Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Chelsea este noua campioană a Europei! Havertz a marcat singurul gol al finalei cu Manchester City

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 30/05/2021 la 01:06 GMT+3

Chelsea - Manchester City s-a terminat 1-0 și londonezii au devenit pentru a 2-a oară în istorie campioanii Europei. Echipa lui Tuchel s-a impus în marea finală cu City cu 1-0, singurul gol fiind marcat de Kai Havertz, în prima repriză.

Chelseaeste noua campioană din Champions League

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Romeo Ene
Chelsea este noua campioană a Europei, după o finală foarte disputată în compania lui Manchester City.
Londonezii au fost mai buni în prima repriză și au condus încă de la pauză cu 1-0, după golul marcat de Kai Havertz. În partea secundă, City a dominat teritorial, dar nu a pus serios în pericol poarta lui Mendy și tabela a rămas intactă până la final.
Așadar, Chelsea își trece în palmares cel de-al 2-lea trofeu Champions League, în timp ce City va mai avea de așteptat cel puțin un an pentru a se încorona campioana Europei.
În privința celor 2 antrenori, Thomas Tuchel este la primul astfel de succes în carieră, din 2 finale jucate (anul trecut a pierdut, din postura de antrenor al lui PSG). În schimb, Guardiola pierde prima sa finală jucată la cârma unei alte echipe decât Barcelona, formație cu care a cucerit de 2 ori prestigiosul trofeu.

Manchester City - Chelsea 0-1 LIVETEXT

Fluier final!!! Chelsea este noua campioană a Europei.
min.90+7: Mahrez șutează de la marginea careului, dar mingea trece de puțin peste poartă. Mendy era bătut.
min.90: s-au arătat 7 minute de prelungire.
min.90: Manchester City are o șansă bună de a egala, dar Mahrez și Foden nu sunt ispirați în fața porții lui Mendy și fundașii londonezilor îndepărtează pericolul.
min.8: Gabriel Jesus primește cartonaș galben.
min.85: Aguero preia bine la marginea careului și centrează periculos, dar Mendy se înalță și prinde cu siguranță.
min.84: Finalul de meci se apropie, iar City nu găsește soluții de a desface apărarea londonezilor. Chelsea pare suficient de matură încât să gestioneze în favoarea sa finalul partidei.
min.80: Kovacic îi ia locul lui Mount.
min.76: Kun Aguero intră în locul lui Sterling! Argentinianul este la ultimul său meci pentru Manchester City. Rămâne de văzut dacă va putea să-și ajute echipa să revină în meci. Intrarea celui mai bun marcator din istoria clubului a fost aplaudată la scenă deschisă de fanii cetățenilor, care s-au adunat în Manchester să urmărească partida.
min.73: Ocazie colosală a lui Pulisic. Havertz i-a pasat ideal americanului în urma unui contra-atac, dar acesta a trimis alături din poziție de 1 la 1 cu Ederson.
min.72: City presează, dar Chelsea se apără exact, aglomerând foarte bine careul propriu.
min.68: Prima fază periculoasă creată de City în repriza secundă. Foden a pătruns excelent spre poartă, i-a pasat lui Mahrez, dar centrarea algerianului a fost respinsă în corner de Azpilicueta.
min.66: Mută și Tuchel. Christian Pulisic îl înlocuiește pe Timo Werner.
min.64: O nouă schimbare la City. Fernandinho îi ia locul lui Bernardo Silva. Gundogan va avea un rol mai ofensiv din acest moment.
min.59: City cere penalty! Sterling a șutat spre poartă, iar mingea l-a lovit în mână pe James. Reluările arată că mingea i-a sărit în mână fundașului după ce l-a lovit prima dată în corp. Arbitrul Lahoz a luat decizia corectă.
De Bruyne este serios afectat, atât fizic, cât și emoțional. Belgianul a izbucnit în lacrimi la ieșirea de pe teren.
min.58: Kevin De Bruyne s-a ciocnit violent cu Rudiger, iar Guardiola este nevoit să-l înlocuiască pe belgian. Gabriel Jesus intră pe teren.
Din 1987 încoace, nicio echipă aflată la prima finală disputată în istorie nu a mai reușit să câștige după ce a fost condusă. Atunci, FC Porto o învingea pe Bayern cu 2-1, după ce bavarezii au condus la pauză cu 1-0.
Cu Tuchel antrenor, Chelsea are un bilanț excelent atunci când a reușit să deschidă scorul: 17 victorii, un egal și o singură înfrângere.
min.50: City s-a instalat în jumătatea adversă! Chelsea se apără aproape cu întreaga echipă și încearcă să recupereze și să plece pe contra-atac.
min.46: A început repriza secundă de pe Dragao.
Pauză: Chelsea intră în avantaj la cabine, rezultat meritat ținând cont de ceea ce s-a jucat în prima repriză. Londonezii au avut ocaziile mai mari, chiar dacă și City a avut câteva situații favorabile. "Cetățenii" au avut mai mult posesia (65%-35%), lucru care se vede și din nunmărul total de pase (262, fațăm de 236), însă acest lucru nu a ajutat prea mult formația lui Guardiola, care va trebui să-și crească nivelul în partea a 2-a.
Chelsea a șutat de 2 ori pe spațiul porții adverse, iar Manchester City o singură dată. Fiecare echipă a avut câte un corner. Situația este aproape egală și la capitolul agresivitate, City faultând de 7 ori, iar Chelsea de 6.
Roman Abramovich a sărbătorit într-un mod inedit golul marcat de Havertz.
Mason Mount este primul englez care oferă un assist într-o finală Champions League de la Wes Brown (Manchester United-2008) încoace.
min.42: Gooooooooool Chelsea! Kai Havertz deschide scorul pentru Chelsea. Germanul a fost lansat ideal de Mason Mount, l-a depășit pe Ederson și a marcat în poarta goală. Reluările au arătat că portarul city a atins mingea cu mâna în afara careului, în încercarea de a-l opri pe Havertz. În caz că germanul nu ar fi marcat, Ederson ar fi văzut cel mai probabil cartonașul roșu.
Acesta a fost primul gol marcat de Havertz în Champions League. Germanul nu-și putea găsi un moment mai potrivit pentru acest lucru.
min.39: Thiago Silva nu mai poate continua! Fundașul este înlocuit cu Andreas Christensen.
min.37: Kante îl deposedează pe De Bruyne șla mijlocul terenului și declanșează un contra-atac fulger. Francezul i-a pasat lui Havertz, dar germanul nu este inspirat și pierde mingea.
min.36: Thiago Silva acuză dureri la mișchii inghinali și primește îngrijiri la marginea terenului.
min.35: Gundogan vede primul cartonaș galben al partidei, după o intrare agresivă asupra lui Mount.
min.30: Walker l-a depășit ușor pe Chilwell pe flancul drept și centrează pe joc, dar Mahrez nu ajunge pentru a relua spre poartă. Presiunea crește la poarta lui Chelsea.
min.27: Foden este servit ideal, în careu, de Kevin De Bruyne, dar Rudiger blochează șutul tânărului atacant englez.
Phil Foden și Reece James sunt adversari în finala Champions League. Cei doi fac parte din aceeași generație și s-au duelat încă de când jucau pentru actualele echipe la nivel juvenil.
min.20: City încearcă să-și impună jocul său caracteristic, bazat pe posesie, dar nu găsește deocamdată nicio breșă în apărarea lui Chelsea. În schimb, londonezii au arătat că pot fi extrem de periculoși atunci când recuperează în jumătatea adversă.
min.17: Chilwell centrează bine pentru Kante, dar micuțul mijlocaș francez nu ajunge cum trebuie și reia cu capul peste poartă.
min.14: Werner ratează o nouă ocazie uriașă. Atacantul londonezilor a șutat slab dintr-o poziție excelentă, iar Ederson a prins fără probleme. La faza imediat următoare, tot Werner s-a aflat într-o situație bună, dar șutul său a fost deviat în corner. Chelsea este echipa mai periculoasă.
min.12: Se joacă într-un ritm incredibil. Fazele se succed cu repeziciune de la o poartă la alta. Începutul de partidă este foarte promițător, chiar dacă nu s-a marcat deocamdată.
min.10: Werner are cea mai mare ocazie de până acum, dar germanul a dat pe lângă minge, de la 7 metri de poartă, după o pasă ideală a lui Havertz.
min.8: Sterling are o ocazie foarte bună de a deschide scorul. Ederson l-a lansat excelent, dar preluarea l-a trădat pe atacantul "cetățenilor".
min.5: Ambele echipe înearcă să pună stăpânire pe joc. Singurul jucător care nu a atins mingea în primele 5 minute este Mason Mount.
min.4: Prima acțiune periculoasă le aparține celor de la Chelsea! Havertz a primit o pasă bună de la Werner, în interiorul careului, dar nu a reușit să finalizeze.
min.1: A început partida de la Porto. În aproximativ 2 ore vom afla care este noua regină a Europei.
UPDATE / Totul este pregătit pentru marele meci, care va începe în câteva minute. Atmosfera este una incendiară.
UPDATE / Suporterii celor 2 echipe sunt pregătiți de sărbătoare. 16.500 de fani sunt prezenți pe Dragao, iar sentimentul este unul fantastic.
UPDATE / Thomas Tuchel a fost surprins cum îl imita pe Pep Guardiola. Totul s-a întâmplat la hotelul unde au fost cazați cei de la Chelsea. Evident, Tuchel a făcut acest lucru în spirit de glumă, relația sa cu antrenorul lui City fiind una foarte apropiată.
UPDATE / Edouard Mendy este primul portar african care e titular într-o finală de Champions League. Dacă nu va primi gol în această seară, îi va egala pe Keylor Navas și Santiago Canizares, care dețin recordul pentru cele mai multe meciuri fără gol primit într-o ediție.
UPDATE / Suporterii celor 2 echipe s-au bătut pe străzile din Porto! Chiar dacă între Chelsea și City nu există o rivalitate imensă, miza unui asemenea meci și-a spus cuvântul și fanii au creat haos pe străzi.
UPDATE / Chelsea are fani peste tot în lume. Suporterii nigerienii ai londonezilor se pregătesc intens de marea finală de la Porto.
UPDATE / Niciun jucător nu a marcat mai multe goluri pentru Chelsea în ultimele două sezoane decât Tammy Abraham. Vârful de 22 de ani a înscris 30 de goluri în toate competițiile în ultimii doi ani. Cu toate astea, Thomas Tuchel nici nu l-a inclus în lot pe englez pentru marele meci din această seară.
UPDATE / Echipele de start
Manchester City: Ederson, Walker, Dias, Stones, Zinchenko; Gundogan, De Bruyne, Bernardo; Mahrez, Foden, Sterling.
Chelsea: Mendy, Azpilicueta, Silva, Rudiger, James, Jorginho, Kante, Chilwell, Mount, Havertz, Werner.
UPDATE / Didier Drogba le-a transmis un mesaj jucătorilor lui Chelsea înaintea marii finale.
"Jucați acest meci ca și când ar fi ultima voastră șansă de a juca în Champions League. Credeți!", a spus ivorianul, care în 2012 a fost printre principalii artizani ai finalei câștigate de londonezi în fața lui Bayern Munchen.
UPDATE / Autocarul celor de la Manchester City a ajuns la stadionul Dragao.
UPDATE / A început forfota la Porto înaintea finalei UEFA Champions League dintre Manchester City și Chelsea.
picture

