Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

George Puşcaş, pe picior de plecare de la Reading! Englezii sunt dezamăgiți de atacantul român

Nicu Savin

Publicat 19/05/2021 la 14:49 GMT+3

George Puşcaş nu a avut parte de un sezon prea reuşit în tricoul lui Reading, formaţie din Championship. Românul a fost măcinat de accidentări de-a lungul sezonului şi nu a putut să ofere cel mai bun randament.

George Pușcaș

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Romeo Ene
Presa din Marea Britanie precizează că Puşcaş ar putea să o părăsească pe Reading la vară. Reading a terminat sezonul pe locul 7, cu 70 de puncte, primul sub poziţiile care trimiteau la barajul pentru promovarea în Premier League, astfel conducerea clubului ia în considerare o remaniere a lotului, cu scopul atacării promovării în sezonul viitor.

Pușcaș, pe lista de transferuri

Puşcaş a sosit la Reading în 2019 de la Inter, contra unei sume-record pentru clubul englez, 7,5 milioane de euro, iar românul nu a impresionat în acest sezon. Potrivit jurnaliştilor de la GetReading.co.uk, Puşcaş s-ar afla pe lista de transferuri, iar cel mai probabil va pleca la vară.
Atacantul a marcat de 4 ori şi a oferit un assist în 21 de meciuri în acest sezon, fiind cotat de Transfermarkt la 4 milioane de euro. După ce a impresionat la Campionatul European de Tineret din 2019, cariera lui Puşcaş nu a mers în direcţia dorită de jucător, fiind extrem de afectat de accidentări.
"Prestațiile românului din acest sezon au dezamăgit în mare, iar accidentarea din mijlocul sezonului l-a tras în jos. De obicei, a fost a doua variantă în atac, după Joao, și, în ciuda faptului că a arătat licăriri de talent, nu a strălucit decât rar în tricoul lui Reading anul acesta.
Pentru Reading ar fi o lovitură o eventuală plecare a sa în vară, însă ar putea fi cea mai bună decizie pentru toate părțile implicate", precizează jurnaliștii de la GetReading.co.uk. Vârful român mai are contract cu Reading până în iunie 2024, având 22 de selecţii şi 8 goluri pentru naţionala României.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo