Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Un supercomputer a anunțat câștigătoarea Cupei Mondiale din Qatar 2022! Cine e aleasa dintre Argentina și Franța

Bianca Dumitru

Publicat 15/12/2022 la 17:52 GMT+2

Doar două meciuri au mai rămas de disputat la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022. Cu circa 3 zile înainte de marea finală dintre Argentina și Franța, un supercomputer a anunțat care este echipa favorită să-și adjudece trofeul.

Didier Deschamps, Kylian Mbappé, Lionel Messi e Hugo Lloris - Mondiali Qatar 2022

Credit imagine: Eurosport

Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 este aproape de final, doar două meciuri despărțindu-ne de momentul în care vom afla marea câștigătoare a trofeului, dar și echipele medaliate cu argint și bronz.
LG QNED
Acest conţinut vă este oferit de LG. Trăieşte emoţia fiecărui gol transpusă în culori uimitoare. Doar cu LG QNED.
Croația - Maroc și Argentina - Franța sunt cele două partide rămase de disputat de la această ediție a Cupei Mondiale, cele două dueluri fiind programate sâmbătă și duminică, de la ora 17:00.
Cu 72 de ore înainte de marea finală, un supercomputer a prezis cine se va impune în duelul dintre Argentina și Franța. Potrivit celor de la FiveThirtyEight SPI, trofeul va ajunge în mâinile lui Lionel Messi, sud-americanii urmând a obține victoria în fața echipei lui Kylian Mbappe.
Conform calculelor realizate de sursa citată, Argentina are 53% șanse să câștige, în timp ce campioana mondială en-titre are o probabilitate de 47% de a-și adjudeca trofeul pentru a doua oară consecutiv.
Citește și:

Argentina - Franța, față în față pentru a patra oară la Cupa Mondială

Întâlnirea dintre Argentina și Franța din finala Cupei Mondiale din Qatar 2022 va fi cel de-al 13-lea duel din istorie și al patrulea de la Campionatul Mondial.
Argentinienii nu concep să rateze meciul decisiv, cu atât mai mult cu cât pentru Leo Messi va fi ultima sa partidă la cea mai importantă competiție fotbalistică a lumii.
De partea cealaltă, francezii își vor apăra cu toate forțele trofeul cucerit în urmă cu 4 ani, în 2018, în Rusia, cu gândul de a menține supremația la nivel mondial.
În meciurile directe de până acum, cifrele sunt de partea Franței, care a câștigat de șase ori. Argentina are și ea trei victorii, în timp ce alte trei meciuri s-au terminat la egalitate.
Ultima partidă directă datează din 2018, de la precedenta ediție a Mondialului, atunci când Franța s-a impus cu 4-3 în fața Argentinei.
Casele de pariuri consideră că Franța are prima șansă la trofeu, dar Argentina nu este departe, diferențele dintre cele două finaliste fiind foarte mici.
Campioana mondială în exercițiu are cote cuprinse între 1,80 și 1,93, în timp ce Argentina are cote cuprinse între 1,89 si 1,95.
Finala dintre Argentina și Franța, de la Campionatul Mondial din Qatar 2022, este programată duminică, 18 decembrie, de la ora 17:00. Meciul va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol