Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Asta ne-a ambiționat foarte mult!" Ce au spus Chiricheș și Mihăilă după victoria cu Armenia

Bianca Dumitru

Publicat 12/10/2021 la 07:35 GMT+3

România a câștigat la limită contra Armeniei, scor 1-0, și este foarte aproape de a obține locul 2 în Grupa J, care asigură prezența la barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din Qatar. După meci, Vlad Chiricheș și Valentin Mihăilă au vorbit despre ce i-a motivat pe 'tricolori' să dea totul pentru o victorie.

Vlad Chiricheș (România)

Credit imagine: Getty Images

România s-a impus în primul meci disputat pe noua arenă din Ghencea, cu scorul de 1-0, în fața Armeniei, în meciul din a opta etapă a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Singurul gol al partidei a fost marcat de Alexandru Mitriță.
După meci, Vlad Chiricheș și Valentin Mihăilă au analizat prestația 'tricolorilor'. Căpitanul echipei lui Mirel Rădoi a spus că rezultatele slabe din primele meciuri i-au ambiționat, ajutând la formarea unui grup mai puternic, ceea ce a dus la obținerea unor rezultate mai bune în ultimele săptămâni.
"A fost un meci de sacrificiu. Am reușit să îl câștigăm și suntem pe locul 2. Suntem fericiți și sperăm să continuăm așa și în noiembrie. În primele meciuri nu am reușit să jucăm extraordinar, nici rezultatele nu au venit, dar asta ne-a ambiționat foarte mult. Am primit multe critici adevărate și am reușit să fim mai uniți. Asta ne-a adus rezultatele din ultima perioadă.
Suntem un lot puternic, am reușit să strângem rândurile după meciurile nefericite. Unitatea a venit pentru că am devenit un nucleu important de jucători. Am reușit să ne dăruim mai mult. Ne dorim mult să câștigăm jocurile astea. E un sentiment foarte plăcut să joc pe stadionul Steaua. M-am bucurat să revin aici în zonă. Totul e nou, dar a rămas spiritul. Ne-a ajutat să câștigăm", a declarat Vlad Chiricheș.

"Am crezut întotdeauna în șanse"

La rândul său, Valentin Mihăilă a punctat importanța reușitei lui Mitriță și a spus că se bucură că s-a recuperat după accidentarea suferită în urmă cu câteva luni.
"Asta ne doream. Am crezut întotdeauna în șanse. În a doua repriză au riscat, vă dați seama. Este bine că Mitriță a fost acolo, la locul potrivit, și a marcat. Toți jucătorii care vin la națională au calitate.
Sunt cel mai fericit că am scăpat de accidentare. Trebuie să-mi recăpat forțele și să-i dau drumul la treabă. Stadionul este unul frumos. Ne așteptam să fie un meci greu", a spus și Valentin Mihăilă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo