Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

VIDEO | Haos de nedescris în Brazilia! Fanii echipei lui Ronaldo au invadat terenul și s-au luat la bătaie cu rivalii

Nicu Savin

Publicat 12/11/2023 la 14:26 GMT+2

Partida dintre Coritiba și Cruzeiro, din prima ligă din Brazilia, a fost întreruptă aproape o oră, după ce fanii celor două echipe au invadat terenul și s-au bătut ca în filme. Ronaldo, proprietarul celor de la Cruzeiro, a fost prezent la meci.

Fanii lui Coritiba și Cruzeiro s-au bătut pe teren, în timpul partidei directe din prima ligă a Braziliei

Credit imagine: Eurosport

America de Sud este deseori scena unor momente regretabile pe terenurile de fotbal, din cauza fanilor care provoacă haos. Un astfel de episod s-a petrecut sâmbătă noapte, la partida dintre Coritiba și Cruzeiro, una foarte importantă în lupta pentru evitarea retrogradării din prima ligă a Braziliei.
Meciul părea că se îndreaptă spre o remiză albă, dar gazdele au marcat prin Robson în minutul 90+1, în urma unei faze fixe. Bucuria a fost enormă pentru jucători și fani, dar la scurt timp a început o debandadă incredibilă.
Fanii celor de la Cruzeiro, club deținut de Ronaldo Nazario, au invadat terenul, iar forțele de ordine au fost incapabile să reacționeze. Suporterii echipei gazdă nu s-au lăsat mai prejos și au intrat și ei pe teren, începând o bătaie ca în filme între cele două galerii. Mulți dintre fani au fost răniți serios și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ronaldo, martor la bătaia dintre fanii lui Coritiba și Cruzeiro

Jucătorii au reușit să fugă la vestiare și au rămas acolo aproape o oră, până când poliția a reușit să facă ordine în arenă, evacuându-i pe toți fanii oaspeți și pe majoritatea celor ai gazdelor. Oficialii celor două echipe, în frunte cu Ronaldo, au decis ca meciul să se reia pentru disputarea ultimelor 6 minute. Așa s-a și întâmplat, iar tabela a rămas nemodificată.
Răfuirea dintre fani a continuat pe străzile orașului și a fost nevoie ca poliția să se mobilizeze la maxim, apelând chiar la un elicopter care a survolat în zonă.
Victoria celor de la Coritiba ar putea conta prea puțin, pentru că echipa are șanse mici să mai scape de retrogradare, dar îi încurcă enorm pe cei de la Cruzeiro. Formația deținută de Ronaldo Nazario a ajuns la 3 eșecuri la rând și este pe locul 17, primul sub linia retrogradării, la egalitate de puncte cu Vasco da Gama și Bahia, echipe clasate pe locurile 16, respectiv 15. Goias are și ea speranțe că poate rămâne în prima ligă, având cu numai două puncte mai puțin decât Cruzeiro, astfel că finalul de sezon va fi unul plin de suspans. Ultimele 4 clasate retrogradează în liga secundă.
Partea de jos a clasamentului din prima ligă a Braziliei
  • 15.Bahia - 37 de puncte (33 de meciuri jucate, din 38)
  • 16.Vasco da Gama - 37 de puncte (32 de meciuri)
  • 17.Cruzeiro - 37 de puncte (32 de meciuri)
  • 18.Gioas - 35 de puncte (33 de meciuri)
  • 19.Coritiba - 29 de puncte (34 de meciuri)
  • 20.America MG - 21 de puncte (33 de meciuri)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo