OFICIAL - Sebastian Vettel va pilota pentru Aston Martin din sezonul viitor

Sebastian Vettel va pilota pentru Racing Point, echipă care va fi redenumită Aston Martin din sezonul următor, după ce Sergio Perez a anunțat că nu mai este dorit acolo.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Mexicanul Perez a anunțat plecarea sa după șapte ani petrecuți la Racing Point înainte de Grand Prix-ul Toscanei de duminică. Echipa din Silverstone va participa din sezonul viitor sub numele de Aston Martin iar Sebastian Vettel va fi principalul reprezentant al echipei.
Vettel va părăsi Ferrari după încheierea actualului sezon, unul extrem de dezamăgitor pentru echipă. Germanul, de patru ori campion mondial cu Red Bull, i se va alătura lui Lance Stroll, actual pilot pentru Racing Point și fiul patronului Lawrence Stroll.

O nouă eră pentru Aston Martin

Aston Martin a f‍ăcut anunțul oficial pe site-ul echipei.
”Înainte de revenirea mult așteptată a Aston Martin în Formula 1 în 2021, suntem încântați să anunțăm că Sebastian Vettel, de patru ori campion mondial, se va alătura echipei noastre. Aducerea lui Vettel reprezintă clar ambițiile mari ale echipei, care dorește să devină una dintre cele mai competitive din acest sport”, se arată în comunicatul Aston Martin.
”Vettel este unul dintre cei mai decorați și respectați piloți din lumea sporturilor cu motor și știe ce înseamnă să câștigi la nivel înalt. În acest moment el are 53 de curse câștigate, fiind pe locul trei în clasament all time al câștigătorilor de Grand Prix-uri, având și alte 67 de curse încheiate pe podium”, este precizat.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo