Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Inacceptabil!" UEFA și FIFA, somate să interzică Angliei găzduirea turneelor finale după finala EURO

Irina Aldea

Publicat 14/07/2021 la 08:50 GMT+3

Italia este noua regină a Europei, după ce a trecut la lovituri de departajare de Anglia în finala EURO. Imediat după partidă, fanii englezi au pornit un val imens de insulte și remarci rasiste împotriva fotbaliștilor care au ratat penalty-urile. Anton Ferdinand a avut o reacție virulentă.

Trainer Gareth Southgate (links), Jadon Sancho (mitte) und Marcus Rashford (rechts)

Credit imagine: Getty Images

Englezii au fost învinși în finala EURO 2020 la loviturile de departjare de către Italia, după ce trei dintre jucătorii trimiși în teren de Gareth Southgate (Rashford, Sancho și Saka) au ratat de la punctul cu var. Dintre aceștia, Saka a fost cel care a ratat penalty-ul cu numărul 5, care a fost și decisiv.
După partidă, furioși pentru finalul nefavorabil, englezii au luat cu asalt conturile de pe rețelele de socializare a lui Rashford, Sancho și Saka, împotriva cărora au postat o mulțime injurii, insulte și comentarii rasiste. Federația Engleză de Fotbal reacționat imediat și a condamnat în termeni duri gesturile britanicilor.

Interzis la găzduirea turneelor finale pentru Anglia – Anton Ferdinand

Comportamentul mai multor internauți care au făcut remarci rasiste a fost condamnat de multe voci importante din spațiul public. Până acum, cea mai dură reacție îi aparține lui Anton Ferdinand, fostul fundaș al lui West Ham și QPR. Acesta este de părere că Anglia ar trebui să primească "interzis" la organizarea turneelor finale din partea UEFA și FIFA.
"Ar trebui să existe consecințe, bineînțeles (n.r. că Anglia ar trebui să nu mai găzduiască turnee finale), este inacceptabil ce s-a întâmplat după finală. Așa poate vor învăța și oamenii, dar trebui să vrei să înveți, aici e problema. Trebuie să vrei să înțelegi, să fii deschis la asta, mai ales când vorbim despre orice fel de discriminare. Mulți dintre cei care strigă obscenități rasiste nu știu cum e să fii hărțuit și abuzat, dar pot încerca să înțeleagă cum e.
Suntem în altă generație acum, nu mai e vorba acum de minorități etnice. E timpul ca acești bigoți și nemernici needucați să fie reduși la tăcere. Oamenii care știu care e problema, dar aleg să nu vorbească despre asta, acești oameni fac parte din problemă pentru că aleg să tacă și să nu condamne atitudinea asta groaznică. Ca să combați problema asta și să scapi de ea trebuie ca toată lumea să vorbească despre asta, nu doar cei care sunt hărțuiți", a spus Ferdinand pentru PA.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo