Ion Țiriac a văzut 30 de minute din Andorra - România și nu a mai rezistat! "M-am culcat"

Eurosport on Google

România a învins Andorra cu 2-0, dar naționala noastră nu a convins deloc prin jocul prestat. Ion Țiriac i-a ironizat pe tricolori și a spus că s-a dus să doarmă după primele 30 de minute ale meciului, când a văzut doar pase în spate.

Ion Țiriac

Credit imagine: Eurosport

România a obținut primele 3 puncte în preliminariile EURO 2024, după ce a învins Andorra cu 2-0, în deplasare. Tricolorii au avut o evoluție neconvingătoare, iar golurile lui Dennis Man și Denis Alibec ne-au adus o victorie care ne oferă un moral bun înainte de a primi vizita celor din Belarus.
Ion Țiriac a susținut astăzi o conferință de presă, în care a fost întrebat și despre jocul naționalei. Fostul tenismen și om de afaceri i-a ironizat pe tricolori pentru jocul prestat, despre care crede că ar fi trebuit să domine jocul de o manieră mult mai evidentă. El a dezvăluit că nu a rezistat decât 30 de minute în fața televizorului, iar pasele înapoi l-au plictisit atât de tare încât s-a pus să se culce.
"A fost meci? Noroc că frizerul nu a putut să joace. Avea de tuns un președinte. Altfel... Am văzut 30 de minute cu pase înapoi și m-am culcat", a spus Ion Țiriac, citat de Gsp.
Denis Alibec, cel care a marcat al doilea gol, crede că scorul putea să capete proporții la modul în care s-a desfășurat jocul, dar că ghinionul a făcut ca mingea să nu mai intre în plasă.
"Sper că ne-am descătușat. Sunt 3 puncte importante și o victorie important. Mă bucur că am marcat. E important că nu am luat gol și că am luat cele 3 puncte. Am jucat ofensiv, am încercat să marcăm. Am forțat marcarea mai multor goluri, dar nu am reușit. Putea fi 3-0 sau 4-0", a spus atacantul.
Citește și:

Dennis Man, după victoria României în fața Andorrei

Tricolorii au câştigat fără emoţii, prin golurile marcate de Dennis Man (35) şi Denis Alibec (50), dar evoluţia lor nu a impresionat, cu atât mai mult cu cât Andorra a jucat timp de o jumătate de oră în inferioritate numerică.
La final, atacantul de bandă al Parmei a vorbit despre importanța faptului că tricolorii au debutat cu dreptul în preliminarii și a dat detalii despre starea sa, el fiind schimbat la pauză.
"Știam că întâlnim un adversar incomod, ne bucurăm că am luat cele 3 puncte. Faptul că am marcat în prima repriză ne-a făcut meciul mai ușor. Toți simțim că suntem mai uniți, suntem o familie. Sperăm ca peste 3 zile să continuăm forma bună și să reușim să câștigăm", a spus Dennis Man la final, pentru ca apoi să îi liniștească pe fani cu privire la problemele sale medicale: "Trebuie puțin sacrificiu, dar sunt bine, sunt ok. Știam că va fi un meci dur, cu jucători care încearcă să șicaneze, care evoluează la limita regulamentului".
Pentru România urmează partida de marți, cu Belarus, care se va disputa de la ora 21:45. Tricolorii revin pe Arena Națională și sunt obligați să câștige pentru a se putea concentra pe partidele cu contracandidatele la locul secund
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo