Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Căpitanul Mexicului sare în apărarea lui Messi: "Canelo poate că nu înțelege cum merg lucrurile într-un vestiar"

Alex Masgras

Publicat 29/11/2022 la 18:56 GMT+2

Andres Guardado, căpitanul Mexicului, a sărit în apărarea lui Lionel Messi, după ce starul argentinian a fost amenințat de boxerul mexican Canelo Alvarez.

Laut bwin ist Messi Favorit gegenüber Lewandowski

Credit imagine: SID

După meciul dintre Argentina și Mexic, încheiat cu victoria "pumelor", scor 2-0, a apărut pe social media un videoclip din vestiarul argentinienilor în care sărbătoreau victoria obținută sâmbătă seară. În acel videoclip, Lionel Messi a fost surprins călcând pe tricoul jucătorului mexican care îi oferise echipamentul la schimb.
Chiar dacă nu a fost ceva intenționat, gestul lui Messi l-a deranjat pe boxerul Canelo Alvarez, care l-a amenințat pe starul argentinian.
În urma acestui scandal, Andres Guardado, căpitanul Mexicului, i-a luat apărarea lui Messi:
"Este o înțelegere cu cei care se ocupă de echipament. Când lași lucrurile transpirate pe jos, totul este de spălat.
Am avut norocul și privilegiul de a juca împotriva lui pentru mulți ani în Spania, știu ce fel de persoană este Leo. Din păcate, Canelo poate că nu înțelege cum merg lucrurile într-un vestiar. Din acest motiv pot înțelege reacția, că s-a simțit jignit văzând un tricou al Mexicului pe jos. Din punctul meu de vedere, cred că e o prostie să vorbim despre acest lucru care chiar nu contează.
De fiecare dată când am avut oportunitatea de a îl ruga pe Messi ceva, să schimbăm tricoul sau să facă o poză cu fiul meu, el mereu a făcut-o", a spus Guardado, potrivit TyC Sports.
Citește și:

Tricoul din videoclipul cu Messi era chiar al lui Andres Guardado

Andres Guardado a dezvăluit că tricoul care apare în videoclipul din vestiarul argentinienilor și pe care calcă Messi este chiar tricoul său, cei doi făcând schimb de tricouri la finalul partidei:
"De fapt, acel tricou este al meu, am făcut schimb cu Leo și l-am aruncat și eu pe jos, dar nu s-a filmat. Asta pentru că trebuia dus la spălat.
În vestiar înțelegem aceste lucruri deoarece suntem fotbaliști, știm ce se petrece în vestiare și nu dăm importanță acestor lucruri", a mai spus Guardado.
Ce a spus Canelo Alvarez despre Messi:
"Aşa cum eu respect Argentina, aşa trebuie să respecţi şi tu Mexicul. Nu vorbesc despre țară (Argentina), ci despre Messi, din cauza gestului pe care l-a făcut. Să nu dea Dumnezeu să te găsesc!", a scris Canelo Alvarez pe contul de Twitter.
Canelo Alvarez a luptat în 62 de meciuri la profesioniști, pierzând doar două partide. El e multiplu campion mondial, la diferite categorii, unificând centurile WBA și WBC la super-mijlocie în 2020 și centurile IBF și WBO în 2021.
Argentina e pe doi în grupa C, dar are meci direct cu Polonia, liderul grupei (4 puncte), miercuri, de la ora 21:00. Un succes al sud-americanilor în fața lui Lewandowski&Co ar însemna câștigarea grupei pentru dubla campioană mondială. Și cu un egal "pumele" pot merge mai departe, condiția fiind ca Arabia Saudită să nu învingă Mexicul.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo