din Bahrain și Arabia Saudită au fost anulate din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Așteptarea a luat sfârșit, pentru că la finalul acestei săptămâni va avea loc a 4-a etapă stagională, Marele Premiu de la Miami, care e pentru al 5-lea an în calendar.
Conducătorii "Marelui Circ" au profitat de această pauză competițională și, după mai multe discuții cu FIA, piloții și oficialii echipelor, au aplicat unele schimbări importante de regulament. Ca atare, toată lumea așteaptă să vadă cum se vor adapta monoposturile noilor reguli, dar e posibil ca acest aspect tehnic să treacă în plan secund, deoarece condițiile meteo se anunță nefavorabile.

Marele Premiu de la Miami ar putea să se dispute pe ploaie

Conform planetf1.com, singura sesiune de antrenamente libere și calificările pentru cursa de sprint, programate vineri, se vor desfășura în condiții calde și umede. Condițiile vor fi cam aceleași sâmbătă, când au loc cursa de sprint și calificările pentru cursa propriu-zisă, dar duminică problemele vor fi și mai mari. La ora cursei (16:00 la Miami, 23:00 în România) se anunță precipitații și chiar furtuni puternice. Conform prognozei meteo, în timpul cursei va fi o acoperire de nori de 100%, umiditate de 39% și în creștere și o probabilitate de ploaie de 37%.
Marele Premiu de la Miami a intrat în calendarul competițional din Formula 1 în 2022, iar prima cursă a fost marcată de puține picături de ploaie spre final. De atunci, vremea a fost impecabilă în Florida de fiecare dată în ultimii 3 ani, astfel că va fi foarte interesant de urmrit cum vor decurge lucrurile în week-end-ul care vine, dacă într-adevăr ploaia își va face apariția.
Debutul sezonului 2026 din Formula 1 a fost marcat de dominația clară a celor de la Mercedes, care au câștigat toate cursele disputate până în acest moment.
Prima etapă, Marele Premiu al Australiei, a fost adjudecată de George Russell, care a deschis sezonul cu o victorie solidă. Ulterior, lumina reflectoarelor a fost preluată de Kimi Antonelli, tânărul italian reușind să se impună atât în China, cât și în Japonia, confirmând statutul de revelație a sezonului.
Această serie de rezultate a dus la o configurație interesantă în clasamentul general. Puștiul Antonelli conduce în prezent ierarhia piloților cu 72 de puncte, fiind urmat de Russell, cu 63. Podiumul este completat de Charles Leclerc, care încearcă să țină aproape de duo-ul Mercedes. În continuare, Lewis Hamilton ocupă poziția a patra, în timp ce Lando Norris închide top 5, într-un început de sezon mai modest pentru McLaren.
Un detaliu important este și poziția lui Max Verstappen, aflat în afara luptei pentru supremație în acest moment, semn că schimbările de regulament au afectat serios echilibrul de forțe din campionat.
Înainte de Marele Premiu de la Miami, tabloul este clar: Mercedes domină autoritar, Antonelli este liderul surpriză, iar restul grilei încearcă să recupereze teren într-un sezon care deja promite răsturnări de situație majore.
Mercedes încă nu a câștigat niciodată Marele Premiu de la Miami: în 2022 și 2023 s-a impus Max Verstappen, iar precedentele două curse din Florida au fost câștigate de piloții McLaren: Lando Norris în 2024 și Oscar Piastri în 2025.
Programul Marelui Premiu de la Miami
Vineri
  • Ora 19:00 - Antrenamente libere
  • Ora 23:30 - Calificări pentru cursa de sprint
Sâmbătă
  • Ora 19:00 - Cursa de sprint
  • Ora 23:30 - Calificări
Duminică
  • Cursa

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo