Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Declarație emoționantă a lui Victor Pițurcă: ”Mai am un singur prieten adevărat”

Eurosport
DeEurosport

Publicat 12/10/2023 la 10:44 GMT+3

Fostul selecționer, Victor Pițurcă, a făcut o mărturisire personală într-un podcast la care a fost invitat. Antrenorul de 67 de ani a recunoscut că mai are un singur prieten real în această perioadă.

Victor Pițurcă, fostul selecționer al României

Credit imagine: SID

Articol scris de Daniel Kerekes
În cadrul podcastului "A meritat cu Nasrin", Victor Pițurcă a dezvăluit faptul că Viorel Păunescu a rămas singurul său prieten adevărat. Acesta a fost președintele consiliului de administrație a Stelei între anii 1998 și 2003.
"Un prieten adevărat înseamnă să fie ca fratele tău, ca tatăl tău, așa văd eu prietenia. Am avut pe parcursul vieții oameni alături de care m-am simțit foarte bine, dar au fost trecători. Singurul cu care am rămas într-o relație este domnul Viorel Păunescu, cu el vorbesc în fiecare zi de câteva ori, cu el mă văd, în el am încredere", a spus Pițurcă, citat de gsp.ro.
Citește și:

Pițurcă, liber de contract de 3 ani

Ultima experiență ca antrenor al lui Victor Pițurcă a fost la CS Universitatea Craiova în sezonul 2019/2020. Acesta a stat pe banca oltenilor doar 16 meciuri, fiind demis imediat după Anul Nou din cauza rezultatelor sub așteptări.
Acesta a câștigat 3 trofee în cariera de antrenor, toate la Steaua București. Pițurcă are în palmares Cupa României (1991/1992), titlul de campion al României (2000/2001) și Supercupa României (2001/2002).
Pițurcă a avut 3 mandate de selecționer al echipei naționale a României. Acesta a reușit să califice prima reprezentativă la EURO 2008 și a pus bazele ultimei calificări la un turneu final, EURO 2016, cu victorii importante în Grecia și Finlanda.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo