Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Spaletti a luat decizia în cazul lui Jorginho, care a ratat din nou un penalty important la naționala Italiei

Ion Alexandru

Actualizat 18/11/2023 la 08:34 GMT+2

Italia a învins clar, cu 5-2, Macedonia de Nord și continuă să spere la calificarea la Euro 2024. Campioana entitre a tremurat însă după ce Jorginho a ratat din nou un penalty important în tricoul Squadrei Azzurra. Spaletti știe ce are de făcut!

Jorginho

Credit imagine: Getty Images

Jorginho este bântuit de un adevărat blestem al penalty-urilor! Selecționerul italian Luciano Spalletti a spus înaintea partidei Italia-Macedonia de Nord: "Dacă vom avea un penalty, sper să-l execute Jorginho". Mijlocașul lui Arsenla nu a refuzat responsabilitatea! Obiectivul a fost acela de a șterge din mintea fanilor greșelile din preliminariile pentru Cupa Mondială. Două penalty-uri ratate împotriva Elveției a fost piatra de moar[ a italienilor care au ratat calificarea la Mondialul din Qatar. Misiunea a eșuat, însă, pe Olimpico.
În minutul 38, arbitrul Zwayer a acordat un penalty gazdelor pentru un henț al lui Serafimov. O conversație rapidă dintre Berardi și Jorginho a lămurit situația. Mijlocașul născut în Brazilia a luat mingea și a ratat din nou după un șut apărat de Dimitrievski. Un minut mai târziu, Chiesa a marcat al doilea gol - și al treilea înainte de pauză - pentru a calma momentan spiritele în vestiarul gazdelor.
Mentalul lui Jorginho este cu siguranță afectat. Pentru mijlocașul lui Arsenal este a treia eroare consecutivă din penalty, în timpul regulamentar, pentru echipa națională : 5 septembrie 2021 Elveția-Italia, Sommer a parat; 12 noiembrie a aceluiași an Italia-Elveția, eliminarea Squadrei Azzurra pe Olimpico, în cele din urmă cea împotriva Macedoniei de Nord, mingea salvată de Dimitrievski. Sunt patru penalty-uri ratate în ultimele cinci executate de Jorginho, având în vedere și cel, mai puțin dureros, de la loteria loviturilor de departjare din finala de pe Wembley împotriva Angliei. Per total, mijlocașul de la Arsenal a devenit jucătorul care a transformat cele mai multe penalty-uri pentru Italia (8, după Roberto Baggio cu 7) și a ratat cel mai mult (3 ca Alessandro Altobelli, care a reușit în doar două ocazii să marcheze). Un blestem care nu-l ocolește pe Jorginho: coșmarul penalty-urilor continuă.
Jorginho (Italy-North Macedonia)

Spaletti, hotărât să continue pe aceeași linie

Spaletti, omul care a readus titlul la Napoli după mai bine de 30 de ani, a preferat pentru postul de selecționer al Italiei după plecarea lui Mancini în Arabia Saudită. Cunoscut ca un antrenor care știe să facă o atmosferă bună în vestiare și are o relație bună cu jucătorii, Spaletti a sărit în apărarea lui Jorginho.
"Trebuie să-l felicităm pe Jorginho pentru un meci bun. Portarul a fost foarte bun să-l facă să creadă că are un spațiu pe care poate să-l speculeze, dar nu a fost așa. Jorginho rămâne executantul de penalty-uri pentru Italia." a spus selecționerul Spaletti.
Darmian, Chiesa, cu o dublă, Raspadori și El Shaarawy au marcat golurile Italiei în meciul câștigat cu 5-2 în fața Macedoniei de Nord, în timp ce Atanasov a punctat pentru oaspeți. Matteo Darmian a așteptat 2960 de zile pentru a înscrie din nou pentru națională, ultimul gol al său venind pe 10 octombrie 2015.
Squadra Azura a acumulat 13 puncte, tot atâtea câte are și Ucraina, dar cu victorie în partida directă. Astfel, pentru italieni există varainta unui egal în ultima etapă, atunci când întâlnesc chiar naționala lui Mudryk și compania. Liderul acestei grupe este Anglia, care cu 6 victorii și un egal în primele 7 meciuri și-a asigurat prezența la Euro 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo