FIFA a anunțat echipa ideală de la Cupa Mondială! Surpriză colosală în poartă! Doar 3 spanioli în primul 11
Publicat 22/07/2026 la 20:08 GMT+3
La 3 zile după finala Cupei Mondiale, câștigată de Spania contra Argentinei (1-0), FIFA a anunțat echipa ideală a turneului final, alcătuită pe baza voturilor fanilor din toată lumea. Marea surpriză e că Unai Simon, care a luat un singur gol pe parcursul competiției, nu e inclus în primul 11, în locul său fiind preferat Vozinha, goalkeeperul Capului Verde. Spania și Franța au câte 3 reprezentanți.
Pau Cubarsi #22, Rodri #16 és Unai Simon #23
Credit imagine: Getty Images
FIFA a luat mai multe decizii nepopulare înainte și în timpul Cupei Mondiale din 2026, iar forul care guvernează fotbalul mondial nu s-a redresat nici după finalul competiției. Nominalizările făcute pentru echipa ideală a turneului final au stârnit indignare mai ales în Spania, pentru că Aymeric Laporte și Pau Cubarsi nu au fost pe lista celor mai buni fundași, deși au fost stâlpii defensivei care a primit un singur gol pe parcursul întrecerii.
Ignorarea lui Laporte sau Cubarsi nu a fost singura decizie care a ridicat multe sprâncene. De exemplu, de pe lista mijlocașilor au lipsit oameni precum Dani Olmo sau Declan Rice și au apărut Luka Modric sau Ismael Saibari. Trebuie spus că FIFA doar a făcut nominalizările, după care echipa ideală s-a ales pe baza voturilor fanilor din întreaga lume.
FIFA a anunțat cel mai bun 11 de la Cupa Mondială! Vozinha, inclus în echipă în locul lui Unai Simon
Votul a durat 24 de ore, iar FIFA a prezentat cel mai bun 11 de la Cupa Mondială în urmă cu puțin timp. Surprinderea a fost imensă când în poartă nu a apărut Unai Simon, omul care a luat un singur gol în 8 meciuri, doborând și recordul all-time de minute în care a ținut poarta intactă. În locul ibericului, cei care au votat l-au preferat pe Vozinha, portarul de 39 de ani al Capului Verde. Absența lui Unai Simon din echipa ideală e un paradox, pentru că el a fost desemnat de FIFA cel mai bun portar de la turneul final.
Fără Unai Simon, Spania dă totuși 3 jucători în echipa ideală a Mondialului: Pedro Porro, Marc Cucurella și Rodri, care a câștigat și "Balonul de Aur" al Mondialului. În afară de Spania, doar Franța mai dă 3 jucători în primul 11, în timp ce finalista Argentina are numai doi reprezentanți.
Așa arată echipa ideală de la Cupa Mondială, anunțată de FIFA
- Portar: Vozinha
- Fundași: Pedro Porro, Dayot Upamecano, Lisandro Martinez, Marc Cucurella
- Mijlocași: Rodri, Michael Olise, Jude Bellingham
- Atacanți: Lionel Messi, Erling Haaland, Kylian Mbappe
Aceasta a fost lista nominalizaților FIFA pentru echipa ideală de la Cupa Mondială
- Portari: Unai Simon, Vozinha, Dibu Martínez, Jordan Pickford și Eloy Room
- Fundași: Marc Cucurella, Pedro Porro, Nuno Mendes, Virgil Van Dijk, Dayot Upamecano, Gabriel, Lisandro Martinez și Cristian Romero
- Mijlocași: Rodri, Lamine Yamal, Jude Bellingham, Michael Olise, Vinicius, Enzo Fernandez, Ousmane Dembele, Luka Modric și Ismael Saibari
- Atacanți: Mikel Oyarzabal, Kylian Mbappe, Julian Quinones, Harry Kane, Erling Haaland și Lionel Messi.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo