Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cosmin Olăroiu, campion în China! E primul antrenor român care a câștigat titlul în 4 țări diferite

Nicu Savin

Actualizat 12/11/2020 la 17:25 GMT+2

Cosmin Olăroiu a câștigat Superliga Chineză alături de Jiangsu Suning și devenit astfel primul antrenor român care a cucerit titlul de campion în 4 țări diferite. După succesele din România, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, "Oli" are acum și China la picioare.

Cosmin Olăroiu, antrenorul celor de la Jiangsu Suning

Credit imagine: Getty Images

Jiangsu Suning a cucerit astăzi primul titlu din istoria clubului. Echipa antrenată de român a învins-o cu 2-1 pe Guangzhou Evergrande în returul finalei din Superliga Chineză, adjudecându-și titlul după ce în tur scorul fusese egal, 0-0.
Astfel, tehnicianul român reușește incredibila performanță de a cuceri titul de campion în 4 țări diferite. Acesta este cel de-al 7-lea titlu de campion din cariera lui Olăroiu, după cele cucerite cu Steaua (2005-2006), Al Hilal (Arabia Saudită-2008), Al Ain (Emiratele Arabe-2012 și 2013) și Al Ahli (Emiratele Arabe-2014 și 2016). Până la Olăroiu, doar Mircea Lucescu mai reușise să câștige campionate în 3 țări diferite (România, Turcia și Ucraina).

Cosmin Olăroiu, campion în China!

Cosmin Olăroiu și-a început cariera de antrenor la FC Național, în 2000. După un prim mandat nereușit la FCSB, Olăroiu a revenit la FC Național, iar apoi a mai antrenat-o și pe Politehnica Timișoara, înainte să revină în Ghencea, la sfârșitul anului 2005. În 2005-2006 a câștigat primul său titlu de campion, iar la finele sezonului 2006-2007 a semnat cu Al Hilal, în Arabia Saudită (actuala echipă a lui Răzvan Lucescu).
După un titlu și 2 cupe cucerite cu Al Hilal, Olăroiu a plecat în Qatar, la Al Saad, unde a petrecut un sezon și a câștigat o cupă. Mai apoi, a mers în Emiratele Arabe Unite, unde a cucerit 4 titluri de campion: 2 cu Al Ain și 2 cu Al Ahli. În 2015, Olăroiu a fost la un pas să cucerească și Liga Campionilor Asiei, dar Al Ahli a pierdut finala împotriva celor de la Guangzhou Evergrande, condusă și la acea vreme de Fabio Cannavaro.
În 2018, antrenorul român a ajuns în China, la Jiangsu Suning, formație care este deținută de aceeași patroni ca și Inter Milano. Olăroiu a încheiat primele 2 sezoane cu Jiangsu pe locurile 5, respectiv 4, dar conducerea i-a oferit credit și pentru acest sezon, care a fost unul total inedit din cauza pandemiei.
Echipele din China au fost împărțite în 2 grupe de câte 8 și după ce au jucat între ele tur-retur, s-a trecut la faza eliminatorie. Formația lui Olăroiu le-a eliminat pe Chongqinq Lifan (1-1, 1-0) și pe Shanghai SIPG (1-1, 2-1) până să ajungă în finala cu Guangzhou Evergrande.
După 0-0 în tur, Jiangsu s-a impus cu 2-1 astăzi și a cucerit primul său titlu intern, iar Olăroiu și-a luat o binemeritată revanșă în fața formației care l-a privat de cucerirea Ligii Campionilor Asiei în urmă cu 5 ani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo