Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Al 3-lea cel mai scump jucător din istoria lui Arsenal, trimis acasă de la Mondial. Ar fi sărit la unul dintre secunzi

Cristian Mihală

Actualizat 09/12/2022 la 11:13 GMT+2

Ben White s-a întors în Anglia, părăsind lotul "Three Lions" încă din grupe. Oficial, Federația a anunțat că e vorba de o accidentare care îl scoate din circuit pentru restul turneului final, dar se pare că jucătorul lui Southgate a fost pedepsit pentru comportamentul său.

Ben White of England runs with the ball during a training session at Al Wakrah Stadium on November 26, 2022 in Doha, Qatar.

Credit imagine: Getty Images

Ben White este unul dintre cei mai promițători fundași centrali englezi, dar el nu intră în planurile de titularizare ale actualului staff al Angliei, Southgate preferând un cuplu de fundași centrali format din Maguire și Stones.
Cu siguranță că apărătorul lui Arsenal s-a simțit nedreptățit, dar oricum el nu putea să figureze în formula de start în grupe, în contextul în care a avut o accidentare. El chiar a fost trimis înapoi în Regat, Federația motivând că problemele medicale sunt atât de grave încât nu îi permit să ajute echipa la vreun meci.
Potrivit Daily Star, adevărul ar fi cu totul altul. Concret, începând cu fazele eliminatorii, apărătorul venit de la Brighton ar fi fost recuperat, dar trimiterea acasă a venit ca o pedeapsă. White ar fi fost la un pas de bătaie cu unul dintre secunzii lui Southgate, Steve Holland.
Fotbalistul era extrem de supărat oricum din cauza faptului că nu simțea că face parte din planurile selecționerului, astfel că a fost nevoie de o mică scânteie ca lucrurile să degenereze. Conform sursei citate, nici relația lui Ben cu ai săi colegi nu era una ideală, fiind mereu încordat și răspunzându-le zeflemitor coechipierilor.

Ben White, punct fix la Arsenal

Dacă la națională nu s-a impus, White e unul dintre favoriții lui Arteta, la Arsenal, formație care e pe primul loc în acest moment, în cel mai puternic campionat din lume.
În vârstă de 25 de ani, White s-a remarcat încă din sezonul 2019-2020, când a fost împrumutat de Brighton la Leeds și a fost unul dintre principalii artizani ai promovării trupei lui Bielsa în Premier League. Leeds a făcut tot posibilul să îl transfere definitiv, însă Brighton a înțeles că are în curte o mină de aur și a refuzat orice negociere. Inclusiv Liverpool a încercat să îl ia, în 2020, dar oficialii "pescărușilor" au rămas pe poziții.
Suma pusă la bătaie de Arsenal anul trecut - 50 de milioane de lire (58 de milioane de euro) - i-au făcut pe șefii de pe Amex Stadium să spună "da", deși cu siguranță că Graham Potter, plecat între timp la Chelsea, și l-ar fi dorit pe apărător în continuare în lot.
White a devenit astfel al treilea cel mai scump jucător din istoria lui Arsenal, după Pepe, adus de la Lille pentru 80 de milioane de euro și Aubameyang, pentru care "tunarii" i-au plătit lui Dortmund 63,75 milioane de euro.
Fundaș central de picior drept, White a fost folosit în acest sezon în banda dreaptă, în contextul în care Saliba și Gabriel s-au înțeles perfect în centru. La naționala Angliei era însă doar o variantă pentru centrul defensivei, în contextul în care în flanc Southgate are 3 variante world-class: Walker, Trippier și Trent Alexander-Arnold.
Anglia și Franța se întâlnesc sâmbătă seară, de la ora 21:00, în ultimul sfert de finală de la Mondial. Învingătoarea din această dispută va întâlni în semifinale câștigătoarea duelului Portugalia - Maroc.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo