Playsport.ro a dezvăluit astăzi că Burleanu și Stoichiță (președintele Comisiei Tehnice din cadrul Federației) au mers la Salonic și au luat masa cu Răzvan Lucescu, în tentativa de a-l convinge pe acesta să lase PAOK pentru naționala României.
Așa cum am anticipat de aici, Lucescu Jr este imposibil de adus, ca urmare a salariului uriaș pe care îl are în Grecia (1,8 milioane de euro). Federația i-ar fi oferit, în cel mai bun caz, jumătate din această sumă, astfel că antrenorul e greu să accepte o astfel de variantă, deși cu siguranță că postul de selecționer aduce cu sine alte avantaje. Răzvan și-ar fi dorit revanșa, după ce în perioada 2009-2011 a avut rezultate foarte slabe la cârma primei reprezentative, câștigând doar 7 meciuri din cele 21 în care i-a condus pe tricolori.
CITEȘTE ȘI:
Fotbal
Noi detalii despre negocierile pentru postul de selecționer! Care sunt cerințele Federației
18/01/2022 LA 03:18
EXCLUSIV - HAGI ȘI PETRESCU AU BĂTUT PALMA, DE PRINCIPIU, PENTRU DOUĂ MUTĂRI. SUPER-TRANSFERURILE PREGĂTITE DE CAMPIOANĂ

Răzvan Lucescu, imposibil de adus la naționala României

Dincolo de salariul uriaș pe care îl are la PAOK, Lucescu e imposibil de adus și ca urmare că patronul echipei elene, Ivan Savvidis, i-a pus o clauză uriașă de reziliere în contract. Răzvan părăsise gruparea din Salonic în 2019, pentru Al Hila, iar omul cu banii de la echipa greacă a vrut să fie acoperit, în cazul în care românul are în plan să plece din nou, în viitor. Presa elenă a vorbit despre o clauză record, de 7 milioane de euro.
"Răzvan Lucescu, care a ocupat deja postul de antrenor al României din aprilie 2009 până în iunie 2011, nu are nicio intenţie să părăsească PAOK, fiind complet concentrat pe activitatea de la club. De aceea, părțile nici nu au intrat în procesul de negociere, tehnicianul lui PAOK transmițând că are un contract ferm cu formația din Salonic", notează sport24.gr.
Răzvan Burleanu știa foarte bine situația contractuală a lui Lucescu și era conștient de faptul că șansele ca acesta să preia naționala sunt minime. Totuși, a vrut să încerce, dorindu-și totodată și un exercițiu de imagine, pentru a nu fi acuzat că nu a încercat să aducă pe banca naționalei unul dintre cei mai buni tehnicieni români.
Federația a fost refuzată deja Mirel Rădoi (căruia i s-a propus prelungirea contractului, la insistențele jucătorilor) și Gheorghe Hagi. Dan Petrescu nu pare nici el dispus să vină la națională, astfel că în acest moment Burleanu mai are două variante: Adrian Mutu și Edi Iordănescu.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Romanian Liga I
Denis Alibec, dorit în Turcia și Rusia! Ce le-a transmis șefilor de la CFR Cluj
17/01/2022 LA 11:01
Fotbal
Tuchel vrea să transfere la Chelsea un star de la Inter
16/01/2022 LA 15:33