UEFA Champions League | Imagini dinaintea finalei de la Porto dintre Man City și Chelsea

UPDATE / Pep Guardiola a primit o veste excelentă de la medicii lui City. Aceștia au dat asigurări că accidentarea lui Gundogan de la ultimul antrenament nu este gravă, iar germanul poate fi pe teren în marele meci de la Porto.
Nici în tabăra celor de la Chelsea nu există probleme de lot. Mendy și Kante au avut ceva probleme medicale în ultima vreme, dar presa engleză scrie că cei doi sunt la 100% și vor fi probabil titulari în finală.
UPDATE / Pep Guardiola nu vrea să pățească ca rivala Manchester United. L-a pus pe Ederson să execute penalty-uri la antrenamente. VIDEO
UPDATE / Pep Guardiola a vorbit înaintea finalei de la Porto despre viitorul său pe banca lui Manchester City! Tehnicianul spaniol spune că indiferent de rezultatul din această seară, decizia este luată.
UPDATE / Thomas Tuchel a vorbit la conferința de presă despre duelul cu Pep Guardiola. Chelsea a câștigat de două ori cu City de când a venit Tuchel pe banca echipei, în ianuarie. O dată s-a întâmplat în semifinalele FA Cup și o dată pe Etihad, în Premier League.
Știre inițială
O finală reprezintă întotdeauna un meci în care orgoliile sunt extrem de mari, mai ales în cazul Champions League, acolo unde probabil orice jucător visează să ajungă. Finala de anul acesta ne oferă un duel 100% englezesc, cu Manchester City şi Chelsea în prim-plan.
Este de aşteptat ca nivelul partidei să se ridice la pretenţiile unei finale de Champions League, ţinând cont de faptul că cei doi tehnicieni, Pep Guardiola şi Thomas Tuchel sunt obişnuiţi cu astfel de partide, germanul repetând performanţa de a ajunge în finala acestei competiţii anul trecut, însă la cârma lui PSG.

Traseul lui City până la finală

Finala va avea loc în Portugalia, la Porto, deşi iniţial locul disputării meciului era Istanbul, însă din cauza pandemiei, oraşul din Turcia a pierdut pentru al doilea an consecutiv şansa de a organiza finala UCL. ’’Cetăţenii’’ au început acest sezon european chiar împotriva lui Porto, câştigând cu scorul de 3-1. A urmat o serie impresionantă de 4 victorii pentru trupa lui Pep Guardiola, fără să primească gol, 3-0 cu Marseille în ambele manşe, 3-0 şi 1-0 cu campioana Greciei, Olympiakos.
City nu a reuşit să câştige pe terenul lui Porto, acolo unde a remizat, scor 0-0. City a câştigat grupa C fără emoţii şi s-a calificat în optimile competiţiei, acolo unde a trecut de Borussia Monchengladbach după o dublă victorie cu 2-0. Borussia Dortmund a fost următorul adversar al lui City, iar echipa lui Guardiola a trecut cu 4-2 la general. A urmat o semifinală cu PSG, iar ’’cetăţenii’’ nu le-au dat nicio şansă francezilor, după ce au câştigat la Paris cu 2-1, iar pe teren propriu cu 2-0. City a ajuns în finala Ligii Campionilor pentru prima oară în istorie şi nu a pierdut vreun meci pe parcursul competiţiei.

Chelsea, finalista-surpriză din acest an

Dacă City a ajuns pentru prima oară în istoria sa în finala Champions League, Chelsea nu era una dintre favoritele la accederea în ultimul act al competiţiei, însă trupa lui Tuchel şi-a văzut de fotbal şi a surprins pe toată lumea. Chelsea a câştigat grupa E fără să piardă un meci, precum adversara sa din această seară.
4-0 cu Krasnodar, 3-0 şi 2-1 cu Rennes, 4-0 şi 0-0 cu Sevilla şi 1-1 acasă împotriva ruşilor de la Krasnodar. Chelsea a jucat împotriva lui Atletico Madrid în optimi, campioana Spaniei, de care a trecut fără să primească gol. A câştigat cu 1-0 în meciul-tur, disputat la Bucureşti şi cu 2-0 pe Stamford Bridge. Chelsea are şi ea ceva în comun cu oraşul Porto, faptul că a trecut în sferturi de echipa portugheză, acolo unde a câştigat cu 2-0, iar în retur a pierdut cu 0-1, însă s-a calificat în semifinale. Deşi nu era favorită certă, Chelsea a reuşit să treacă de cea mai titrată echipă Champions League, Real Madrid, reuşind să scoată un egal, scor 1-1 la Madrid şi să câştige pe teren propriu cu 2-0.
Va fi a treia finală de Champions League în care se vor întâlni două cluburi din Anglia, prima a avut loc în 2008, atunci când United s-a impus la penalty-uri chiar în faţa lui Chelsea, la Moscova, iar mai recent, în sezonul 2018-2019, Liverpool s-a impus în faţa lui Tottenham, scor 2-0. Chelsea a reuşit să câştige în 2012 trofeul suprem împotriva lui Bayern, după loviturile de la 11m. Guardiola a câştigat UCL de două ori, alături de Barcelona, în timp ce oponentul său, Thomas Tuchel, a fost la un pas de a realiza această performanţă chiar sezonul trecut, când se afla pe banca lui PSG, însă francezii au fost învinşi în finala cu Bayern, scor 0-1.
Câte 6000 de suporteri ai fiecărei echipe vor fi prezenţi pe stadionul ’’Dragao’’, iar partida va fi arbitrată de o brigadă din Spania, avându-l la centru pe Antonio Miguel Mateu Lahoz.

City campioană, Chelsea a tremurat pentru prezenţa în UCL

Cele două formaţii au avut un parcurs diferit în campionat, dar şi obiective diferite. City a reuşit să câştige titlul fără emoţii, la 12 puncte de ocupanta locului 2, Manchester United, în timp ce Chelsea a tremurat serios pentru a-şi asigura un loc de Champions League în sezonul viitor.
UEFA Champions League
‘’Cetăţenii’’ au dominat copios campionatul, fiind lideri la aproape toate capitolele, dar Chelsea s-a schimbat odată cu venirea lui Thomas Tuchel pe bancă, la sfârşitul lunii ianuarie. Chiar şi aşa, a pierdut ultimul meci de campionat, 1-2 pe terenul lui Aston Villa, iar graţie eşecului suferit de Leicester împotriva lui Tottenham, trupa de pe Stamford Bridge şi-a asigurat prezenţa în grupele celei mai importante competiţii intercluburi din Europa.
Manchester City şi Chelsea s-au întâlnit de 93 de ori de-a lungul istoriei, de 43 de ori s-au impus londonezii, iar de 31 ‘’cetăţenii’’, 19 meciuri terminându-se nedecis. În acest sezon s-au întâlnit deja de 3 ori, în primul meci City s-a impus pe Stamford Bridge, scor 3-1, ulterior Chelsea a câştigat în semifinalele FA Cup cu 1-0, tot pe teren propriu. Ultimul meci disputat între cele două echipe a avut loc chiar pe 8 mai, iar Chelsea a câştigat cu 2-1 pe terenul campioanei graţie golurilor marcate de Ziyech şi Alonso.
Cei 2 tehnicieni s-au mai întâlnit de 6 ori de-a lungul timpului, Pep având un palmares mai bun, cu 4 victorii, o întâlnire s-a terminat egal, iar una a fost câştigată de Tuchel. De asemenea, Thomas Tuchel este primul manager din istorie care atinge finala Champions League 2 sezoane consecutive cu 2 echipe diferite. Anul trecut, germanul a ajuns în ultimul act cu PSG, iar acum cu Chelsea.
Echipe probabile Manchester City – Chelsea:
  • Manchester City: Ederson – K. Walker, J. Stones, R. Dias, Zinchenko – B. Silva, Fernandinho, Gundogan – Mahrez, De Bruyne, Foden.
  • Chelsea: E. Mendy – A. Christensen, T. Silva, Rudiger – Azpilicueta, Jorginho, Kante, Chilwell – Pulisic, Werner, Mount.
picture

#ETalks Finala UEFA Champions League 2021: Manchester City – Chelsea

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo