Înainte să scrie istorie la Campionatul Mondial, Messi putea fi eliminat! Opinii tranșante ale experților
Actualizat 17/06/2026 la 08:29 GMT+3
Lionel Messi a scris o nouă pagină în istoria fotbalului, după ce a marcat un hattrick în victoria Argentinei contra Algeriei, scor 3-0 în primul meci al "pumelor" la actuala ediție a Campionatului Mondial. Performanța starului de la Inter Miami ar fi putut fi împiedicată încă din prima repriză, când acesta a riscat o eliminare după o intrare imprudentă asupra lui Mandi.
Starurile Cupei Mondiale 2026 - Lionel Messi
Sursa video: SNTV
Lionel Messi a dus o cursă contra cronometru pentru a fi apt la primul meci al Argentinei la Campionatul Mondial, dar a reușit să se recupereze complet și a fost de neoprit în fața Algeriei. Starul care săptămâna viitoare va împlini 39 de ani a înscris toate cele 3 goluri ale partidei, două dintre ele cu execuții superbe, și l-a egalat pe Miroslav Klose în topul marcatorilor all-time de la turneul final.
O asemenea performanță nu ar mai fi fost posibilă astăzi dacă polonezul Szymon Marciniak ar fi aplicat la sânge regulamentul în prima repriză. La aproximativ un sfert de oră de când a deschis scorul, Messi a avut o intrare dură asupra lui Aissa Mandi, călcându-l pe jucătorul lui Lille cu crampoanele pe gambă.
Lionel Messi a riscat un cartonaș roșu în Argentina - Algeria, la 1-0! Mulți experți cred că starul a fost iertat
Centralul a dictat doar fault pentru Algeria, dar nu i-a aplicat nicio pedeapsă lui Messi. Experții de pretutindeni sunt de părere că argentinianul merita cel puțin un cartonaș galben, iar unii dintre ei consideră că doar numele său uriaș l-au privat de o eliminare.
"E aproape portocaliu. Este cartonaș galben clar; îl calcă din spate. VAR-ul nu va interveni, pentru că arbitrul a fost aproape de fază", a spus Iturralde Gonzalez, fost arbitru și expert pe probleme de arbitraj la AS.com.
"Probabil că Messi ar fi trebuit eliminat, în opinia mea. Cred că a simțit situația haotică. Când jucătorul advers era la sol, a arătat multă îngrijorare pentru că știa că ar putea avea probleme. Arbitrul a ratat momentul, dar VAR ar fi putut spune: «Nu, e în regulă». Dar, personal, cred că a fost cartonaș roșu.", a spus fostul jucător al lui Manchester City, Nedum Onuoha, expert ESPN.
În același studio, Alejandro Moreno, fost internațional venezuelean, și-a exprimat și el nedumerirea pentru lipsa unei pedepse pentru Messi: "E un cartonaș roșu 100% pentru Lionel Messi! Dar ceea ce este cel mai îngrijorător e că există sentimentul că marii jucători sunt tratați bine. Acești tipi sunt tratați diferit. Dacă vezi acțiunea în direct, pare a fi un fault ușor, apoi te uiți la reluare, care confirmă că a fost un fault dur. Cineva trebuie să se uite la asta, dar de ce nu a fost sesizat Szymon Marciniak? Ar fi trebuit să fie un cartonaș roșu pentru Messi. Chiar dacă îmi place mult de Messi, a fost un fault, când calci gamba unui adversar de sub genunchi până la gleznă, trebuie să fie un cartonaș roșu.".
Scăpat cu bine de acea fază în care a riscat enorm, Messi nu a mai comis nicio greșeală și în cele din urmă a terminat meciul în uralele fanilor și aplauzele coechipierilor și ale întregii lumi a fotbalului. Starul a recunoscut la final că a plâns după primul gol marcat, pentru că ultima perioadă a fost foarte grea pentru el din punct de vedere emoțional, fiind chinuit de acea problemă medicală care i-a pus în pericol prezența pe teren la debutul Argentinei la actuala ediție.
Așadar, datorită lui Lionel Messi, Argentina a luat o opțiune serioasă pentru calificarea în faza eliminatorie de la Campionatul Mondial. Din grupa J mai fac parte Austria și Iordania, care se înfruntă la această oră (austriecii conduc cu 1-0 la pauză). Pe 22 iunie, campioana mondială va înfrunta naționala din Europa, la Dallas, iar a doua zi Algeria se va duela cu Iordania, la San Francisco.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Argentina
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2768.png)
3
0
Algeria
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2243.png)
Promo
Promo