Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Falemi's Game | Italia - Belgia 2-1 pe teren, 3-2 pe hârtie

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 03/07/2021 la 07:04 GMT+3

Nana Falemi a vorbit pentru Eurosport despre Campionatul European și a analizat capul de afiș al sferturilor de finală, Italia - Belgia 2-1. Concluziile trase de fostul jucător le puteți vedea mai jos.

Falemi

Credit imagine: Eurosport

A fost un meci între o echipa care știe să câștige (deși are în componență nume noi ca Barella, Jorginho, Di Lorenzo, Spinazzola) și o echipă care învață să câștige (deși are în componență nume sonore: Curtois, Lukaku, De Bruyne, Tielemans, Witsel, Vermaelen, Hazard).
Italia a controlat jocul de la început la final. Cu Donnarumma, Chiellini și Bonnuci în spate, cu Verratti la mijloc și Immobile în față, Italia arată ca o echipă de jucători versați, care întâlnesc niște puști teribiliști, și pe care îi bat din stiință, experiență, disciplină, șmecherie, încredere... toate la un loc. Doar ruperile de ritm ale lui Jeremy Doku, puștiul de 19 ani, crescut la Anderlecht, actualmente la Rennes, și foarte puțin câteva încercari ale lui Lukaku, au destabilizat apararea lui Chiellini: penalty și câteva faze care au fost aproape de readuce egalarea.

Italia - Belgia 2-1 | Trei lucruri care mi-au plăcut la Italia lui Mancini

A practicat un fotbal realist:
A jucat rapid, pe poartă:
- Când italienii au prins spații, pe atacurile lor rapide, din repriza a doua, nu au temperat jocul (trecând din tranziție, în posesie și asteptând să urce toate liniile), ci s-au dus direct pe poartă, au jucat 1v1, 2v2, au riscat, au căutat golul, au pus presiune pe apărarea belgiană, i-au ținut permanent în alertă pe Alderweireld, Vermaelen și Vertonghen.
Nicolo Barella a deschis scorul în meciul cu Belgia
- Pe contre, când echipa s-a lungit, au fost puternici. Cu toate că Lukaku, De Bruyne sau Hazard au avut spații, mai ales în repriza a doua, în momentele în care s-a jucat pe contre, italienii rămân maeștrii tehnicilor defensive 1v1 , dublajelor, nu au arătat semne de slăbiciune. Băieții lui Mancini au închis culoarele de pas, de pe mijlocul terenului și au canalizat jocul belgienilor la margine, acolo unde veneau cu fața 2 apărători.
- L-au supravegheat foarte atent pe Lukaku, în careu. Pe centrările venite din lateral, Chiellini se lipea de atacantul belgian, iar în față apărea Bonucci. Practic în fata lui Lukaku era mereu un Zid și mingea nu avea cum să ajungă la el.
- Când s-au apărat în treimea proprie a fost imposibil pentru belgieni să găsească drumul spre poartă.
Excepțiile au venit în flancul drept al apărării lor! Puștiul Doku, introdus în locul accidentatului Eden Hazard, a rupt brazdele prin plecările sale de pe loc, i-a făcut viață grea lui Di Lorenzo și a destabilizat în câteva randuri zidul lui Chellini.
Nu s-a băgat cu fundul în poarta la 2-1. A continuat să joace curajos, sus, cu fundașii la 30 de metri, și în repriza a doua.
Roberto Mancini este artizanul acestei revoluții ofensive italiene
Au rămas concentrați în joc, pe toată durata partidei. Nu au arătat semne de relaxare.

Italia - Belgia 2-1 | Două motive pentru care Belgia lui Martinez a pierdut

Construcția lentă, la mijlocul terenului
De Bruyne, creierul, nu a venit în formă la acest turneu, din motive obiective, joacă lent și lucrul ăsta afectează construcția.
Eden Hazard, solistul de la CM din 2018, a privit meciul din tribuna.
Belgia a jucat fără orchestrator. Belgia este o echipă cu o dinamică bună, joacă rapid, dar nu este Franța.
Franța este Belgia la pătrat, ca forță, viteză și tehnică în regim de viteză.
Belgia avea nevoie de un plus de viteză, combinatii rapide, multe devieri precise, un-doi-uri pentru al treilea rapide pe spatii mici (cam ce au jucat Griezmann, Pogba, Kante, Benzema , Rabiot si Mbappe cu Elveția când au dat drumul la joc), ca să poată suprinde, pe margini sau chiar ăn centru, păienjenișul întins de Mancini. Un stil defensiv pe care orice jucator Italian îl invață de la 9 ani, iar la 15 ani îl știe perfect.
Romelu Lukaku a marcat doar din penalty împotriva Italiei
Belgia nu a jucat pe calitățile jucătorilor săi
Ai viteză pe benzi, ai un vârf de careu, de mare forță și de execuții, și nu duci mingea la ei, nu creezi situații bune, în care:
- Doku și Meunier să poată primi mingea în margine cu fața la poartă și să aibă măcar 4-5m distanță de fundaș, ca să poată să dezvolte viteză spre poarta lui Donnarumma. Pentru asta trebuie să pasezi repede dintr-o parte în alta! Dacă intarzii 2 secunde lângă Doku a apărut adversarul direct și nu mai are timp și spatiu să plece de pe loc, cu mingea la picior sau i se inchid culoarele pe care poate să ceară mingea spre poartă.
- Lukaku să primeasca o pasa la picior, la 20 de metri, chiar și cu spatele la poartă, sau să îi aduci 5-6 centrari pe care să le atace cu șansa de gol
Italia merge mai departe meritat și va da în semifinale pentru Spania lui Luis Enrique.
Articol scris de Falemi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo