Orlando Gill, comparat cu legenda Chilavert. Cine este portarul "mut" care a eliminat Germania și a dus Paraguay în optimile Cupei Mondiale

Criticat de legendarul Jose Luis Chilavert după înfrângerea cu 4-1 din meciul de debut împotriva Statelor Unite, Orlando Gill a răspuns pe teren în cel mai spectaculos mod posibil. După două meciuri consecutive fără gol primit în faza grupelor, portarul Paraguay-ului a devenit eroul național după ce a apărat două lovituri de departajare cu Germania, calificându-și echipa în optimi la Mondial.

Prezentarea echipelor de la Cupa Mondială 2026 - Paraguay

Sursa video: SNTV

”Puștiul Gill nu vorbește, este mut”, declara Jose Luis Chilavert după primul meci al Paraguay-ului la acest turneu final. Fostul mare portar considera că lipsa comunicării cu fundașii reprezenta cea mai mare problemă a tânărului goalkeeper.
Doar câteva zile mai târziu însă, după remiza fără goluri cu Australia și victoria cu 1-0 împotriva Turciei, Chilavert și-a schimbat discursul.
”Din fericire, Orlando Gill a învățat foarte repede și știe acum să-și organizeze apărarea”, a recunoscut fostul portar.
Gill a bifat atunci al doilea meci fără gol primit la această Cupă Mondială, egalând performanța lui Chilavert din Franța 1998 și apropiindu-se la doar un meci de recordul paraguayan deținut de Justo Villar, care a avut trei ”clean sheet”-uri la Mondialul din 2010.

Erou împotriva Germaniei

În 16-imi cu Germania, Orlando Gill a fost omul decisiv. După 120 de minute în care a avut mai multe intervenții salvatoare, portarul de 26 de ani a apărat penalty-urile executate de Kai Havertz și Nick Woltemade, contribuind decisiv la eliminarea uneia dintre favoritele turneului.
Paraguay a obținut astfel cea mai importantă calificare din ultimii 16 ani și visează din nou la un parcurs similar celui din 2010, când a ajuns până în sferturile de finală.

A început ca atacant

Născut pe 11 iunie 2000, Orlando Gill evoluează din 2024 la clubul argentinian San Lorenzo. După un sezon petrecut la echipa secundă, a devenit titular din 2025 și s-a impus rapid ca unul dintre cei mai siguri portari ai campionatului.
Impunător, cu o înălțime de 1,99 metri, Gill nu a fost însă portar de la început. În copilărie evolua în atac și la mijlocul terenului, însă la vârsta de 13 ani antrenorul i-a oferit două variante:
”Ori treci în poartă, ori rămâi rezervă.”
A ales să accepte provocarea, chiar dacă începutul a fost foarte dificil. ”Primeam foarte multe goluri. A fost greu, dar nu am renunțat niciodată”, își amintește acesta. În 2020 a debutat la profesioniști, iar ulterior și-a construit pas cu pas cariera care l-a dus până la echipa națională.
picture

Orlando Gill festeggia la vittoria del Paraguay sulla Germania ai Mondiali 2026

Credit imagine: Getty Images

Drama trăită în familie

În afara terenului, Orlando Gill a trecut prin momente extrem de dificile. După nașterea fiului său, Lautaro, copilul a avut probleme serioase de sănătate.
Pentru a-i putea plăti tratamentele, portarul a fost nevoit să își vândă aproape toate obiectele de valoare din carieră: tricouri, ghete și echipamente, inclusiv echipamentul primit la naționala U20 a Paraguay-ului, unul dintre cele mai prețioase suveniruri ale sale.
Transferul în Argentina nu a fost nici el ușor. Gill era foarte retras, vorbea puțin și s-a adaptat cu dificultate în vestiar, motiv pentru care criticile lui Chilavert privind lipsa comunicării au căpătat și mai multă amploare.
Totuși, atunci când a primit șansa de a deveni titular, nu a mai cedat locul în poartă.

Visul de a marca goluri, asemenea lui Chilavert

Astăzi, Orlando Gill este unul dintre cei mai apreciați jucători ai vestiarului și și-a schimbat complet imaginea.
Fost atacant, el continuă să exerseze loviturile libere și penalty-urile la fiecare antrenament.
”Am înscris deja două goluri din astfel de faze în Paraguay. Se poate întâmpla oricând să fiu nevoit să execut un penalty”, spune portarul.
Visul său este să devină executantul principal al echipei, exact așa cum a fost idolul său, Jose Luis Chilavert, unul dintre cei mai prolifici portari din istoria fotbalului, cu 62 de goluri marcate de-a lungul carierei, majoritatea din lovituri libere și penalty-uri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol