Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Croații, pe urmele lui Pepe: "Ce a spus de Argentina are sens. Nedrept și inacceptabil"

Cristian Mihală

Actualizat 14/12/2022 la 10:02 GMT+2

Bruno Maric, unul dintre foștii mari arbitri croați, e scandalizat de penaltyul dictat împotriva formației lui Zlatko Dalic, în Argentina - Croația 3-0. Fostul cavaler al fluierului i-a dat dreptate lui Pepe, care a susținut că "pumele" sunt împinse de la spate spre titlul mondial.

Il contatto fra Julian Alvarez e Livakovic sanzionato da Orsato col rigore

Credit imagine: Getty Images

Argentina nu a avut emoții să se impună în duelul contra Croației, dar, în ciuda rezultatului de pe teren, există o controversă majoră cu privire la modul în care s-a marcat primul gol al partidei.
După ceva mai mult de jumătate de oră de joc, Alvarez a scăpat singur spre poarta croat şi a fost faultat de Livakovic, iar Messi a transformat impecabil penalty-ul acordat (34). Croații au criticat dur decizia italianului Daniele Orsato, fiind convinși că Argentina nu merita lovitura de la 11 metri.
Fostul arbitru croat Bruno Maric e convins că vârful lui City a comis fault în atac și a adus în discuție declarația dată de Pepe, după înfrângerea Portugaliei cu Maroc. "Azi vine un argentinian să ne arbitreze? Nu spun că vine condiționat... dar ce jucăm în repriza a doua? Portarul s-a aruncat la pământ tot timpul. Au dat doar opt minute de prelungire. Noi muncim serios și arbitrul dictează doar opt minute? Nu am jucat nimic în repriza a doua pentru că nu am fost lăsați. După ceea ce am văzut astăzi, pot da titlul Argentinei încă de acum acum", a spus jucătorul de 39 de ani", spunea jucătorul de 39 de ani al lusitanilor.
"Deși nu sunt dintre cei care cred în teoriile conspirației, trebuie să spun că ceea ce a spus Pepe are sens. Că Argentina este cu adevărat favorizată. Și anume, decizia din minutul 32 indică o astfel de posibilitate, această lovitură de pedeapsă nu a existat, Livaković nu a comis un fault. Nu putea fi decât un fault asupra portarului. Îmi pare rău să asist la o decizie incredibilă a arbitrului Orsato, o decizie care are un impact direct asupra rezultatului. Nedrept și inacceptabil!", a comentat Maric pentru Sportske Jutarnji.

Modric a criticat și el arbitrajul după Argentina - Croația 3-0

Și Modric a avut un discurs dur la adresa arbitrajului, considerând că Orsato nu a greșit doar la penalty, ci și la faza premergătoare golului de 1-0, în care Julian Alvarez a fost faultat în careu.
"Am început bine, am controlat jocul. Apoi au venit acel corner pe care nu ni l-a dat arbitrul și penalty-ul, care nu a fost. S-a schimbat totul. Argentinianul șutează și se ciocnește de portarul nostru, nu poți da penalty. Această decizie a schimbat total dinamica jocului. Dar nu mai putem schimba nimic acum, trebuie să ne redresăm și să încercăm să câștigăm jocul următor", a spus Modric la flash-interviul de după meci.
Croaţia a ratat şansa de a juca a doua finală consecutivă la Cupa Mondială, însă va juca pentru medaliile de bronz.
Argentina, care a început catastrofal turneul final din Qatar, cu o înfrângere în faţa Arabiei Saudite (1-2), va juca a doua sa finală cu Lionel Messi în teren, după cea pierdută în 2014 în faţa Germaniei. Cupa Mondială este singurul trofeu care lipseşte din palmaresul impresionant al căpitanului echipei argentiniene.
Argentina şi Croaţia s-au mai întâlnit de două ori la Cupa Mondială, Croaţia câştigând cu 3-0 în grupe în 2018, în timp ce Argentina a câştigat cu 1-0 în 1998, tot în grupe.
A doua semifinală a Cupei Mondiale din Qatar va avea loc miercuri, între campioana mondială Franţa şi Maroc (Al Bayt Stadium - Al Khor, 21:00).
Finala mică e programată sâmbătă, iar finala Cupei Mondiale va avea loc duminică.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo