Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Arsene Wenger îl acuză pe un jucător de la Liverpool că a trișat, aseară, cu Inter

Cristian Mihală

Actualizat 09/03/2022 la 08:40 GMT+2

Inter a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0, în deplasare, în manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, însă englezii s-au calificat mai departe după 2-0 în tur. Nerazzurrii nu au putut forța distanțarea după eliminarea lui Alexis Sanchez, dar chilianul nu ar fi meritat roșu, cred specialiștii.

Virgil van Dijk of Liverpool and Alexis Sanchez of Inter Milan during the UEFA Champions League Round Of Sixteen

Credit imagine: Getty Images

Diferenţa pe Anfield a fost făcută de golul superb reuşit de argentinianul Lautaro Martinez (62), cu o diagonală în vinclu din marginea careului.
Avântul nerazzurrilor a fost retezat la scurt timp, după eliminarea chilianului Alexis Sanchez (63), pentru al doilea cartonaş galben. Inter nu a mai reuşit nimic pe plan ofensiv în inferioritate, dar experții sunt de părere că eliminarea nu trebuia să se producă.
După ce în prima repriză a intrat cu talpa sus la Thiago Alcantara, când a primit galben, jucătorul lui Simone Inzaghi a fost eliminat pentru al doilea avertisment, după un fault la Fabinho. Arsene Wenger îl acuză pe starul lui Klopp că a trișat, amplificând prea mult contactul cu fostul său jucător de la Arsenal.
"Fabinho a fost la granița dintre a trișa și a fi deștept. Dar cred că a trișat, după cât a stat la pământ după, putea să se ridice mult mai repede. Alexis nu a vrut să faulteze, a jucat întâi mingea", a spus Wenger pentru beIN Sports, pentru ca apoi să dea un verdict clar: "Calificarea lui Liverpool nu poate fi pusă la îndoială".
I due falli sanzionati con l'ammonizione e costati l'espulsione ad Alexis Sanchez
La o primă vedere, atacul lui Alexis Sanchez la Fabinho poate fi sancționat cel puțin cu galben, dar specialiștii susțin că chilianul nu avea cum să îl ferească pe brazilian, după ce a intervenit la minge. Ca atare, în spiritul jocului, ar fi trebuit să se acorde doar fault, nu și avertisment.
CITEȘTE ȘI:

Henry și Carragher nu ar fi dat nici ei "roșu" la Alexis Sanchez

Opinia lui Wenger, cum că centralul s-a grăbit să scoată din buzunar al doilea galben, a fost împărtășită și de alți doi foști mari jucători din Premier League.
"Îmi pare rău că arbitrii iau decizii doar după manual, dacă ai fi jucat fotbal ai realiza că Alexis nu are ce să facă la faultul care a dus la eliminare. Atinge întâi mingea, nu are ce să facă după, s-a dus din inerție", a explicat Thierry Henry pentru BT Sports.
Inclusiv legenda lui Liverpool, Jamie Carragher, a admis că fotbalistul sud-american nu ar fi trebuit eliminat.
"Este fault, dar faptul că are piciorul în pământ indică clar că nu a vrut să faulteze, după ce a atins mingea nu avea ce să facă", a explicat fostul mare fundaș de pe Anfield.
Inter rămâne cu un succes de palmares, reușind să fie prima formație care o învinge pe Liverpool, pe Anfield, în ultimul an.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo