În sfârșit! O fostă campioană a Europei a promovat într-un campionat de top, după 7 de ani de chin

Hamburger SV a reușit în această seară promovarea în Bundesliga după victoria reușită pe teren propriu contra celor de la Ulm, 6-1. După 7 ani de chin în care s-au luptat pentru promovare până spre finalul fiecărui campionat, fosta campioană a Europei revine în elita fotbalului german.

Fanii lui Hamburg, sărbătorind revenirea echipei în Bundesliga, după 7 ani

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Cristi Pecheanu
Suporterii lui Hamburg au luat cu asalt Volksparkstadion pentru meciul decisiv care le-a adus promovarea la care visau de 7 ani. 250,000 de cereri de bilete au sosit pe adresa clubului pentru partida contra celor de la Ulm, conform celor de la Bild.
La intrarea echipelor pe gazon, torțele s-au aprins, norii de fum negri, albaștri și albi învăluind întregul stadion, startul partidei fiind amânată din cauza vizibilității scăzute.
Oaspeții de la Ulm au deschis scorul în minutul 7, stadionul de 57,000 de locuri amuțind, suporterii gândindu-se la faptul că scenariile din precedentele 6 sezoane s-ar putea repeta.
Echipa pregătită de către tânărul tehnician Merlin Polzin (34 de ani) a revenit rapid însă pe tabelă, grație și a portarului Heuer Fernandes (32 de ani), care a reușit să apere un penalty în minutul 36, la scorul de 1-1. Rezultatul înregistrat la pauză a fost 3-1 pentru gazde. Alte 3 goluri reușite după pauză au completat o seară fantastică pentru cei prezenți pe stadion, scorul final fiind 6-1.
Odată cu ultimul fluier al arbitrului, suporterii au intrat pe gazon, bucurându-se alături de favoriți pentru reîntoarcerea în Bundesliga.
De data aceasta sărbătoarea nu le va mai fi stricată de nimic, așa cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani. În 2023, fanii lui Hamburg au invadat la fel terenul, crezând că formația favorită a promovat direct în Bundesliga, dar Heidenheim a marcat un gol în prelungiri într-un meci cu Regensburg și a trimis-o pe Hamburg la barajul pe care avea să-l piardă fără drept de apel în fața lui Stuttgart, 1-6 la general.

HAmburg a revenit în Bundesliga, după ce i-a acordat Încredere unui antrenor foarte tânăr

Conducerea lui Hamburg a renunțat în luna noiembrie la serviciile antrenorului Steffen Baumgart (53 de ani) din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare. În locul acestuia a fost numit interimar asistentul Merlin Polzin (34 de ani).
Rezultatele echipei cu Mezlin pe bancă au fost foarte bune, astfel că în luna decembrie a fost numit antrenor principal cu obiectivul de a o duce pe Hamburg în Bundesliga, pe care l-a îndeplinit.

Hamburger SV, palmares impresionant

Retrogradarea în premieră în liga secundă la finalul sezonului 2017/18 a fost un șoc pentru iubitorii fotbalului, echipa Die Rothosen având 55 de prezențe consecutive în Bundesliga.
Palmaresul clubului este unul extrem de bogat: 6 titluri de campioană, 3 Cupe ale Germaniei, o Cupă a Cupelor (1976/77) și o Cupă a Campionilor (1982/83).
Germanii au reușit să câștige cel mai important trofeu intercluburi la capătul sezonului 1982/82, în urma unei finale disputate la Atena, contra celor de la Juventus (1-0).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo