Man și Alibec vorbesc despre unitatea de la națională! "Dacă o ținem așa, vom fi la Euro!"
Publicat 25/03/2023 la 23:24 GMT+2
Dennis Man și Denis Alibec, cei doi marcatori ai României în Andorra, au analizat la cald disputa din primul meci al tricolorilor în preliminariile pentru Euro 2024. Ambii fotbaliști au discutat despre unitatea de la națională și despre faptul că relațiile între jucători s-au îmbunătățit considerabil.
Andorra - România. Sursă foto: frf.ro
Credit imagine: Eurosport
Naţionala de fotbal a României a învins Andorra cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Estadi Nacional din Andorra la Vella, la debutul său în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.
Tricolorii au câştigat fără emoţii, prin golurile marcate de Dennis Man (35) şi Denis Alibec (50), dar evoluţia lor nu a impresionat, cu atât mai mult cu cât Andorra a jucat timp de o jumătate de oră în inferioritate numerică.
La final, atacantul de bandă al Parmei a vorbit despre importanța faptului că tricolorii au debutat cu dreptul în preliminarii și a dat detalii despre starea sa, el fiind schimbat la pauză.
"Știam că întâlnim un adversar incomod, ne bucurăm că am luat cele 3 puncte. Faptul că am marcat în prima repriză ne-a făcut meciul mai ușor. Toți simțim că suntem mai uniți, suntem o familie. Sperăm ca peste 3 zile să continuăm forma bună și să reușim să câștigăm", a spus Dennis Man la final, pentru ca apoi să îi liniștească pe fani cu privire la problemele sale medicale: "Trebuie puțin sacrificiu, dar sunt bine, sunt ok. Știam că va fi un meci dur, cu jucători care încearcă să șicaneze, care evoluează la limita regulamentului".
Andorra - România 0-2. Alibec crede în prima reprezentativă
Și Denis Alibec, celălalt marcator a vorbit despre faptul că atmosfera de la lot s-a schimbat în bine, unitatea fiind cuvântul de ordine printre tricolori. Cu un vestiar care are un obiectiv comun, România se va califica după 16 ani la un turneu final, e convins atacantul primei reprezentative.
"Un meci important, în care am obținut 3 puncte. Cu siguranță puteam să jucăm mai bine și să marcăm mai mult. Acum trebuie să mergem acasă și să luăm cele 3 puncte cu Belarus. Cred în schimb că s-a văzut unitatea noastră, am început să fim o familie, ceea ce e foarte important. Dacă o ținem pe această linie, vom fi la Euro", a spus Denis Alibec.
În celelalte meciuri din grupă, Elveţia a surclasat Belarus cu 5-0, la Novi Sad (Serbia), meci considerat în deplasare, iar Israelul a remizat cu Kosovo, 1-1.
România va juca următorul meci pe 28 martie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, cu selecţionata Belarus.
Primele două clasate în grupă se califică la turneul final din Germania.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo