Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pierdere uriașă pentru naționala Italiei! Un om de bază din echipa lui Spalletti ratează EURO după o ruptură

Eurosport
DeEurosport

Publicat 04/03/2024 la 17:03 GMT+2

Domenico Berardi, fotbalistul italian al echipei Sassuolo, a suferit o ruptură a unui tendon al lui Ahile și va fi indisponibil pentru EURO 2024, care va avea loc între 14 iunie și 14 iulie în Germania, a anunțat luni clubul său.

Domenico Berardi

Credit imagine: Getty Images

"Examenele au arătat că Domenico Berardi suferă de o ruptură totală a tendonului lui Ahile la piciorul drept", a explicat Sassuolo într-un comunicat.
Berardi (28 de selecții, 8 goluri) va fi operat marți, a precizat clubul, care nu a oferit detalii despre durata indisponibilității sale.
Atacantul, membru al echipei Italiei care a devenit campioană europeană în 2021, s-a accidentat în timpul partidei pierdute duminică de echipa sa la Verona (0-1).
Aflat la primul său meci după ce a lipsit o lună și jumătate din cauza unei accidentări la genunchi, el a părăsit terenul cu ochii în lacrimi în minutul 60, după ce s-a prăbușit în timp ce controla balonul.
Berardi, în vârstă de 29 de ani, a fost unul din oamenii de bază ai selecționerului Squadrei Azzurra într-un compartiment ofensiv care stă prost la capitolul eficacitate. El a marcat două goluri în meciul cu Malta, câștigat cu 4-0, la mijlocul lui octombrie, în preliminariile EURO 2024.
La Nazionale, antrenată din luna august de Spalletti, va întâlni, în Grupa B de la EURO 2024, Albania, Spania și Croația, potrivit Agerpres.
Campionatul European din 2024 va avea loc în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo