Ianis Hagi a reușit un gol superb în startul partidei dintre Germania și România, din a 7-a etapă a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022. În urma reușitei fotbalistului lui Rangers, naționala lui Mirel Rădoi a condus Germania pentru 52 de minute, fiind ulterior la egalitate cu echipa lui Hansi Flick până în ultimele 10 minute ale partidei.
Prestația bună a lui Ianis Hagi l-a dus pe mijlocașul de 22 de ani în atenția celor de la Borussia Dortmund. Potrivit Sport.ro, după cei de la AS Roma, pe urmele lui Ianis a intrat și echipa lui Marco Rose.
Oficialii grupării germane sunt de părere că Hagi ar putea fi înlocuitorul lui Marco Reus, fotbalistul în vârstă de 32 de ani care a avut o carieră marcată de accidentări. Germanul mai are contract cu Borussia Dortmund până în 2023, iar șefii clubului sunt așteptați să înceapă să-i caute un înlocuitor.
Serie A
Mourinho vrea un jucător de la Barcelona! Pentru cine a luat deja legătura cu șefii de pe Camp Nou
22/11/2022 LA 08:17
În aceste condiții, Borussia Dortmund ar putea să facă o ofertă pentru Ianis Hagi în următoarea perioadă de mercato. Românul, care a reușit 13 goluri și 19 assist-uri pentru Rangers în 68 de partide, este cotat de site-ul transfermarkt.com la 6,5 milioane de euro.

IANIS HAGI, APROAPE DE UN TRANSFER LA AS ROMA

După ce a dezamăgit la Fiorentina, în perioada 2016-2018, Ianis Hagi ar fi pregătit să revină în Serie A. Mult mai matur și cu experiență, românul ar putea avea ocazia să își ia revanșa, în tricoul Romei.
Mutarea era dată, la finalul lunii septembrie, ca și făcută pentru la iarnă, după ce Mourinho i-a convins pe oficialii formației capitoline de utilitatea aducerii românului, cotat de site-ul transfermarkt.com la 6,5 milioane de euro. Acesta a mai fost dorit și de rivala Lazio, dar prețul cerut de Rangers a sistat negocierile.
De data aceasta, Roma e gata să pună la bătaie 20 de milioane de euro, o sumă pe care scoțienii nu au cum să o refuze.
Fotbal
EXCLUSIV | Interviu cu Adrian Avasâlcăi, singurul antrenor român de la Academia lui Chelsea
20/11/2022 LA 06:34
Serie A
Roma, înfrângere cu 0-1 în Derby della Capitale! Lazio s-a impus și a urcat pe podium în Serie A
06/11/2022 LA 19:01