Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum a reușit Armenia să câștige în premieră un meci cu România. Explicația lui Arman Karamyan

Irina Aldea

Publicat 01/04/2021 la 22:25 GMT+3

Armenia este de departe surpriza startului din preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Armenii au învins naționala de fotbal a României miercuri la Erevan, la capătul unei partide dramatice.

George Pușcaș, România - Armenia

Credit imagine: Getty Images

Naționala de fotbal a României a fost învinsă miercuri, la capătul unei partide dramatice. Toate golurile au fost marcate în repriza secundă. Armenia a deschis scorul, pentru ca tricolorii să revină cu dubla lui Cicâldău. Gazdele au marcat golurile victoriei pe final. Astfel, naționala a pierdut al doilea meci din cele trei disputate în preliminariile Cupei Mondiale Quatar 2022.
România încheie primele trei meciuri din preliminariile Cupei Mondiale Quatar 2022 cu două înfrângeri și o victorie, acumulând trei puncte. Tricolorii sunt pe 4, iar locul doi pare în acest moment doar un vis extrem de greu de atins pentru "tricolorii" lui Mirel Rădoi. Explicația pentru succesul armenilor la Erevan în fața României a fost oferită de fostul internațional armean și jucător în Liga 1 la Rapid, Timișoara sau FCSB, Arman Karamyan

Cum au reușit armenii să învingă România la Erevan. Explicația lui Arman Karamyan

Karamyan a precizat că diferența s-a produs în minutul 77, când, la scorul de 2-1 pentru băieții lui Mirel Rădoi, George Pușcaș a fost eliminat, ceea ce le-a permis armenilor să domine finalul de meci și să marcheze de două ori, obținând prima victorie din istorie în fața României.
"Am văzut meciul, sunt și bucuros, dar și supărat, am stat 16 ani în România, am copil născut acolo. Am văzut foști jucători care au vorbit, nu sunt de acord că Armenia a fost sub România. Armenia a câștigat trei meciuri la rând, e o echipă serioasă, are șanse să prindă locul doi. Dacă Pușcaș nu lua roșu, era greu ca Armenia să câștige, dar așa, prin răutate, care e în sângele nostru, am bătut. Noi, când intrăm în teren, suntem o echipă. Fără eliminarea lui Pușcaș, era greu să întoarcem", a declarat Arman Karamyan pentru Digi Sport.
Arman Karamyan a rămas plăcut surprins de Ianis Hagi și a transmis că selecționerul Mirel Rădoi, care a precizat că se gândește la demisie după înfrângerea de la Erevan, ar trebui să continue pe banca primei representative: "Jucătorii României, cei care au fost la U21, trebuie să înțeleagă că e altceva acum, la echipa mare. Îmi place foarte mult Ianis, aseară nu a intrat deloc, am rămas surprins. Eu urmăresc și meciurile lui Rangers, aș vrea să-l vedem mereu în teren. Mirel Rădoi trebuie să continue, nu poți să dai afară antrenorul după 1-2 înfrângeri, să iei totul de la zero iar", a mai spus Arman Karamyan pentru aceeași sursă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo