Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Victor Pițurcă a comentat decizia privind palmaresul Stelei: "Lumea trebuie să știe ce s-a întâmplat"

Bianca Dumitru

Actualizat 25/10/2023 la 14:33 GMT+3

Curtea de Apel a dat în această săptămână verdictul în procesul pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB. Victor Pițurcă a comentat decizia, spunând că clubul din Liga a doua ar trebui să ia măsuri pentru a clarifica ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani.

Victor Pițurcă

Credit imagine: Eurosport

Curtea de Apel a dat în această săptămână verdictul în procesul pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB. Conform deciziei, CSA Steaua a rămas cu palmaresul din perioada 1947-1998.
Situația intervalului 1998-2003 a rămas incertă, acesta neaparținându-le nici celor de la CSA, nici celor de la FCSB, în timp ce aceștia din urmă au palmaresul din 2003 și până în prezent. Decizia poate fi atacată în decurs de 30 de zile de la comunicare.
Victor Pițurcă s-a înscris pe lista celor care au comentat în ultimele zile verdictul Curții de Apel. Fostul selecționer, care i-a antrenat pe roș-albaștrii în 1992, în perioada 2000-2002 și în 2010, a spus că decizia era previzibilă.
Cu toate astea, Pițurcă a declarat că cei de la CSA Steaua trebuie să ia măsuri pentru a clarifica ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani, arătându-se nemulțumit de incertitudinea cu privire la perioada 1998-2003.
În plus, fostul antrenor le-a transmis celor din cadrul clubului din Liga a doua să facă tot posibilul pentru a obține dreptul de promovare, punctând că, în caz contrar, Steaua nu înseamnă nimic.
Citește și:

Pițurcă: "Lumea trebuie să știe ce s-a întâmplat"

"Decizia era previzibilă, se știa care va fi decizia. Nu cred că își făcea nimeni iluzii că va fi altceva decât ce a fost dat, însă nu sunt mulțumit pentru că există o perioadă în care nu se știe de partea cui e palmaresul. Aici clubul Steaua trebuie să ia măsuri, să angajeze o firmă de avocatură.
Chiar aș merge mai departe ca lumea să fie convinsă de adevăr și să vedem cum această echipă a fost trecută în dreptul actulului patron, cine a semnat... Ca să știm de ce nu a rămas el cu Steaua București. S-a întâmplat ceva atunci și lumea ar trebui să știe.
Lumea e, în continuare, confuză, unii cred că adevărata Steaua e FCSB. Noi, care suntem de partea Armatei... Iar acum s-a dovedit și oficial, legal, că Steaua e Steaua. Ar trebui să se facă lumină în acest caz.
Pașii ar trebui să fie normali. FCSB e FCSB. Steaua să-și vadă de treaba ei, să aibă drept de promovare. Trebuie să ia măsuri în sensul ăsta Ministerul, clubul...
A trecut prea mult timp și e o situație care nu e normală. Mie nu-mi mai vine să merg la meciurile Stelei pentru că sunt doar meciuri amicale sau meciuri ca să nu retrogradeze. Dacă nu poate să promoveze, Steaua nu înseamnă nimic", a spus Victor Pițurcă, potrivit Sport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo