Dramă în fotbal: Matija Sarkic a murit, la o săptămână după ce a făcut meciul carierei, cu Belgia

Dramă în lumea fotbalului, după ce Matija Sarkic, portarul de 26 de ani al lui Millwall şi al naţionalei Muntenegrului a încetat din viaţă. Tânărul goalkeeper a fost găsit fără suflare în camera sa de hotel şi nu a mai putut fi salvat.

Matija Sarkic, opunându-i-se lui De Bruyne, în amicalul cu Belgia

Credit imagine: Eurosport

Acum 10 zile, Sarkic era cel mai bun om de pe teren în amicalul cu Belgia, pierdut de Muntenegru cu 2-0, salvând 3 goluri ca şi făcute ale viitoarei adversare a României de la Euro.
Portarul lui Millwall a rămas în cantonamentul naţionalei, dar în această dimineaţă lumea fotbalului a fost zguduită de o veste şoc. În timp ce se afla cu mai mulţi colegi în camera de hotel, lui Sarkic i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit la podea.
Imediat, o ambulanţă şi-a făcut apariţia la stabiliment, însă, din nefericire, medicii nu au putut să îl mai salveze pe portarul de 26 de ani. Din nefericire, în jurul orei 6:30, doctorii au fost nevoiţi să constate decesul fotbalistului.

Millwall, în stare de joc după decesul lui Sarkic

Clubul de Championship la care Sarkic activa a ieşit rapid cu un comunicat de presă prin care îşi arată sprijinul faţă de familia fostului jucător.
"Suntem cu toţii devastaţi să anunţăm decesul lui Matjia Sarkic, care ne-a părăsit la 26 de ani. Toţi cei de la club îi transmitem familiei îndurerate tot sprijinul nostru, în aceste momente de o profundă tristeţe", a fost comunciatul englezilor.
Produs al lui Anderlecht, Sarkic a ajuns la doar 17 ani în anglia, la academia lui Aston Villa, club cu care s-a aflat sub contract ca jucător profesionist între 2017 şi 2020. Nu a prins minute în formaţia antrenată acum de Unai Emerz, fiind împrumutat la Wigan, Stratford sau Livingston.
În 2020, odată ce şi-a încheiat socotelile cu formaţia din Birmingham, a semnat cu Wolves, dar nici aici nu a primit mai multe şanse, fiind împrumutat. Din 2023, îşi găsise în sfârşit un angajament stabil, la Millwall, unde a apărat în 33 de partide, fiind extrem de apreciat pentru evoluţiile sale. Forma bună l-a readus în atenţia selecţionerului Muntenegrului, iar în 2024 a fost titular în două dintre partidele jucate de ţara sa, ultima oară chiar cu Belgia, săptămâna trecută.
În 2021-2022, cât timp a fost împrumutat de Wolves la Birmingham City, Sarkic a fost desemnat jucătorul sezonului pentru formaţia care acum evoluează în League one.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo