Eurosport
Tom Brady și-a anunțat retragerea din NFL, după 22 de sezoane
De
Publicat 01/02/2022 la 17:31 GMT+2
Tom Brady, considerat de mulți cel mai mare quarterback din toate timpurile, a anunțat marți că își încheie cariera, după 22 de sezoane în NFL.
Tom Brady
Credit imagine: AFP
Tom Brady, quarterback-ul lui Tampa Bay Buccaneers, a anunțat că se retrage din NFL, după 22 de sezoane. În ultimele zile, după înfrângerea echipei sale în fața celor de la Los Angeles Rams în playoff-ul NFL, s-a speculat mult în Statele Unite despre viitorul lui Brady, iar astăzi a pus capăt acestor speculații, printr-un comunicat postat pe rețelele sale sociale.
Brady a explicat că decizia de a părăsi fotbalul american după mai bine de două decenii de succes a fost una dificilă, dar aceasta a fost influențată de faptul că nu mai poate da 100% atunci când intră pe teren.
"Am crezut întotdeauna că în fotbal trebuie să dai totul. Dacă nu te dedici 100%, atunci nu vei avea succes, iar succesul este lucrul pe care îl iubesc în sportul nostru. Există provocări fizice, mental și emoționale în fiecare zi care mi-au permis să maximizez potențialul meu. Și am încercat să dau totul în ultimii 22 de ani. Nu există scurtături pe teren sau în viață.
Este dificil pentru mine să scriu dar o voi face: nu voi mai avea acel angajament competitiv. Îmi iubesc cariera din NFL, dar este timpul să îmi canalizez timpul și energia pe alte lucruri care au nevoie de atenția mea.
M-am gândit foarte mult în ultima săptămână și mi-am pus întrebări dificile. Sunt mândru de ce am reușit. Coechipierii, antrenorii, adversarii și fanii mei merită 100% din partea mea, dar acum este cel mai bine să las terenul pentru noua generație de sportivi dedicați", a spus Tom Brady.
Tom Brady, 7 titluri de campion în NFL
Tom Brady a fost selectat de New England Patriots în draft-ul din 2000, el fiind abia al 199-lea jucător selectat. El se alătura unei echipe care avea deja un quarterback, Drew Bledsoe, cel care a și condus-o pe Patriots către un Super Bowl.
În 2001, Bledsoe s-a accidentat, iar Brady l-a înlocuit cu succes. El și-a condus echipa spre succes în acel sezon, punând alături de antrenorul Bill Belichick bazele unei dinastii care a dominat NFL-ul timp de două decenii.
În cei 22 de ani de carieră, Brady are cei mai mulți yarzi pasați (84,250), dar și cele mai multe pase care au rezultat într-un touchdown (624). De asemenea, el are și cele mai multe victorii din istoria NFL, 243 la număr.
În vârstă de 44 de ani, Tom Brady a câștigat 7 titluri în NFL, record absolut, el fiind singurul jucător care are mai mult de 5 titluri. Alături de New England Patriots, echipă la care a jucat până în 2020, el a câștigat 6 titluri, ultimul venind sezonul trecut, atunci când a înregistrat un nou succes în Super Bowl alături de Tampa Bay Buccaneers. De asemenea, el a fost desemnat de 5 ori MVP în Super Bowl.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo