Cristiano Ronaldo, lider desăvârșit! Mesajul starului portughez înaintea barajului pentru Mondial

Cristiano Ronaldo a postat un mesaj mobilizator înainte de startul barajelor pentru calificarea la Campionatul Mondial din Qatar.

Cristiano Ronaldo of Portugal celebrates after scoring their side's first goal during the UEFA Euro 2020 Championship Group F match between Portugal and France

Credit imagine: Getty Images

Cristiano Ronaldo nu concepe ca Portugalia să rateze Campionatul Mondial din Qatar. Lusitanii au pierdut acasă cu Serbia duelul decisiv din grupa preliminară, astfel că va trebui să treacă prin emoțiile barajului pentru a merge la turneul final.
Misiunea portughezilor este una infernală. În semifinala barajului, Ronaldo & Co vor juca cu Turcia, dar în cazul unei victorii se vor confrunta cel mai probabil cu Italia. Campioana europeană de anul trecut are un meci la îndemână cu Macedonia de Nord, astfel că sunt șanse mari să avem parte de un duel de foc, între Portugalia și Italia, pentru un loc în Qatar.
Citește și:

Cristiano Ronaldo, mesaj mobilizator înainte de barajul pentru Campionatul Mondial

Cu două zile înaintea meciului cu Turcia, Cristiano Ronaldo a postat un mesaj de lider adevărat pe conturile de socializare.
"Concentrare totală pe Cupa Mondială 2022. Sunt mândru, ca întotdeauna, să reprezint Portugalia. Știm că drumul nu va fi ușor, avem cel mai mare respect față de adversarii cu care ne vom confrunta și care au aceleași obiective ca și noi. Dar împreună, ne vom lupta pentru a pune Portugalia la locul care i se cuvine. S-o facem!", a scris Ronaldo pe contul personal de Instagram.
Cristiano Ronaldo a participat cu naționala Portugaliei la toate turneele finale europene și mondiale din 2004 încoace, iara ratarea Mondialui din acest an ar fi o dezamăgire uriașă pe final de carieră pentru cel mai bun marcator din istoria fotbalului.
Cristiano Ronaldo, care are 184 de meciuri și 115 goluri marcate pentru naționala mare a Portugaliei, nu traversează cel mai bun moment. Dezamăgirile pe linie trăite în acest sezon cu Manchester United l-au afectat serios pe portughez. Totuși, o calificare la Campionatul Mondial și prinderea locului 4 în Premier League cu echipa de club ar reprezenta un real succes pentru starul de 37 de ani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo