Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Azi încep sferturile Cupei Mondiale! Croația - Brazilia și Olanda - Argentina, meciurile zilei. Cine merge în semifinale

Eurosport
DeEurosport

Publicat 09/12/2022 la 09:57 GMT+2

Campionatul Mondial din Qatar a ajuns în faza sferturilor de finală, care va debuta vineri, cu primele două partide. Croația - Brazilia și Olanda - Argentina sunt duelurile zilei de astăzi, din Qatar, în urma cărora vom afla primele două semifinaliste ale acestei ediții. Careul de ași va fi completat sâmbătă seara, după celelalte două partide.

Sferturi - Campionatul Mondial 2022

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Maria Olteanu
După două zile de pauză, astăzi revine Campionatul Mondial din Qatar, care a ajuns în faza sferturilor de finală. Meciul care deschide balul este partida dintre Croația și Brazilia, de la ora 17:00. A doua partidă programată vineri, întâlnirea de foc dintre Olanda și Argentina, va începe la ora 21:00.
Celelalte două jocuri din faza sferturilor se vor consuma sâmbătă, de la aceleași ore, iar în urma lor va fi definitivat careul de ași al acestei ediții a turneului final.
Meciurile de la Campionatul Mondial vor putea fi urmărite în direct la TVR și pe Eurosport.ro, unde vă vom ține la curent cu cele mai importante informații venite din Qatar, până când una dintre țările participante va ridica trofeul deasupra capului.
Croația a terminat pe locul secund în Grupa F, acolo de unde au mai făcut parte Maroc, Belgia și Canada, cu 5 puncte, la două lungimi în spatele marocanilor, care au fost lideri. Cu două remize, obținute în fața Marocului și Belgiei, ambele fără goluri, și cu o victorie 4-1 în fața Canadei, vicecampioana mondială en-titre a avansat în faza optimilor de finală, unde a întâlnit Japonia, ocupanta primei poziții din Grupa E.
Meciul din optimi a fost unul incendiar pentru croați, care s-au văzut conduși cu 1-0 în finalul primei reprize, pentru ca mai apoi să restabilească egalitatea în actul secund și să împingă meciul în prelungiri, acolo unde nicio echipă nu a reușit golul victoriei.
S-a ajuns la lovituri de departajare, pentru a se stabili echipa care rămâne în competiție. Vicecampioana mondială a avut nevoie de penalty-uri pentru a trece de echipa asiatică, dar și de inspirația portarului legitimat la Dinamo Zagreb, Dominik Livakovic, care a făcut minuni între buturi.
Goalkeeper-ul în vârstă de 27 de ani a reușit să oprească loviturile lui Minamino, Mitoma și Yoshida, pentru a-și califica țara în sferturi, acolo unde adversară va fi Brazilia.
Brazilia a terminat prima Grupa G, cu 6 puncte, la egalitate cu Elveția, formație de pe locul secund, într-o grupă din care au mai făcut parte Camerun și Serbia. Selecao a debutat cu dreptul la turneul final, scor 2-0 în fața sârbilor, și a obținut biletele pentru optimi după cea de-a doua rundă, cu Elveția, când s-a impus la limită, scor 1-0. În ultima partidă, Brazilia a cedat 0-1 în fața Camerunului, dar asta nu a împiedicat-o să fie prima la finalul fazei grupelor.
În optimi, Neymar și compania s-au duelat cu reprezentanții din Coreea de Sud, pe care i-au învins categoric, scor 4-1. Sud-americanii au deschis scorul încă din minutul 7, când Vinicius a înscris după o centrare perfectă a lui Raphinha. După doar 6 minute, Neymar a dublat avantajul echipei sale, transformând o lovitură de la 11 metri, la care portarul asiaticilor nu a avut reacție. Până în minutul 30, Brazilia a făcut 3-0, grație unui gol al lui Richarlison, care a combinat ideal cu Neymar în careu, învingând apărarea Coreei de Sud. Ulterior, în minutul 36, Paqueta și-a trecut și el numele pe tabelă, înscriind cu un șut din prima, după un assist spectaculos al lui Vinicius.
În urma succesului categoric bifat în optimi, Brazilia a avansat în faza sferturilor, unde se va lupta cu vicecampioana en-titre pentru un loc în careul de ași.
Croația și Brazilia s-au mai întâlnit de patru ori în istorie, de-a lungul timpului, de două ori tot la Campionatul Mondial și de alte două ori în meciuri de verificare. Primul meci direct a avut loc în 2005, în timp ce ultima încleștare s-a consumat în 2018. Croații, vicecampioni mondiali en-titri, nu au reușit până acum nicio victorie în fața sud-americanilor.
  • Croația - Brazilia 1-1, august 2005
  • Brazilia - Croația 1-0, iunie 2006
  • Brazilia - Croația 3-1, iunie 2014
  • Brazilia - Croația 2-0, iunie 2018
Bilanț:
  • Brazilia: 3 victorii
  • Croația: 0 victorii
  • 1 remiză
Câștigătoarea acestui meci se va califica în semifinalele competiției, acolo unde ar urma să dea peste învingătoarea partidei Olanda - Argentina, în prima semifinală de la acest turneu final, programată marți, 13 decembrie, de la ora 21:00.
CITEȘTE ȘI:

Olanda - Argentina, meci de foc pentru un loc în semifinale

Al doilea sfert de finală al zilei va fi încleștarea dintre Olanda și Argentina, formații care s-au mai întâlnit de șapte ori până acum, în cinci dintre dăți la Cupa Mondială și de două ori în jocuri amicale.
Cea dintâi confruntare directă datează din iunie 1974, în timp ce ultima dată s-au duelat în iunie 2014, tot la turneul final.
Argentina și Olanda nu sunt străine de un meci în faza sferturilor de finală, după ce "Pumele" și "Portocala mecanică" s-au înfruntat și în 1998, batavii având câștig de cauză atunci.
În plus, cele două reprezentative s-au întâlnit în fazele eliminatorii ale turneului chiar și în ultimul act, în 1978. Atunci, "Pumele" au avut câștig de cauză, iar Mario Kempes a fost eroul partidei, aducând Cupa Mondială în Argentina pentru prima oară în istorie.
  • Olanda - Argentina 4-0, iunie 1974
  • Argentina - Olanda 3-1, iunie 1978
  • Olanda - Argentina 2-1, iulie 1998
  • Olanda - Argentina 1-1, martie 1999
  • Olanda - Argentina 1-0, februarie 2003
  • Olanda - Argentina 0-0, iunie 2006
  • Olanda - Argentina 0-1, iulie 2014
Bilanț:
  • Olanda: 3 victorii
  • Argentina: 2 victorii
  • 2 remize
Olanda a câștigat grupa A, din care au mai făcut parte Ecuador, Senegal și Qatar, cu 7 puncte obținute în cele 3 etape. În faza optimilor s-a duelat cu echipa din Statele Unite ale Americii, pe care a învins-o cu 3-1, fiind totodată și prima echipă care a obținut accesul în sferturi.
Argentina lui Leo Messi a tremurat la debutul la Mondial, fiind învinsă în primul meci de Arabia Saudită, scor 1-2, după o revenire de senzație. Cu sabia deasupra capului, Messi și compania nu au mai făcut pași greșiți și au câștigat următoarele două dueluri, cu Mexic și Polonia, ambele scor 2-0, pentru a accede în optimile de finală. Acolo, elevii lui Scaloni au trecut cu scorul 2-1 de reprezentativa Australiei.
Echipă învingătoare din acest duel se va lupta ce cealaltă câștigătoare a zilei de vineri pentru un loc în marea finală a Campionatului Mondial, partidă programată pe 18 decembrie, pe stadionul Lusail.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL DIN QATAR 2022 | PROGRAMUL SFERTURILOR DE FINALĂ

Vineri, 9 decembrie:
  • Croația - Brazilia, ora 17:00, Education City Stadium - Doha
  • Țările de Jos - Argentina, ora 21:00, Lusail Stadium - Al Daayen
Sâmbătă, 10 decembrie:
  • Maroc - Portugalia, ora 17:00, Al Thumama Stadium - Doha
  • Anglia - Franța, ora 21:00, Al Bayt Stadium - Al Khor

CE DUELURI AM PUTEA AVEA ÎN SEMIFINALELE CAMPIONATULUI MONDIAL

Semifinalele Campionatului Mondial sunt programate să se desfășoare pe 13, respectiv 14 decembrie, fază în care am putea avea dueluri de foc precum Brazilia - Argentina și Portugalia - Franța.
  • Semifinală 1, marți, 13 decembrie, ora 21:00: Croația / Brazilia - Țările de Jos / Argentina
  • Semifinală 2, miercuri, 14 decembrie, ora 21:00: Maroc / Portugalia - Anglia / Franța
  • Finala mică, sâmbătă, 17 decembrie, ora 17:00
  • Finala mare, duminică, 18 decembrie, ora 17:00
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo