Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Două remize și o victorie în meciurile zilei la Euro 2020

Cristian Mihală

Actualizat 18/06/2021 la 23:52 GMT+3

Prima săptămână de la Campionatul European se încheie cu alte 3 partide atractive, din grupele D şi E, Suedia – Slovacia (16:00), Croaţia – Cehia (19:00) şi Anglia – Scoţia (22:00).

Harry Kane of England celebrate a win after the UEFA Euro 2020 Championship Group D match between England and Croatia on June 13, 2021 in London, United Kingdom

Credit imagine: Getty Images

Anglia - Scoția 0-0 LIVE TEXT

Min. 90+2: Final de meci. Cele două echipe încheie la egalitate, scor 0-0, după un meci echilibrat.
Min. 62: Scoția trece pe lângă gol! Dykes șutează, după un corner, din careu, dar James respinge balonul cu capul de pe linia porții.
Min. 49: Mount încearcă să deschidă scorul cu un șut puternic, dar Marshall respinge balonul în corner.
Min. 45: S-a încheiat prima repriză.
Min. 30: Scoția ratează o ocazie uriașă. Pickford reușește, însă, o paradă perfectă și îi respinge șutul lui O'Donnell.
Min. 18: Foden a trecut pe lângă gol după un șut de la distanță. Arbitrul a semnalizat ulterior offside.
Min. 13: Anglia continuă asaltul la poarta Scoției. Mount trimite, însă, mingea pe lângă bară.
Min. 12: Stones are prima ocazie periculoasă a meciului, mingea nimerind bara.
Min. 1: A început meciul.
Anglia: Pickford - James, Stones, Mings, Shaw - Rice, Phillips - Foden, Mount, Sterling - Kane
Selecționer: Gareth Southgate
Scoția: Marshall - McTominay, Hanley, Tierney - O'Donnell, McGin, Gilmour, McGregor, Robertson - Dykes, Adams
Selecționer: Steve Clarke

Croația - Cehia 1-1 LIVETEXT

Min 47. GOOOOOL CROAȚIA! Un gol superb marcat de Perisic, cel care a pătruns în interior de pe partea stângă și a trimis apoi un șut impecabil de la marginea careului. Mingea a trecut pe lângă Tomas Vaclik, care poate ar fi putut interveni mai bine.
Min 45. Pauză la Glasgow!
Min 38. Ocazie Croația! Croații au ocazie uriașă să egaleze imediat după ce cehii au pierdut mingea la mijlocul terenului. Rebic scapă singur dar trimite mingea puțin pe lângă poartă.
Min 37. GOOOOL CEHIA! Schick a marcat de la jumătatea terenului cu Scoția - reușește să facă același lucru și de la 11 metri. Nu e chiar o surpriză.
Min 35. PENALTY PENTRU CEHIA! După verificarea VAR, arbitrul acordă lovitură de la 11 metri pentru cehi. Decizia pare una absurdă.
Min 25. Croația domină în aceste momente jocul și pare că a pus stăpânire pe joc, însă croații trebuie să profite de această perioadă bună.
Min 20. Mingea ajunge la Shick în interiorul careului, dar nu o poate controla așa cum și-ar fi dorit, iar centrarea lui Coufal este irosită din nou. Se pare că vârful lui Leipzig poarte marca doar de la jumătatea terenului.
Min 15. Centrarea lui Coufal este bună, Lovren nu reușește să ajungă la minge iar balonul ajunge la Jankto la colțul lung, dar voleul său din prima este prea înalt. Ocazie importantă pentru Cehia.
Min 10. Kalas îi pune mâinile pe față lui Rebic în timp ce amândoi se luptau pentru balon, cedând astfel o lovitură liberă într-o zonă periculoasă. În mod curios, Lovren alege să execute și rezultatul este previzibil: mult peste poartă.
Min 5. Cehii domină acest început de meci. La primul corner al partidei, ținta evidentă este Soucek. Totuși, mijlocașul lui West Ham, deși a sărit cel mai bine, a trimis mingea peste poartă cu lovitura sa de cap.
Min 1. A început partida de la Glasgow!
Echipele de start
Croatia (4-2-3-1): Livakovic; Vrsaljko, Vida, Lovren, Gvardiol; Modric, Kovacic; Brekalo, Kramaric, Perisic; Rebic.
Cehia (4-2-3-1): Vaclik; Coufal, Kalas, Celustka, Boril; Holes, Soucek; Masopust, Darida, Jankto; Schick

Suedia - Slovacia 1-0 LIVETEXT

FLUIER FINAL! Suedia este noul lider din grupă, având patru puncte după această victorie, în timp ce Slovacia rămâne și ea cu șanse de calificare după primele două etape, adunând trei puncte.
Min 85. Slovacii ar trebui să caute disperați egalarea, însă tot Suedia controlează partida. Ocaziile au fost de partea nordicilor în această a doua repriză. Ar fi o victorie meritată.
Min 77. GOOOOOOL SUEDIA! Forsberg deschide scorul din penalty!
Min 75. PENALTY PENTRU SUEDIA! Dubrakva a faultat în propriul careu și este lovitură de la 11 metri pentru nordici.
Min 71. Isak trimite peste poartă! Atacantul lui Real Sociedad ajunge la o centrare, însă lovitura lui de cap se duce puțin peste poartă. Suedezii sunt din ce în ce mai aproape de gol.
Min 63. Încă o ocazie Suedia! Isak trimite o centrare în careu după un corner, însă lovitura de cap a lui Danielson trimite mingea peste poartă.
Min 61. Ocazie Suedia! Augustinsson a ajuns la o centrare excelentă a lui Larsson în careu, dar Dubravka intervine excelent.
Min 51. Duda trimite peste poartă! O ocazie bună pentru atacantul slovac, care și-a creat spațiu la marginea careului printr-un joc excelent de picioare, însă șutul său trimite mingea peste poartă.
Min 45. Pauză! O primă repriză dezamăgitoare pentru fanii neutri. Un singur șut pe poartă pentru 45 de minute.
Min 40. Slovacia are parte de cea mai bună perioadă a ei în acest meci. Au posesia și caută să penetreze defensiva adversă, fără succes însă până acum.
Min 36. Ocazie Slovacia! Oarecum. O centrare deviată de pe partea dreaptă a trimis mingea aproape de Hamsik, însă fostul jucător al lui Napoli nu a putut controla balonul care a ieșit în cele din urmă în afara terenului.
Min 33. De luat în calcul că Suedia este neînvinsă în ultimele șapte meciuri la Campionatul European.
Min 30. O perioadă foarte bună de presiune din partea Slovaciei, care trimite din ce în ce mai mulți oameni în ofensivă. Suedia trebuie să se apere pentru prima oară în această repriză.
Min 26. Berg nu s-a putut ajutsa! Mingea a ajuns în careul slovac din partea stângă de la Augustinsson, însă a fost o poziție mult prea pentru ca Berg să trimită balonul pe poartă.
Min 20. Nu avem parte de cel mai entuziasmant meci. Niciuna dintre echipe nu pare că vrea să riște. Slovacii sunt la adăpostul celor trei puncte din meciul cu Polonia iar un egal astăzi nu le-ar pica rău, chiar dacă urmează un meci dificil cu Spania.
Min 15. Suedia nu a arătat prea multe în fața Suediei și nordicii vor trebui să fie mai convingători măcar în acest meci. Trebuie oferită mai multă susținere pentru excelentul Isak în față, însă suedezii au cel mai bătrân lot de la acest turneu. Și asta e fără Ibrahomovic.
Min 10. Kucka trimite peste poartă! Hamsik a executat foarte bine cornerul și a trimis mingea în careu, Kucka a sărit cel mai sus, dar mijlocașul slovac a trimis mingea peste poartă.
Min 6. Dubravka intervine! Larsson era într-un spațiu excelent, a șutat cu stângul, mingea a fost deviată, dar portarul lui Newcastle a intervenit excelent pentru a salva Slovacia.
Min 1. A început partida de la St. Petersburg!
Echipele de start
Suedia: Olsen; Lustig, Lindelöf, Danielson, Augustinsson; S.Larsson, Ekdal, Olsson, Forsberg; Isak, Berg.
Slovacia: Dúbravka; Pekarík, Satka, Skriniar, Hubocan; Kucka, Koscelnik, Hrosovsky; Hamsík; Mak, Duda.
Articol inițial scris de Romeo Ene
Ieri s-au disputat Ucraina – Macedonia de Nord 2-1, al doilea meci de pe Arena Naţională de la acest turneu final, Danemarca – Belgia 1-2, danezii s-au văzut înfrânţi după ce au condus la pauză, iar Olanda a învins-o pe Austria cu 2-0 şi, alături de Belgia, s-a calificat în optimile Campionatului European.
Cele două naţionale se alătură Italiei, care reuşise această performanţă cu o zi înainte.

Euro 2020 | Suedia – Slovacia (16:00), duel echilibrat la prima vedere

Prima partidă programată astăzi aduce faţă în faţă două naţionale care nu au pierdut în primele meciuri de la Euro, Suedia remizând cu Spania, iar Slovacia câştigând în faţa Poloniei. Partida începe la ora 16:00 şi va avea loc pe Gazprom Arena, din Sankt Petersburg, contând pentru grupa E. La meci pot asista aproximativ 34.000 de spectatori, 50% din capacitatea stadionului din Rusia.
Suedia a început acest turneu final obţinând o remiză în faţa Spaniei, după un meci dominat copios de ’’furia roja’’. Spaniolii au avut o posesie de 75%, la pauză având chiar 79%, iar selecţionata lui Andersson nu a reuşit să expedieze niciun şut pe poarta adversarului. În această după-amiază, însă, Suedia are parte de un adversar mai accesibil, cel puţin la prima vedere, însă Slovacia a produs surpriza şi s-a impus în faţa Poloniei în primul meci.
Suedia a obţinut un punct în faţa Spaniei, punct care ar putea conta foarte mult în economia calificării în optimi. Înaintea meciului cu spaniolii, Suedia avea 5 victorii consecutive, însă defensiva a funcţionat foarte bine la debut. Fără Zlatan Ibrahimovic, Robin Olsen a avut câteva intervenţii salvatoare, care au adus un punct pentru nordici, iar Isak şi-a creat câteva oportunităţi pe faza de atac, fiind cel mai periculos om din tabăra suedeză. De asemenea, Kulusevski şi Svanberg revin după ce au avut covid. Arbitrul partidei va fi Daniel Siebert, din Germania.
Slovacia este o naţională care a surprins în primul meci, reuşind să câştige în faţa Poloniei, scor 2-1. Slovacii au deschis scorul în minutul 18, graţie unui autogol al lui Szczesny, au fost egalaţi în startul reprizei secunde, însă Milan Skriniar a adus victoria, cu 21 de minute înainte de final. Ce-i drept, polonezii rămăseseră în 10 oameni, după ce Krychowiak fusese eliminat în minutul 62. Chiar şi aşa, Slovacia a produs una dintre surprizele de la acest turneu final, iar în cazul unui egal sau a unei victorii cu Suedia, poate obţine biletele pentru optimi, o performanţă notabilă pentru trupa lui Tarkovic.
Slovacia a evoluat pe acelaşi stadion în primul meci, astfel acest aspect poate reprezenta un avantaj. Defensiva a funcţionat destul de bine, astfel rămâne de văzut cum se va prezenta la meciul cu Suedia.
Cele două naţionale nu s-au mai întâlnit din 2018, într-o partidă amicală disputată pe terenul Suediei şi terminată la egalitate, scor 1-1. De asemenea, suedezii au înscris un singur gol în ultimele 4 meciuri la Euro, în partida cu Irlanda din 2016.
Echipe probabile Suedia – Slovacia:
  • Suedia: R. Olsen – Lustig, Lindelof, Danielson, Augustinsson – S. Larsson, Ekdal, K. Olsson, Forsberg – A. Isak, M. Berg.
  • Slovacia: Dubravka – P. Pekarik, L. Satka, Skriniar, Hubocan – J. Kucka, Hromada – Haraslin, Hamsik, R. Mak – O. Duda.

Euro 2020 | Croaţia – Cehia (19:00). Modric&Co au mare nevoie de succes pentru a spera la optimi

Meciul 2 al zilei este reprezentat de disputa dintre Croaţia şi Cehia, din cadrul grupei D, de la ora 19:00. Croaţia are nevoie de victorie, ţinând cont că a pierdut primul meci în faţa Angliei. Meciul are loc pe teren neutru, pe Hampden Park din Glasgow, putând asista 12.000 de spectatori, 25% din capacitate.
Croaţia a avut parte de un debutat ratat la acest turneu final, fiind învinsă de Anglia cu 1-0, după un meci în care jocul trupei lui Dalic nu a funcţionat. Astfel, croaţii au nevoie de victorie cu Cehia pentru a putea spera la calificarea în optimile de finală. Totuşi, Anglia este favorita grupei, iar după meciul de pe Wembley, Croaţia are parte de o partidă relativ mai accesibilă, în faţa Cehiei, care a câştigat împotriva Scoţiei. Pe plan ofensiv, jucătorii lui Dalic nu au reuşit să-şi creeze foarte multe ocazii de gol, iar apărarea a cedat în minutul 57. Luka Modric este fotbalistul de la care se aşteaptă foarte multe sclipiri în jocul croaţilor, fiind unul dintre remarcaţii partidei cu Anglia. Arbitrul partidei va fi spaniolul Carlos del Cerro Grande.
Cehia a debutat în forţă la acest turneu final, reuşind să câştige în faţa Scoţiei, scor 2-0. A condus la pauză cu 1-0, graţie golului înscris de Schick, care şi-a trecut în cont dubla, după cel mai frumos gol de la acest turneu final, o execuţie de la mijlocul terenului. A fost un meci frumos, însă cehii au obţinut cele 3 puncte, iar în cazul unei victorii în faţa Croaţiei, se pot califica în optimile de finală. Va fi al doilea meci disputat la Glasgow pentru Cehia la acest turneu final.
Defensiva cehilor a dat câteva semne de slăbiciune în meciul cu Scoţia, astfel rămâne de văzut cum se vor descurca apărătorii lui Silhavy în cel de-al doilea meci de la Euro. Patrik Schick este jucătorul de la care se aşteaptă cele mai multe acţiuni pe plan ofensiv, mai ales după ce a adus de unul singur victoria naţionalei sale în primul meci.
Cele două naţionale s-au întâlnit şi la Euro 2016, tot în faza grupelor, într-un meci spectaculos, terminat cu scorul de 2-2. Croaţii au condus cu 2-0, însă Cehia a egalat pe final. A fost singurul punct obţinut de cehi la acel turneu final, iar Croaţia s-a calificat în optimi de pe prima poziţie.
Echipe probabile Croaţia – Cehia:
  • Croaţia: Livakovic – Vrsaljko, Lovren, D. Vida, Gvardiol – Modric, M. Kovacic – A. Rebic, Vlasic, Perisic – B. Petkovic.
  • Cehia: Vaclik – Coufal, Celustka, T. Kalas, J. Boril – A. Kral, Soucek – Masopust, Darida, J. Jankto – Schick.

Euro 2020 | Anglia – Scoţia (22:00), cea mai veche rivalitate din lume

În ultimul meci al zilei, Anglia se duelează cu Scoţia, începând cu ora 22:00, fiind cea mai veche rivalitate din lume, primul meci între cele două naţionale jucându-se la Glasgow, în 1872. Este un meci în care englezii pornesc cu prima şansă, iar în cazul unei victorii, îşi pot asigura calificarea în optimile de finală, acolo unde au mai ajuns Italia, Belgia şi Olanda. La fel ca în prima partidă, Anglia va evolua pe teren propriu, pe Wembley, cu 22.000 de spectatori în tribune, aproximativ 25% din capacitate.
Anglia este una dintre favoritele pentru câştigarea acestui turneu final în opinia specialiştilor. Trupa lui Southgate a debutat cu dreptul la acest turneu final, câştigând în faţa Croaţiei cu 1-0, graţie unui gol reuşit de Sterling. Are 7 victorii consecutive în care a primit un singur gol, astfel apărarea este unul dintre punctele forte ale englezilor. Kalvin Phillips a impresionat în primul meci, reuşind să ofere pasa de gol, iar pe lângă această realizare, mijlocaşul lui Leeds a făcut foarte bine ambele faze şi şi-a ajutat echipa să obţină cele 3 puncte.
Înaintea acestui turneu final, trupa lui Southgate a disputat un amical cu România, câştigat cu 1-0. Cel puţin pe hârtie, lotul Angliei este cel mai valoros de la acest Campionat European, fiind cotat la 1,60 miliarde de euro. Harry Kane este fotbalistul în care îşi pun baza englezii, fiind golgheterul din Premier League, cu 23 de goluri. Anglia nu a reuşit să câştige niciun titlu european în istorie, astfel aşteptările sunt foarte mari. Arbitrul partidei este Antonio Miguel Mateu Lahoz.
Scoţia pleacă cu şansa a doua în meciul cu Anglia, ţinând cont de valoarea lotului. Deşi au jucat pe teren propriu în primul meci de la Euro, scoţienii au pierdut meciul cu Cehia, scor 0-2, iar o nouă înfrângere ar putea conduce către eliminarea de la acest turneu final, în funcţie de jocul rezultatelor. Înainte de partida cu Cehia avea 5 meciuri consecutive fără înfrângere, însă defensiva nu a funcţionat foarte bine la primul meci. Pe plan ofensiv, trupa lui Steve Clarke şi-a creat mai multe ocazii de gol, însă în faţa unui adversar precum Anglia, rămâne de văzut dacă va reuşi să ajungă de atât de multe ori în faţa porţii.
Cel mai probabil, scoţienii vor apela la un joc pe contraatac, sperând să-i surprindă pe englezi. McTominay este un jucător de bază pentru scoţieni, având o dispunere la efort foarte mare, dar şi calitatea de a recupera baloanele. Scoţienii nu au trecut niciodată de faza grupelor la un turneu final, iar istoria se poate repeta anul acesta. Kieran Tierney, fundaşul lui Arsenal şi om important în naţionala Scoţiei, nu a evoluat în meciul cu Cehia din cauza unei accidentări, dar sunt şanse mari să fie pe teren din primul minut în duelul cu englezii.
Cele două echipe nu s-au mai întâlnit din 2017, în preliminariile pentru Cupa Mondială, partida terminându-se nedecis, scor 2-2. Va fi doar a doua întâlnire între cele două naţionale la un turneu final, prima fiind la Euro ’96, tot pe Wembley, iar Anglia învingea cu 2-0.
Echipe probabile Anglia – Scoţia:
  • Anglia: Pickford – K. Walker, Stones, T.Mings, L. Shaw – K. Phillips, D. Rice, Mount – Sterling, H. Kane, Grealish.
  • Scoţia: D. Marshall – J. Hendry, Hanley, Tierney – J. Forrest, McTominay, McGinn, C. McGregor, A. Robertson – S. Armstrong – C. Adams.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo