Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce riscă fotbaliștii din Bundesliga, după ce și-au exprimat susținerea pentru protestatarii din SUA

Irina Aldea

Publicat 01/06/2020 la 18:02 GMT+3

Comitetul Federației Germane de Fotbal va “examina” jucătorii din Bundesliga care și-au arătat susținerea pentru protestele din Statele Unite ale Americii.

Thuram, Sancho & Hakimi, arătându-și susținerea pentru protestatarii din SUA

Credit imagine: Eurosport

Câțiva jucători, inclusiv Jadon Sancho, și-au arătat susținerea pentru protestatarii din SUA pe terenul de fotbal în etapa ce tocmai s-a încheiat, aducându-i astfel un omagiu lui George Floyd, bărbatul de culoare care a fost ucis de un polițist alb în Minneapolis. Acest gest la care au recurs fotbaliștii va fi analizat de Comitetul Federației Germane de Fotbal.
picture

Thuram, Sancho & Hakimi, arătându-și susținerea pentru protestatarii din SUA

Credit imagine: Eurosport

Jadon Sancho, Marcus Thuram și Weston McKennie au decis să îngenuncheze pe teren și să-și arate susținerea pentru cei care luptă împotriva rasismului în Statele Unite ale Americii. După ce a înscris primul gol din cele trei marcate în meciul cu Paderborn, Sancho și-a arătat maioul pe care scria “Dreptate pentru George Floyd”, gest pentru care a primit un cartonaș galben din partea arbitrului. Colegul lui, Achraf Hakimi, a recurs la același gest. Marcus Thuram, atacantul Borussiei Monchengladbach, a făcut același lucru duminică, după ce a înscris un gol, în timp ce internaționalul American al lui Schalke, McKennie, a purtat o banderolă pe care scria “Dreptate pentru George Floyd”.

Ce riscă fotbaliștii care și-au arătat susținerea pentru protestatarii din SUA

Președintele Comitetului Federației Germane de Fotbal, Anton Nachreiner, a confirmat că gesturile pe care fotbaliștii menționați mai devreme vor fi analizate, urmând ca anumite sancțiuni să fie aplicate: “Corpul de control al DFB se va reuni și va discuta pe baza acestei probleme în zilele următoare. Vom analiza circumstanțele acestui caz”. Potrivit regulamentului DFB, astfel de gesture sunt interzise.

Contextul protestelor violente din Statele Unite ale Americii

Pacea aparentă din Statele Unite ale Americii s-a încheiat brusc în momentul în care George Floyd, un bărbat de culoare, a fost “executat” în plină stradă de către polițist alb din Minneapolis. Prin urmare, mii de protestatari au ieșit pe străzi în mai multe orașe din SUA în ultimele zile pentru a protesta față de abuzurile poliției americane asupra persoanelor de culoare.
George Floyd ar fi încercat să cumpere țigări cu o bancnotă de 20 de dolari care ar fi fost falsă. Vânzătoarea a chemat poliția, iar Floyd se afla în mașina sa la momentul sosirii ofițerilor. Deși el nu a opus rezistență și era încătușat, unul dintre polițiști a stat cu genunchiul pe gâtul lui Floyd timp de 9 minute, acesta rămânând într-un final fără aer. Acesta este doar unul dintre multele incidente de acest fel în care polițiștii americani comit abuzuri împotriva persoanelor de culoare din SUA. În cele din urmă, toți cei patru polițiști implicați în acest caz au fost concediați iar cel care și-a pus genunchiul pe gâtul lui Floyd a fost ulterior arestat și pus sub acuzare pentru crimă.
You Say We Play
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo