Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce va face PSG cu banii pe Mbappe? "Europa tremură". Anunţul făcut de Marca

Cristian Mihală

Publicat 27/08/2021 la 12:52 GMT+3

PSG este pe cale să se despartă de Kylian Mbappe, fotbalist care probabil va semna cu Real Madrid chiar astăzi. Până luni, când se termină perioada de mercato, francezii vor găsi cu greu probabil un înlocuitor pe măsură, dar în iarnă lucrurile se pot schimba.

Kylian Mbappé - PSG

Credit imagine: Imago

Florentino Perez a făcut aseară o nouă ofertă pentru Mbappe, ultima: 180 de milioane de euro. În cazul în care nu va primi un răspuns pozitiv de la PSG, preşedintele lui Real Madrid va aştepta perioada de mercato din iarnă, când îl va semna gratis pe francez, acesta intrând în ultimele 6 luni de contract (va evolua astfel în capitala Spaniei abia din vara lui 2022).
În acest context, e de aşteptat ca PSG să cedeze şi să îşi dea acordul pentru transfer, mai ales că echipa e suficient de puternică pentru această toamnă, după campania de achiziţii fără precedent, în funte cu Lionel Messi.
Mbappe

Ce variante are PSG pentru înlocuirea lui Mbappe

În condiţiile în care luni se termină perioada de mercato, e greu de crezut că PSG va avea suficient timp pentru a găsi un alt atacant care să se apropie de valoarea lui Mbappe, însă din ianuarie lucrurile pot să capete o cu totul altă turnură.
"Ce va face PSG cu 180 de milioane de euro? Europa tremură", anunţă Marca.
"Plecarea lui Kylian Mbappe la Real Madrid ar fi o lovitură pentru Paris Saint-Germain, deoarece acesta nu e văzut doar cel mai bun jucător, dar şi primul care abandonează un "mega-proiect", cu Messi, Sergio Ramos, Neymar&Co. Dar banii obţinuţi de francezi, 180 de milioane de euro, le dau emoţii mai multor cluburi, care îşi simt vedetele vizate de un transfer pe Parc des Princes", continuă jurnaliştii sursei citate.
S-a vorbit că Ronaldo ar fi o variantă de înlocuire, dar vârsta lui CR7 şi relaţia cu Messi sunt un impediment, Nasser Al-Khelaifi anunţând de aseară că nu se pune problema ca vârful lui Juve (care e aproape de City) să fie în atenţia francezilor.
În schimb, alţi doi mari atacanţi din Europa sunt: Erling Haaland şi Robert Lewandowski. PSG aşteaptă să vadă ce se întâmplă în grupele Champions League şi speră să ajungă la un acord cu Dortmund pentru vârful norvegian. În vârstă de doar 21 de ani, Haaland e o maşină de goluri şi într-o echipă cu Messi şi Neymar e de aşteptat să strălucească. În contextul în care nemţii nu vor continua în Liga Campionilor, oficialii din Hexagon speră să îl aducă încă din iarnă, pentru a-i ajuta să cucerească trofeul Champions League.
Liverpool - Chelsea va fi sâmbătă de la ora 19.30 pe Eurosport 1

Lewandowski şi Richarlison, variantele de rezervă pentru PSG

Al doilea pe listă este Robert Lewandowski, fotbalist care îşi doreşte o altă aventură, departe de Germania şi Bayern. Polonezul este fără îndoială unul dintre cei mai buni atacanți ai Europei. Ajuns la Bayern în 2014 de la rivala Borussia Dortmund, Lewa joacă în Germania de peste 11 ani, demonstrând în repetate rânduri cât de valoros e. Chiar dacă nu a primit până acum vreo ofertă pentru atacantul polonez, Bayern Munchen i-a stabilit deja prețul, conştientă că, dacă nu îl cedează în următorul sezon, fotbalistul îşi va pierde mult din cota de piaţă, având în vedere vârsta lui. Contractul actual al lui Lewandowski este valabil până în iunie 2023, iar Bayern nu i-a oferit până acum o prelungire a contractului.
Ultimul jucător avut în vedere de şeicii de la PSG este Richarlison, fotbalistul lui Everton. Marea problemă e că acesta e mai degrabă un servant decât un finalizator, dar într-o echipă cu Neymar şi Messi acest lucru poate fi transformat chiar într-un avantaj. Brazilianul are doar 24 de ani şi a confirmat la cel mai înalt nivel, la Everton, în cel mai puternic campionat din lume. În plus, e bun prieten cu Neymar, care a insistat în ultimele luni pe lângă conducere pentru mutare.
Cert e că în iarnă, dacă îl cedează acum pe Mbappe, PSG cu siguranţă că va aduce un înlocuitor de top, care să ajute echipa pentru o primă Ligă a Campionilor din istorie.
Program Premier League - etapa a 3-a 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo