Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Arlauskis a fost dat afară de la Al Shabab după doar 6 luni! Motivul pentru care a fost "sacrificat"

Irina Aldea

Actualizat 07/02/2021 la 07:44 GMT+2

Fostul portar al campioanei României, Giedrius Alauskis, a devenit, sâmbătă seara, liber de contract, după ce Al Sahabab a anunțat despărțirea de goalkeeper-ul lituanian.

Giedrius Alauskis

Credit imagine: Getty Images

În vârstă de 33 de ani, Giedrius Arlauskis a fost dat afară de la Al Shabab, echipă la care s-a transferat după titlul câștigat cu CFR Cluj, în vară, anunță presa din Arabia Saudită. Se pare că goalkeeper-ul lituanian a fost "sacrificat" pentru ca Al Shabab să-l poată înregistra la club pe nigerianul Ighalo, atacant trecut pe la Manchester United și Watford, potrivit Sport.ro.
În prezent, echipele din campionatul saudit nu permit legitimarea a mai mult de șapte fotbaliști străini, fapt pentru care conducerea lui Al Shabab a fost nevoită să ia o decizie în acest sens. Șefii lui Al Shabab au hotărât să renunțe la serviciile lui Arlauskis, care este acum liber de contract. Lituanianul a disputat 8 meciuri de campionat pentru liderul ligii saudite. Zaid Al Bawardi (24 de ani) a fost și el o opțiune luată în calcul în poarta lui Al Shabab. Goalkeeper-ul saudit a strâns 9 apariții de la startul sezonului.

ARLAUSKIS A FOST ȘI PE LISTA LUI BEȘIKTAȘ, FENER SAU LEGIA

După despărțirea de campioana României, CFR Cluj, Arlauskis semnase deja cu fosta echipă a lui Marius Șumudică, Al Shabab. La acel moment, clubul din Arabia Saudită îl anunțase deja pe titlularul din poartă, Farouk Ben Mustapha, că nu i se va mai prelungi contractul, astfel că Giedrius a avut postul de titular garantat.
De notat că Arlauskis ar fi putut totuși să rămână în Europa, în campionatul turc sau ceh, însă ofertele au venit prea târziu. De lituanian s-au interesat echipe ca Beșiktaș, Fenerbahce sau Legia Varșovia, dar propunerile de transfer au sosit când "Arla" semnase deja cu Al Shabab. Din punct de vedere sportiv, lituanianul ar fi putut să fie dezamăgit, dar financiar vorbind, oferta arabilor a fost de departe cea mai bună.
Giedrius Arlauskis a mai adăugat o echipă la portofoliu, după ce fotbalistul a mai jucat pentru: Dziugas, Siauliai, Unirea Urziceni, Rubin Kazan, FCSB, Watford, Espanyol şi CFR Cluj. El a cucerit cu echipa din Gruia trei titluri, în 2018, 2019 și 2020. Per total, Arlauskis a câștigat 5 titluri de campion în Liga 1: 3 cu CFR Cluj (2018, 2019, 2020), unul cu FCSB (2015) și altul cu Unirea Urziceni (2009).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo