Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sergio Ramos a trăit de pe margine victoria Realului cu Liverpool! Mesajul postat de fundaș la final

Nicu Savin

Actualizat 07/04/2021 la 11:18 GMT+3

Sergio Ramos a fost unul dintre marii absenți ai lui Real Madrid în meciul cu Liverpool. Căpitanul de drept al madrilenilor a fost în tribunele arenei Alfredo Di Stefano, iar la final a postat un mesaj de felicitare pentru coechipierii său pe contul personal de Twitter.

Sergio Ramos

Credit imagine: Eurosport

Sergio Ramos s-a accidentat în pauza internațională și va lipsi de pe teren până la sfârșitul lunii. Astfel, căpitanul "los blancos" îi lipsește lui Zidane în cea mai importantă perioadă a sezonului.
Chiar și fără el, Realul a făcut un meci mare și a câștigat cu 3-1 contra lui Liverpool, în manșa tur a sferturilor Champions League. Vinicius a reușit o dublă, iar Asensio a marcat și el, în timp ce golul "cormoranilor" a purtat semnătura lui Salah. Realul este astfel mare favorită la calificare, dar așa cum spunea și Jurgen Klopp după meci, golul marcat în deplasare păstrează o fărâmă de speranță în tabăra englezilor.

Sergio Ramos și-a felicitat coechipierii după victoria cu Liverpool

Sergio Ramos a stat în tribune și a fost surprins trăind meciul la intensitate maximă. Fundașul Realului a postat un mesaj la finalul întâlnirii, prin care și-a arătat dezamăgirea că nu a putut fi pe teren, dar în care a scris că este foarte mândru de coechipierii săi.
"Furios pentru că nu pot fi pe teren, dar mândru să-i văd pe ei! Grozav, Real Madridul meu.", a scris Ramos pe contul personal de Twitter.
Sergio Ramos este așteptat în continuare să ofere un răspuns privind prelungirea contractului cu Real Madrid. Jucătorul are pe masă o ofertă, dar nu a luat deocamdată o decizie, existând posobilitatea de a pleca la finalul sezonului.
"Există foarte multe incertitudini. Mi-ar plăcea să pot spune ceva, dar nu e nimic nou. Mi-ar plăcea să fie. M-am gândit în ultimul timp doar la revenirea de după accidentare și la încheierea acestui sezon în cel mai bun mod posibil. Nu există nimic nou despre prelungirea contractului.
Când va exista ceva, voi fi primul care va ieși și va anunța. Dar sunt liniștit în continuare, concentrat pe acest final de sezon.", a afirmat Sergio Ramos în urmă cu câteva săptămâni.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo